Basm Modern - "Iubirea Nemuritoare"

Capitolul IV

Bătrânul

Plecat după discursul lui Vodă, găsesc casa bătrânului în adâncul unei păduri, care gemea de lupi, mume și alte atrocitați. Bat la ușă și se aude: "Intră, tinere!". Am îndrăznit și pe un scaun vechi de lemn, alături de o masă putredă și o plită incălzită se afla un bătrân cu o barbă lungă, până la genunchi, complet albă, prin care greu se observau trăsăturile feței, plină de riduri, cu niște ochi mici, cu greu ținându-se deschiși, cărămizii și cu un zâmbet plin de fericire că am ajuns.

- Ce te aduce la mine?

- Probabil știi deja, îi zic eu, dar vreau să-mi aflu numele.

- Într-adevăr, zice el, dar trebuie să-mi răspunzi la o ghicitoare, iar de ghicești pot să-ți spun orice.

- Hai, zic eu, dă-i drumul.

- Bine, zice bătrânul hotărât, ce simți, deși nu te arde, e sentiment, ce-ți oferă sprijin nedererminat și și-ar da viața pentru tine?

Tot visul mă inspiră și-i zic:

- Prietenia.

Bătrânul zâmbește, își freacă puțin barba și zice:

- Să ții bine minte ghicitoarea asta, zice el, ia spune, ce vrei să aflii de la mine?

- Cum mă numesc?

- E un nume frumos, Petre, zice el, fără alte adăugiri, ai fost abandonat de părinți într-o pădure, unde ai fost crescut de un bătrân care te-a învățat să scrii, să citești și să vesezi cu ochii deschiși, dar acel bătrân, într-o zi a plecat și nu l-ai mai găsit, apoi ai fost nevoit să-ți alegi drumul singur, fără nimeni, urmărind doar interesele personale, te-ai dus la un fierar, ai învățat făra voia ta să mânuiești sabia și apoi ai aflat de marea călătorie a fiului de împărat, pe când aveai doar 17 ani. Te-ai oferit ucenic și ajutor al lui, ca mai apoi să-l trădezi și să-i smulgi mult căutata comoară. Asta e o impuritate, ăsta e trecutul tău. Prezentul îmi arată că ești din ce în ce mai bun în căutarea puritații. Iar viitorul mă face doar să-ți spun să fii chibzuit, mai ales când vine vorba de ceilalți și nu mă refer la a avea grijă la ei, ci de a avea grijă de ei.

- Mulțumesc, bătrâne, zic eu, pentru că m-ai ajutat acum și mai ales, că m-ai ajutat când eram mic ca să supraviețuiesc.

Bătrânul zâmbește, îmi zice:

- Încă îți mai amintești de mine?

- Bineînțeles, tu ești prima mea amintire, pe care nu o voi uita niciodată, mi-ai fost și mamă și tată, m-ai ocrotit și am înțeles, cât de cât, că ai avut motiv întemeiat să mă abandonezi.

- Da, zice el, dacă nu o făceam mureai. Apropo, vreau să faci ceva când pleci, te duci în Biret, tărâmul lui Țugulea și îl întrebi de Prâslea și de călătorul care l-a ajutat cu merele de aur, acela este prietenul tău din copilărie care te-a ajutat și pe tine mai de mult să ajungi la Făt-Frumos.

- Păi mai trăiește? îl întreb eu.

- Nu doar Cetatea Geei e nemuritoare și mărul de aur mâncat odată la 100 de ani te poate întineri, Prâslea fiind un văr îndepărtat de-al lui Făt-Frumos.

Am plecat de la bătrân și am ajuns într-o săptămână și în Biret, așezat circular pe un deal, înconjurat de case cu acoperiș de paie, de hanuri și cârciume nelipsite. Am urcat, cale de un ceas și am ajuns la palatul lui Țugulea, de culoare neagră, cu steaguri mărgeane pe care era o stemă a unui zmeu roșu, iar deasupra ușii palatului stătea vajnic un mare cap de zmeu, alb. Am intrat fără ezitare, m-am aplecat în fața lui și i-am zis: