Traiesc o poveste

Soledad... ( Singuratate )

*Dimineata*

Ma trezisem si mi-am facut rutina... Raisa nu era in camera. Primul lucru am vrut sa merg la Jose... Dar mi-am amintit ca "ne certasem", intr-un fel sau altul. In fine. Merg in bucatarie. I-am gasit acolo, vorbind.

Raisa: Tu? Pe vremea mea nu erai nici printesa.

Jose: Vorbesc serios.

Eu: Neata.... Ce?! Asa de mult ma iubesti, nu? Ma schimbi dupa prima cearta...

Jose: Ba nu! Noi doar vorbeam.

Raisa: Eu?! Cu Jose?! Da' ma crezi tampita?

Eu: Da... vorbit cu rasete si...

Raisa: Doamne, Kim!

Jose: Nu e ceea ce crezi tu.

Eu: Mda... niciodata nu e ceea ce cred eu... Stii ceva? Daca nu ma iubeai, puteai sa-mi zici fara sa ma ranesti...

Jose: Dar te iubesc!

Eu: Vad... Stii ceva? Eu nu mai vorbesc cu voi! 

Si plec plangand din bucatarie. Eram nervoasa! Ce era sa fac? Da, tin la el... Si ea e sora mea... Dar... Ooof... Unde era ascunzatoarea mea? Super, au astupat gaura... Si-au dat asa de repede seama ca eu am facut-o? Defapt, au trecut vreo 5-6 ani... Singurul loc din casa asta in care nu o sa fiu gasit prea usor e... debaraua.

Ma bag in debara si incep sa plang. O auzeam pe Raisa...

Raisa: Kim! Kim!! Kim!!! Unde esti? Oh, haide... Stii ca nu e adevaraaat...

Bingo! Eram in debara... Aloo? Debaraa. Ma ridic, si ma uit in jur, pe rafturile plinde de borcane si alte chestii prafuite. Ahaa! 3 borcane de nutella. Ale mele. Ma pun iar jos, si incep sa mananc de nervi. Cred ca Raisa o sa ma omoare. Nu conteaza, deja sunt moarta fara el...

Raisa: Kim! Te rooog... iesi afara, trebuie sa vorbim....

Se  plimba prin toata casa incercand sa ma gaseasca. Apoi ii veni "magica idee" sa caute si in debara. Deschide usa.

Raisa: Kim! Aici erai!

Eu, plangand: Lasa-ma! 

Raisa: Kim, stiu ca nu iti place singuratatea... De ce intelegi totul gresit?

Eu: Nu inteleg nimic gresit!

Raisa: Trebuie sa intelegi ca... Ce?! Ai mancat 3 borcane de nutella?! Vrei sa faci aici diabetul 400??

Eu: Am avut glicemia 400 cand l-am vazut pe el.. Era asa dulce, incat nutella e lamaie pe langa el...

Raisa: Dar esti nebuna? Stii ce ti se poate intampla?

Eu: Sunt cat vrei tu la infinit de sigura ca nu mi se poate intampla nimic mai rau decat ce mi se intampla azi!

Raisa: Dar... uite... Eu... Am citit scrisoarea.

Eu: Stiam asta. Tie nu iti transpira deobicei mainile, iar el nu e rosu la fata fara motiv...

Raisa: Wow... Acum pacientul vindeca psihologul... Vreau doar sa-ti zic ca noi despre asta vorbeam... Erau doar analizele lui... Nu voia sa iti zica, pentru ca nu intelegea unele cuvinte pe care sigur nu le-ai fi inteles nici tu, si sa nu crezi ca a patit ceva rau. Doar atat...

Eu: Pare asa de usor cand o zici tu...

Raisa: Nu mai linge borcanul ala! 

Eu: Lasa-ma... Oricum e prea tarziu...

Raisa: Ba nu, nu este..

Eu: Dar...

Raisa: Stiu si eu cat de mult tii la el... Ar fi o prostie ca el sa asculte de tine cand faci asa o criza de nervi si gelozie. Daca toata lumea ar asculta ce spui tu la nervi si suparare, atunci toti am fi in iad acum...