Basm Modern - "Iubirea Nemuritoare"

Capitolul VI

Iren

Frunza mea ne ducea spre pădurea în care am fost după Rescia. O cale lungă de o zi ne apropie de mijlocul pădurii unde se afla o piatră uriașă cu inscripții ciudate de culoarea mărgean ce sclipeau și aprindeau noaptea ca o torță uriașă. Frunza mea se oprise, semn că am ajuns unde trebuia, dar nu era nimeni. M-am dat jos de pe cal și mă uitam prin jur, poate-l zăresc. La un moment dat aud fâșâitul unui copac și simt o greutate mare în spate, ce mă doboară la pământ. Mă întorc și mă trezesc cu un pumn în nas, care mă dezorientează. Îl dau jos pe tânărul erou și-l țin de brațe, zicându-i că-s pașnic. Ne ridicăm amândoi de jos, iar el spune:

- Ești om? Sau fantasmă?

- Om sunt, tu ești Iren?

- Da, de unde-mi știi numele?

- M-a trimis Ileana Simziana să te ajut în călătorie, alături de ceilalți doi de aici.

- Nu am nevoie, zice el, vreau comoara doar pentru mine.

- Nu e problemă de asta, zic eu, noi nu dorim asta, eu caut să ajut un erou, băiatul acesta caută să mă ajute pe mine, iar Prințesa își caută un soț.

Desigur că Iren era cam tembel și nu putea să-și dea seama că cea care caută soț, îl caută, de fapt, pe el. Ne-a permis să mergem cu el, iar ca orice erou libertin nu avea cal fermecat, iar calea străbătută de noi cu caii noștri fermecați, într-o zi, a fost străbătută de el într-o săptămână. Eu stăteam mai bine la capitolul călătorie, am ajuns în Fundul Pământului în câteva zile pe jos, dar frunza mea mă ghida, față de el care se ducea la noroc. Am mai mers până la miezul nopții, iar somnul își făcea simțită prezența, așa că ne-am așezat pe niște mușchi umed, și stăteam fiecare pe desaga lui cu capul. Desigur că în a mea erau sticluțe, o praștie și-un cuțit, am dormit prea bine. În vis mi se arată copila aceea, care-mi spune să mă întorc la piatra de dinainte, deoarece acolo, de dimineață până la miezul zilei se află o inorogiță ce își ascute cornul de piatră. Ea trebuia să-i fie calul lui Iren, întrucât el are nevoie pe parcurs.

Așa am și făcut, dis-de-dimineață i-am trezit și le-am zis că trebuie urgent să ne întoarcem. Le-am explicat totul cu de-amănuntul și am făcut cale întoarsă la frumoasa piatră luminoasă. Acolo se afla, într-adevăr o inorogiță superbă, cu coada și coama mov, cu un corn ascuțit și lung. Se speriase când ne văzuse, dar am calmat-o zicându-i că copila Geei m-a trimis. A venit ușor la mine și am mângâiat-o pe coamă. M-a întrebat atunci:

- De ce ai nevoie, nemuritorule?

- Să-l ajuți pe acest tânăr, zic eu arătând spre Iren, să-și găsească scopul în viața, să-i fure comoara lui Goliat.

- O voi face, zice inorogița.

Voiam să plecăm, dar mă uit la calul meu și vărsa lacrimi, nu știam ce are, iar el zice uitându-se spre inorogiță:

- Celes, credeam că nu te mai văd vreodată.

Inorogița se uită la el și zice:

- Kir?

- Da, zice el, ce faci, prințesă?

Cei doi se cunoșteau de mult, s-au întâlnit prima dată prin pădurea Geei, după ce ea plecat, el s-a îmbolnăvit, a ajuns un cal răpciugos la curtea lui Ilav. Mai târziu, regele i-a promis că-și va găsi din nou aleasa ce i-a provocat suferința, dar trebuie să-l ajute pe Făt-Frumos să găsească tinerețea fără bătrânețe și viață fără de moarte. Când a văzut că eu l-am trădat pe prinț a vrut să mă omoare, dar a înțeles că pădurea Geei îl va ajuta, cumva, într-un mod în care nu putea să înțeleagă atunci, astfel că, decizia lui luată pe moment a putut să-l readucă la ce a pierdut.

Eu priveam puțin confuz la sentimentul ce radia de la ei. Nu-l înțelegeam și parcă nu mă interesa chiar așa tare. Se făcuse iar seară, iar în vis, pe o pajiște veștejită stătea copila și Geea, nu puteam să le strig și parcă le priveam din spatele unui geam. O văd pe Geea cum varsă lacrimi, iar fata se mărește se face cât Geea de mare, iar cea din urmă de micșorează făcându-se cât copila.

După încă două zile de călărit și dormit prin pădure, am dat de capăt. Era un munte uriaș, unde era o săpătură făcută de mâna unui uriaș. Am mers ceva până se vedea în față o lumină aurie. Am ajuns în camăra uriașului care era cât 2 palate, plină de bani de aur pe care puteai să-i ții cu ambele mâini. Grămada uriașă de aur era cât un deal și peste ea stătea tăvălit un uriaș de 3 ori mai mare decât zmeioaca. Era îmbracat într-o armură de zale, și avea un ciomag făcut dintr-un trunchi de pom. Se ridică nervos și întreabă ce ființa demnă de milă îi perturbă liniștea. Am zis că ar fi bine să-mi scot praștia și să-l lovesc, cum am făcut și cu celălalt. Piatra mea l-a mângâiat puțin pe frunte, și înfuriat dă cu ciomagul în pământ de-l zdruncină și banii de aur sar în aer și noi odată cu ei. Kir mă prinde și-mi zice să-l lovesc în spatele genunchiului. Scot paloșul și-l înfing adânc în pielea parcă de oțel a uriașului. Turbat, acesta îl prinde pe Iren și-l dă de tavan căzând ca o cârpă. Rescia sare după el și-l prinde, zicându-i: "ești bine, eroul meu?". Goliat în furia lui tot dădea cu acel ciomag în speranța că lovește unul din noi, dar caii noștri erau rapizi, mișcându-ne de zici că eram muște. Fără a sesiza, mâna uriașului mă lovește și mă lipește, cu tot cu cal, de un perete. Ispi văzând asta, zboară cu calul său spre ochiul lui Goliat care era cât un porc de mare și-l străpunge cu sulița, salvându-mă de repeziciunea cu care venea uriașul ca să mă răpună. Puțin confuz iau din nou paloșul și mă îndrept spre el, străpungându-i pielea de sub genunchi. Uriașul îngenunche și sângele curgea șiroi pe ambele-i picioare, scăpând și ciomagul totodată. Era momentul decisiv, eroul Iren își scoate sabia și-i dete una direct în vena gâtului, de unde curgea sânge ca într-o fântână. Goliat își dădu ultima suflare și banii uriași care umpleau cămara se transformă în tinichele. Când a văzut asta, Iren se puse în genunchi și credea că nu e adevărat, pentru cât se luptase, cât călătorise scopul lui era acum o tinichea ruginită. Inoroaga se uită la el și zice:

- Erou patetic ce ești, nu ai înțeles nimic din călătoria ta. Când ai aflat că scopul tău în viață este să-l omori pe Goliat pentru a primi comoara și iubirea, tu te-ai axat pe comoară, fără a știi că una reprezintă cealaltă. Comoara nu înseamnă avere și bani, comoara însemna, de fapt, iubirea pe care ai neglijat-o așa mult, sau poate nici măcar n-ai înțeles-o, era scopul tău în viață.

Eroul se uita absent, zicea doar:

- Unde e, iubirea, cine e?

- Uite-te atent în juru-ți, analizează tot și spune-mi ce urmărește fiecare erou de aici? întreabă inoroaga pe un ton ironic.

Atunci i s-a luminat mintea, se uita cu niște ochi ai speranței spre Rescia, care abia acum îi vedea frumusețea și o privea ca pe un pârâu de salvare. I-a zis pe loc:

- Prințesă, am fost orb, nu știam că tu pe mine mă cauți, iar eu căutam ceva ce nu pricepeam pe deplin, acum, spune-mi, mă vrei de soț?

Prințesa avea lacrimi în ochi, i-a spus, printre suspine de bucurie:

- Da, de vei avea nevoie de palate și împărăție, eu le am deja pregătite pentru tine.