Poate într-o altă viață

Capitolul 5 - Hades

Nisipul de pe plaja scartaie sub presiunea pasilor apasati. Nu stiu daca faptul ca plaja e libera este un lucru bun sau rau. De la un timp nu mai pot deosebi binele de rau.

-Vrei sa ne oprim? ma intreaba Dakota retinuta si trag aer in piept.

-Am cautat-o peste tot. A trecut o noapte si ea nu s-a intors, ii repet a saptea oara mai panicat decat acum cinci minute.

-Serenity e puternica si sunt sigura ca se descurca, incearca ea sa ma calmeze, dar stie si ea ca nu va reusi. Aici e vorba de sora mea mai mica, care a fugit ranita de acasa.

-Sunt cel mai mare prost, marturisesc aproape plangand. Am respins-o si am facut-o sa creada ca nu o vreau si ca nu o iubesc.

Un telefon incepe sa vibreze si cand simt ca al meu nu face asta ii fac semn Dakotei sa verifice. Ea raspunde cu ochii mari si ne oprim in loc, continuand totusi sa inspectez plaja in speranta ca o voi vedea pe sora mea.

-Esti sigur? rosteste Dakota mirata si ma incrunt confuz. Nu este! Suntem pe plaja de vreo patru ore, ii explica ea apelantului si inghit in sec. La naiba, cine a spus asta? Cine naiba o cunoaste pe Serenity si da o declaratie anonima la politie? izbucneste Dakota si ii fac semn sa-mi dea telefonul, dar imi intoarce spatele facandu-mi semn sa astept. Si de ce nu s-a dus ieri la politie?

-Cine e? soptesc nervos.

-Dan! se rasteste ea printre dinti si ii mai spune ceva lui Dan, dar nu aud pentru ca incep sa lovesc nisipul cu varful adidasilor, facandu-l sa se risipeasca in aer.

-Imi spui si mie ce se intampla? ma rastesc la ea cand isi baga telefonul in buzunarul blugilor.

-Astazi a venit cineva anonim la politie si a declarat ca a vazut-o pe Serenity ieri, pe plaja.

-Inseamna ca acel cineva o cunoaste! exclam eu.

-Hades, Serenity avea vreun prieten?

-Habar n-am, Dakota, nu mi-a spus nimic, strig la ea in ciuda faptului ca n-are nicio vina. Lasa-ma singur, ii spun departandu-ma de ea.

-Unde te duci? ma intreaba panicata.

-Mergi si mananca ceva, ma intorc repede, ii strig in timp ce merg spre ocean pentru ca am observat ceva acolo.

Ceva pluteste in ocean. Ceva ce seamana cu o sticla pluteste departandu-se de mal. Imi arunc tricoul pe plaja si imi dau jos pantalonii, ramanand in boxeri. Imi arunc sosetele si adidasii peste pantaloni si intru in oceanul rece. Imi trec mana prin par si inot in departare. Sper sa fie acolo ceva ce mi-ar da un semn ca Serenity este bine.

Cand ajung aproape de sticla o apuc chiar inainte ca aceasta sa se indeparteze de mine. O studiez cu atentie si inima mi se opreste la vederea bucatii de hartie impaturite din sticla.

Inot cu sticla in mana spre plaja si cand in sfarsit ajung desfac sticla si o lovesc puternic de o stanca pentru a o sparge. Sunt mult prea curios pentru a avea rabdare sa scot hartia asa cum ar trebui fara sa sparg nenorocita de sticla. Imi doresc doar sa nu fie o gluma proasta a unui adolescent.

Cu mainile tremurand despaturesc hartia si ma grabesc sa citesc. Parcurg randurile mai intai cu viteza pentru a-mi da seama despre ce e vorba. Hartia are cute din cauza ca a fost indoita pentru a putea fi introdusa in sticla.

Cu ochii mari si inima batandu-mi nebuneste citesc scrisoarea care e posibil sa-mi schimbe viata.

"Hei. Habar n-am cum sa incep. N-am facut niciodata asa ceva si nici nu stiu de ce o fac, probabil voi regreta peste o ora sau nimeni nu va citi hartia asta.

Am probleme, iar cineva mi-a spus ca ma pot simti mai bine daca ma descarc pe o hartie.

Eu nu vreau sa-mi scriu problemele aici. Nu vreau sa ma plang pe o afurisita de hartie.