Poate într-o altă viață

Capitolul 11 - Hades

Privesc apusul, cu un pahar de bourbon in mana, din noul meu apartament. Am decis ca e timpul sa o iau de la capat, sa nu ma mai complac in suferinta, mizerie si durere. Peste o saptamana ma voi intoarce la locul meu de munca, dar nu va dura prea mult pentru ca in mai putin de doua luni voi prelua firma tatalui meu, lucru care imi este indiferent. Fac asta pentru bani, pentru sora mea si in primul rand pentru ca nu vreau ca tarfa tatei sa obtina si locul acela. A obtinut prea multe pana acum, desi merita doar un sut in cur si un Adio.

Nu, nici macar asta n-ar fi meritat femeia aia, din cauza careia mama mea a murit. Nu merita niciun fel de efort.

Mai iau o gura din bourbonul proaspat cumparat si ma gandesc din nou la fata care nu vrea sa imi mai iasa din minte, si sper nici din inima, atunci cand va fi cazul. Mi-am dorit atat de tare sa o ajut incat am uitat ca trebuie sa rezolv problema cu Claire si cu acuzatiile. A facut tot posibilul sa amane pana maine declaratia pe care va trebui sa o dau si ii sunt recunoscator pentru asta.

Venus e altfel, odata ce ai vazut-o iti ramane intiparita in memorie si isi pune amprenta asupra sufletului tau. Ochii ei sunt mult prea indurerati, iar eu voi afla toate motivele pentru care ea este trista. Ce s-a intamplat in parcarea spitalului cu mama ei este probabil doar o mica parte din problemele ei, cel putin asa parea.

Pun mana pe telefon a saptea oara in mai putin de o ora si vreau din nou sa o sun, chiar daca stiu ca reactia ei nu va fi una placuta. Dar nu-mi pasa. Vreau doar sa-i aud vocea, sa ma asigur ca se simte bine dupa intamplarea neplacuta din parcare. De fapt, stiu ca nu este bine, dar nu mi-ar spune asta niciodata. Trebuie sa fac eu primul pas in a ma deschide fata de ea. Cand oferi incredere primesti incredere. Daca oferi egoism si nesimtire vei primi respingere.

Asa ca dintr-un simplu impuls o sun si gust din nou coniacul care ma arde placut pe gat.

-Da? imi raspunde vocea angelica, dar fara putere, fara speranta.

-Ce faci? o intreb agitat, asa ca beau tot coniacul din pahar.

Face o pauza lunga si verific apelul pentru a ma asigura ca nu mi-a inchis in nas.

-Sunt... acasa, imi raspunde in cele din urma oftand cu putere. De ce ma suni?

-Voiam sa ma asigur ca esti in regula avand in vedere ce s-a intamplat azi cu mama ta.

-Da, spune deranjata, si simt cum supararea se strecoara usor in glasul ei.

-Vrei sa iesim la o plimbare?

Bravo, Hades, inviti o fata sa vina cu tine dupa ce ai baut.

-Nu stiu ce sa zic. Mai bine ne vedem maine, asa cum ti-am spus, imi refuza invitatia fara sa stea pe ganduri.

Minunat.

-Mama ta te-a acuzat de lucruri ingrozitoare, nu ar trebui sa mergi la politie? continui eu sa conversez cu ea.

-Nu e treaba ta, Hades.

Ador cand imi rosteste numele, suna atat de bine si ma face sa zambesc brusc.

-Ba eu cred ca este treaba mea. Erai cu mine atunci cand propria ta mama te-a acuzat de crima, rostesc apasat si simt cum hotararea ei scade incet.

-Nu vreau sa vorbesc despre asta la telefon.

-Atunci hai sa ne vedem. Ai mancat? Lansez invitatia fiind hotarat sa nu accept un refuz din partea ei.

-Da.

-Nu conteaza, vom manca desert in cazul asta.

-Tu chiar nu te lasi, nu? Nu esti obisnuit sa accepti un refuz? se rasteste la mine indignata. De fapt, bineinteles ca nu accepti un refuz, ai o masina scumpa, o casa in Malibu si probabil o gramada de bani. Nu stii ce inseamna sa pierzi, nu?