Atunci toți s-au oprit din fumat și se uitau la mine .
- Ce ?! Știți , am puțină treaba ! Baftă !
Am plecat repede dintre ei , mergând spre cartierul de romi !
Când am ajuns acolo , am intrat triumfător în orfelinatul din cartier şi am intrat într-o încăpere care trebuia să fie biroul directorului sau administratorului.
Bat la uşă şi intru. Era atât de sărăcăcios şi neîngrijit acel loc încât îmi amintea de orfelinatul în care eu am crescut.
Un domn destul de bătrân şi cu o faţă mohorâtă, încearcă să-mi schiţeze un zâmbet de întâmpinare.
- Bună ziua tinere. Ce te aduce pe la noi? Ai vreun frate sau copil care vrei să-l aduci aici?
- Bună, şi nu! Niciodata nu o să-mi las copii la orfelinat.
- Atunci ce doriţi?
- Vreau să vă dau ăştia.
- Ce este în plic?
- Deschideţi-l.
- Mamăăă, baiete, ai spart bănci?
- Nu chiar. M-am trezit bogat peste noapte.
- Şi de ce vii aici cu atâţia bani?
- Vreau să îi donez acestui orfelinat. Şi eu am crescut într-unul şi stiu cât de greu le este tuturor aici.
- Băiete, ai un suflet nobil. Nu ştiu cum te-aş putea răsplăti
- Fă ce e nevoie pentru ca aceşti copii să zâmbească din suflet şi atunci voi fi mulţumit
- Mulţumesc băiete.
- La revedere !
*
Am ieşit din acel orfelinat împlinit. Am simţit cum mi s-a luat o piatră de pe inimă până când să trec de blocurile ce ma înconjurau şi o văd pe fata din pozele acelea.
M-am panicat şi nu am ştiut ce să fac, cum să reactionez.... Încerc să ma duc pe lângă maşini, să nu ma observe dar o aud cum strigă:
- Hei Brandon !
Îmi intorc privirea spre ea. Era chiar frumoasă. Avea un păr blond lung, era înaltă si subţire, ca un model.
- Ăăă, bună !
- Serios? Bună?
- Păi ce?
[ În gândul meu: Băi, cred că trebuie să fac cum a făcut Brandon cel vechi în poză. Mă apropiu de ea şi...]
- Ce faci măi?
- Cum adică? Te sărut. Nu aşa fac cuplurile?
- Ce cuplu mă? Ştiu că abea ai ieşit din spital după accidentul ăla şi îmi pare rău dacă te-am supărat pentru că nu am acceptat " relaţia ta" cu motoarele, dar NOI nu mai există.
- Ne-am despărţit?
- Tu nu mai ţi minte?
- Nu...
- Cum mă cheamă?
- Nu ştiu...
- Şi atunci de unde ai ştiut că sunt eu !?
- Am văzut poze. Am încercat să-mi reamintesc.
- Jessica, să nu uiţi data viitoare.
- Bine Jessica. Ne mai vedem.
- Poate. Chiar dacă ţi-ai pierdut o parte din memorie, tot un nenorocit bogat rămâi.
- Hei de ce mă jigneşti? Ce ţi-am făcut?
- Ăă, ce mi-ai făcut? Ah, şti ce? Dispari !
- Dar stai. Spune-mi ce am făcut !
- Adio Brandon.
*
Oook, asta a fost ciudat. Acum trebuie să repar greşelile care Brandon le-a făcut !?
Nici nu stau bine şi liniştit cu gândurile mele că aud cum mă strigă ....
