Secretul Luminii (Misterul Angelinei)

15. Rosalinda

Inima ii batea din ce in ce mai repede iar eu deveneam tot mai agitata.

-Sa o ajute cineva!

Strigam cat de tare puteam dar in zadar. Nu ma auzea nimeni. Era ca si cum toata zona era nelocuita.

Un sunet intepator imi atrage atentia si panica ma cuprinde in totalitate cand observ ca Rosalinda nu se mai zbatea. O linie dreapta a aparut pe aparatul ce ii indica pulsul.

Nu mai avea puls. M- am apropiat de ea si am realizat ca nu respira.

-Rachel!

Usa salonului s-a deschis, trantindu-se de perete si o Alison agitata intra inauntru.

-Ce nai...

Atat apucase sa spuna cand m-a vazut pe mine in genunchi langa patul Rosalindei. Presupun ca aveam ochii rosii pentru ca abia imi abtineam lacrimile.

-E... A... Adica, ma balbai eu.

Ali se apropie de mine si se apleaca si ea asupra lui Rose. I-a verificat pulsul si ca prin minune acesta a revenit. Fata si-a deschis ochii pentru o clipa si mi-a soptit numele, dupa care si-i-a inchis la loc.

-Sunt aici Rose rezista... Te rog nu ma lasa singura!

-C-cine e Crilos? intreaba ea epuizata.

-O doamne!

-Ma duc sa-l chem pe Carter. Nu plecati de aici!

Ma uit ciudat la Alison adancita in ganduri in timp ce aceasta iese pe usa la fel de repede cum a intrat.

Carter... oare de ce imi suna asa de cunoscut numele... Trebuie sa fie o confuzie.

-Cine e Crilos? intreaba blonda din nou, de data aceasta mult mai hotarata.

-Un om rau. Defapt nu prea cred ca e om. Dar nu are rost sa iti bati capul cu asta acum.

-Angel, a fost ingrozitor!

-Stiu, eram aici. Am observat cum te zbateai si mi-am dat seama ce se intampla.

Pentru un moment am ignorat acest fapt, dar acum mi s-a aprins beculetul. Dupa ce Alison a mers dupa ea in tinutul oamenilor, Crilos le-a urmarit si imi dau seama ca Alison nu a avut timp de explicatii. Si totusi...

-De unde stii cine sunt si cum ma cheama?

-Nu stiu, pur si simplu asa mi-am dat seama. Plus ca Crilos te-a mentionat de mai multe ori in acea viziune pe care am avut-o si mi-a spus ca esti sora mea cu toate ca nu am putut sa fac foarte multe conexiuni... inca sunt foarte confuza si am multe semne de intrebare...

Saraca de ea. Acum cand ma gandesc prin cate a trecut imi vine sa o imbratisez strans si sa nu ii mai dau drumul, doar ca mi-e frica sa nu fiu prea directa. Poate ea nici macar nu ma place. Poate nu o sa vrea sa fim prietene dupa ce o sa ajunga sa ma cunoasca. Cel putin Rachel a avut timp sa imi explice adevarul inainte ca Crilos sa ne ia urma, dar ea nu a avut parte de acest tratament. Cred ca era foarte confuza, chiar mai confuza decat pare.

-Aha. Imi pare rau ca a trebuit sa ne cunoastem in asemenea circumstante. Imi dau seama ca e foarte greu pentru tine. Presupun ca si pe tine te-au luat de la orfelinat fara sa se anunte...

-Orfelinat? intreaba ea cu o urma de indoiala in voce.

-Mda... Credeam ca si tu...

Dintr-o data fata ei arata mila si regret. Cred ca a inteles situatia mea si luand in considerare faptul ca a ei e diferita imi pare bine ca nu a trebuit sa ii explic eu personal ca nu aveam parinti.

-Imi pare rau. Stiu ca e greu sa cresti fara parinti. Si eu am fost adoptata dar nu am stat mult la orfelinat. Cred ca aveam vreo 3 ani cand m-au adoptat deci nu imi mai amintesc nimic.

-Nu are de ce sa iti para rau! Oricum e mai bine asa decat sa fiu adoptata iar apoi sa aflu ca totusi aveam parinti...

Nu incercam sa fiu rautacioasa, dar separe ca, fara intentie, am ofensat-o.

-Nu am vrut sa... Nu am vrut sa fac referire la tine! Nici nu mi-am dat seama...

-Poate ca nu, dar tot ai spus ce ao spus.

Avea o mina indiferenta, chiar daca, evident, am ranit-o. Bun inceput Angel. O sa va intelegeti de minune. Iar tu? Credeam ca ai plecat in vacanta, ca nu te-am mai auzit de mult.

-Imi pare rau! Inca sunt in faza in care nu gandesc rational! Nici nu stii cat m-ai speriat cand te zbateai de parca urma sa te tortureze cineva iar apoi ai... Rose, ai fost moarta! Nu mai respirai si nici puls nu aveai! Cum ai vrea sa gandesc dupa asa ceva? Crede-ma nu am nici cea mai mica intentie sa te ranesc in vreun fel!

Acum era randul meu sa ma simt ofensata. Cred ca nici eu, nici ea nu am realizat in ce situatie penibila ne aflam, pentru ca blonda clipeste des din ochi de uimire.

-Am fost moarta?

-Da.. Nu... nu stiu. Daca ai fi fost moarta atunci inca ai fi moarta! Nu stiu ce sa cred habar nu am ce tocmai s-a intamplat.

-Nu trebuia sa ma iau de tine. Am observat din prima clipa ca esti stresata si eu chiar nu am chef de cearta dupa toate acestea, orice ar fi fost ceea ce s-a intamplat.

Stresata nu e tocmai termenul potrivit, dar sincer nu stiu care este. Buzele mele se indoaie intr-un zambet sters care ar fi trebuit sa sugereze faptul ca totul este in regula.

-Uite... Am fost despartite atatia ani... Nici nu stiu daca ne-am intalnit vreodata inainte sau doar acum, dar stiu ca nu vreau sa fim despartite din nou. Nu stiu ce se intampla deoarece viata mea a luat o intorsatura ciudata astazi. In orice caz, mi-am dat seama ca ducem o lupta de care nu suntem constiente si trebuie sa fim unite pentru a o castiga. Sper ca suntem ok.

-Suntem ok, ii spun eu si o imbratisez strans, de data asta avand un zambet mult mai larg.

Zgomotul usii ne-a anuntat ca Alison s-a intors. Si a adus si companie. Ma intorc pentru a afla insfarsit despre care Carter este vorba.

-Tu?

-Si eu ma bucur sa te revad Angel.