Basm Modern - "Iubirea Nemuritoare"

Capitolul I

Memento mori

Făt-Frumos, pe care-l urmărisei de ceva timp, făcându-mi calea mai ușoară, a reușit într-un final să ajungă la ceea ce-i promise taică-su pe când era încă un fetus. Mi-aș fi dorit și eu asta, astfel, că printr-un vicleșug, l-am atras până în pădure spunându-i că pe aici e intrarea. Cum era el nerăbdător, i-am suflat o săgeată paralizantă în ceafă și a adormit pe loc, urmând să-i iau hainele și sceptrul pe care i l-a dat taică-su. Calul său înțelept a prins schema, dar nu avea ce să-mi facă, am îndreptat sceptrul spre el și mi s-a închinat de îndată. Ajuns la poartă, frumoasa gardiană mi-a spus să intru, și m-a întrebat cine sunt, i-am spus că-s Făt-Frumos și am venit să iau tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Probabil nu era sigură de mine așa că mă sărutase pe buze, să vadă dacă am acea intenție pură. Nu o aveam desigur, dar sceptrul mi-o oferea, astfel că tânăra gardiană mă primise înăuntru. I-am câștigat încrederea și aveam să petrec cu ea o eternitate, cu acea muză cu ochii violeți și părul negru, lung, prins în coadă cu niște crengi din copacul nemuririi.
După 10 ani omenești vine și Moartea la poartă, ea știa totul, putea să dea în vileag orice și nu-i era teamă de nimeni. O strigă pe gardiană, al cărui nume îl aflam abia acum:

- Geea! Am venit să iau ceva ce nu-i al tău, nu merită, de fapt, să fie acolo.

- Ce spui, Moarteo? întreabă Geea.

- Acel tânăr e un impostor, nu e Făt-Frumos.

- Nu e adevărat, l-am verificat, are o inimă pură.

- Ia i-ai sceptrul puțin și mai verifică-l odată.

Știam ce se va întâmpla, dacă refuzam, eram mort direct, așa că mi-am lăsat sceptrul deoparte și mi-a dat o sărutare, era la fel ca în ăștia 10 ani, știam că s-a obișnuit deja, sau poate locul ăsta m-a purificat. Geea spune:

- El e! Fără îndoială, cu și fără sceptru, acum Moarte, lasă-ne să ne trăim eternitatea.

- Nu se poate! adăugă Moartea, eu cunosc totul!

- Ca și mine, de altfel, răspunde Geea încrezătoare. Moarte, haide să facem o înțelegere, eu îl voi arunca în sus pe tânăr, dacă el cade pe partea asta a zidului, între noi, îl iei cu tine, dacă pică pe cealaltă parte, îl iau eu și nu te vei mai arăta niciodată aici!

- Fie, zise Moartea.

Cu o forță nemaivăzută, Geea mă cuprinse de mâini ca pe un câine mititel și mă aruncă, văzusem cum mă îndrept înspre ei, dar ceva mă face să ajung cu corpul de partea de sus a zidului și să cad ușor, simțind numaidecât iarba moale a Cetății Nemuririi cu fire argintii, auzind frumosul susur al pârăului ce se despărțea în patru.

Reușisem, eram din nou cu ea, cu Geea, vedeam nemurirea și îmi îndeplinisem din nou scopul pentru care venisem.

După alți 23 de ani, Geea se întristase, nu-i văzusem niciodată chipul cu expresia asta grotească, parcă se temea de ceva. Mi-a zis:

- Nu se mai poate, îmi pare rău...

Când am auzit-o nu înțelegeam ce voia să-mi spună, dar mi-a explicat tranșant:

- Eu știu orice, dragul meu, eu știu că ești o persoană impură și 10 ani a trebuit să mă antrenez cu buzele tale impure, doar ca să nu fiu scârbită de gust, crezi ca acel sceptru te ajută? Nu, niciodată n-a făcut-o. Dar am acceptat așa, te-am vrut așa doar să nu fiu singură, aveam în viziune pe Făt-Frumos că vine și că voi fi cu el, mai ales că era dornic de asta, te văzusem și pe tine, dar era imposibil să reușești să-l păcălești, dar ai reușit, ca într-un basm și ai venit aici. Acum trebuie să pleci, în lumea întreagă să cauți puritatea și nu vei mai putea veni aici.

Îmi venea să plâng, nu mai simțeam nimic și totul se spulberase, mă gândeam că am să mor, așa trebuia să se întâmple, stătusem prea mulți ani aici.

- Știu la ce te gândești, îmi spuse Geea, dacă Făt-Frumos venea aici, ar fi dorit să plece, să-și vadă tatăl, apoi murea datorită greutații anilor pe care-i purta în spate, și rămâneam singura... Dar tu nu vei păți asta, tu nu îți dorești să pleci, ci eu te gonesc, trebuie să găsești puritatea și pe lângă asta, trebuie să ajuți 10 eroi să-și îndeplinească scopul, drept revanșă pentru ceea ce i-ai făcut lui Făt-Frumos. Ca să știi, au trecut 330 de ani de când stăm aici, nu vei mai cunoaște nimic în juru-ți, trebuie să te descurci, prima dată găsește-l pe Vodă.

Și m-a dat afară, mă uitam la poarta Cetății și plângeam cu amar, am încercat să ating poarta, dar mâna îmi lua foc, rămăsesem fără nimic, și tot ce aveam era o desagă cu lucruri care mă vor ajuta mai târziu și nimbul Faurului Pământului.

Am plecat în călătorie, trebuia să-l găsesc numaidecât pe Vodă și să-l întreb care e faza. Pe un drum, în pădure, văzui un Spân îmbracat frumos alături de un slujitor al său și de un cal înțelept, asemănător cu al meu, care rămăsese în Cetate. Nu i-am băgat în seamă și mi-am văzut de drum. Ajuns la capătul pădurii, un moșneag stătea pe iarbă și plângea, l-am întrebat:

- Ce-ai pățit?
- Mi-e foarte foame, om bun, nu ai tu ceva de mâncat?
- Ba cum să nu, îi zic în timp ce scot o pâine din desagă.

O mănâncă de îndată, îi ofer și niște apă, apoi îl întreb:

- Ia, zi bre, nu cumva știi unde e Vodă?

- Țepeș? întreabă el surpins.

- Nu știu, zic eu, probabil.

- Îți voi spune numai, zice el, că m-ai ajutat.

Îmi dăduse o frunză care plutea în vânt și mi-a explicat că acolo unde se duce frunza, acolo e și Vodă. După ce plecasem, mă uitai în urmă și bătrânul se preschimbase într-un tânăr frumos și se evaporase asemenea fumului.