Missed Bus-Jeff the Killer F.F.

Chapter 4 "3 a.m.: Who's that shadow?"

Mă trezesc transpirată toată în patul meu. Totul a fost un vis. Un simplu nenorocit de vis. Oare are legătura cu cartea aceea?

Mă uit la ceas și văd că este ora 3 a.m. Mă sperie ora asta, și nu doar pentru că e așa zisa "oră a demonilor". Pur și simplu mă sperie.

Deoadată, ferestrele de la geamul meu se deschid iar o rafală puternică de vânt îmi intră în cameră. Ok, este o simplă rafală de vânt. Absolut nici un motiv să mă panichez. Nici unul.

Mă ridic leneșă din pat sa le închid, dar când să fac această acțiune, nu le pot mișca din loc. Sunt înțepenite. Ce naiba?

Cineva sau ceva mă împinge de la spate, făcându-mă să intru în balcon iar ferestrele se închid în spatele meu. Încerc să le deschid dar în zadar. Sunt blocate.

Cerul se luminează pentru o fracțiune de secundă, iar apoi se aude un zgomot din înaltul cerului. O să plouă.

Stropii reci de ploaie nu întârzie să-mi ude pielea. În câteva minute deja eram udă leoarcă și tremuram toată.

Încerc din nou să deschid ferestrele dar fără nici un rezultat. Ce mă fac? Nu pot să stau așa toată noaptea, în ploaie. Plus că pot vedea perfect acea cabană. E aproape singurul lucru pe care-l pot vedea! Cabana e de-a dreptul înfricoșătoare pe timp de zi, dar barem noapte. Parcă e o adevărată casă a spiritelor!

Încă un fulger luminează cerul, făcându-mă să zăresc, întâmplător, o umbră la unul dintre geamurile cabanei. Mă uit mai atent și văd că acel geam se luminează. Mă rog, camera a cui aparține. Acolo, văd, de data aceasta, mai clar, acea umbră. O privesc mai atent și e...e...e acel băiat din visul meu. Clipesc de câteva ori ca să mă asigur că e real și chiar este.

Îmi rânjește diabolic precum un vis și își îndreaptă cuțitul înspre sticla geamului și că începe să scrie ceva. La sfârșitul "capodoperei", văd că este scris cu ceva roșu, probabil sânge, "Go to sleep!" după îl văd cum bate cu acel cuțit în geam. Țip de frică după închid ochii și mă întorc cu spatele ca să nu mai văd nimic.

Ferestrele se deschid în fața mea și pătrund rapid în cameră. Trag perdelele după mine și mă așez în pat. Continui să îmi spun în gând că a fost doar imaginația mea prea bogată. A fost, nu? Adică...nu are ce altceva. Doar nu există fantome, stafii, năluci, strigoi sau orice alte feluri de arătanii. Astea sunt doar niște mituri din poveștile de adormit copii, niște personaje fictive. Pff...acum vorbesc singură! Mai mult ca sigur am înnebunit.

Cu aceste gânduri am adormit din nou. Sper doar să nu-l mai visez pe...el.