Demonic Love

Capitolul 1

Stau înmărmurită în pragul ușii și privesc dezastrul din fața mea. Lumina slabă îmi îngreunează vizibilitatea, dar știu ce văd. Mă mușc de obraz, pentru a fii sigură că nu trăiesc un vis – un coșmar. Rămân nemișcată și tăcută, neștiind ce să fac. Corpul începe să îmi reacționeze, iar inima-mi slăbită lovește pereții toracelui cu o putere greu de imaginat. Un flux de adrenalină mi se revărsă în organism, făcându-mi pielea să mi se furnice. Tremuratul pune stăpânire pe corpul meu, iar ochii mi se umplu de lacrimi:

„Începe...", constat în gând. Durerea mi se ivește în suflet, iar eu o primesc.

Și știu. În acest moment, știu:

Boala mi s-a întors!

CU DOUĂ LUNI ÎNAINTE:

Capul mi se tot lovește de geam și mă trezesc speriată. Îmi privesc colegii de călătorie – un cuplu vârstnic și, probabil am vorbit ori tresărit în somn – așa cum fac de multe ori de altfel, fiindcă mă privesc încruntați. Îmi cer scuze în șoaptă și-mi ațintesc ochii asupra ceasului ce-l port strâns la mână – la dreapta fiindcă sunt stângace, apoi oftez. Încă o oră și voi ajunge. Încă o oră și va începe deloc dorita mea vacanță-n București.

Sinceră să fiu, probleme mele au început atunci când Victoria i-a telefonat mamei, văicărindu-se nițel ca de obicei – nimic nou sub soare, aș fii zis. Însă – spre absoluta mea nefericire, de data aceasta ceva a fost diferit. Nu știu exact de ce, dar sora mea mai mare a avut minunata idee de a mă muta cu ea o perioadă – toată luna decembrie mai precis. Pot numii luna decembrie luna de coșmar? Mi-o imaginez ca pe-o doamnă bătrână ce poartă un batic uzat legat sub bărbia-i proeminentă, având un neg uriaș pe nasul-i colțuros; cu unghiile sale lungi și ascuțite trăgându-mă spre dânsa, prinzându-mă-n brațe și ținându-mă strâns pentru treizeci și unu de zile în timp ce eu mă zbat și tip.

Luna de coșmar.

În fine, ideea este că mama mi-a făcut bagajele repede-repejor pe când eu încă eram în timpul cursurilor, poate chiar în timpul orei de drept civil și m-a expediat în București. M-aș fii putut opune însă – contrar aparențelor, mama mea nu-i tocmai genul de părinte de care să te plângi. Dimpotrivă, atunci când tata ne-a părăsit pentru o aventură de-o noapte ce s-a întins mai apoi pe ani grei, ea a preluat frâiele-n casă, crescându-ne pe mine și Victoria în bunătate și-n liniște. Cât timp a putut ce-i drept, fiindcă la câteva luni distanța sora mea își anunță plecarea-n capitală, întorcându-mi spatele și lăsându-mă de izbeliște.

Lăsându-mă tristă.

Câteodată raționamentul mă ceartă, spunându-mi că exagerez, că ar trebui să îmbrac o armură și să lupt împotriva sensibilității mele abuzive, însă eu și Victoria nu am fost doar surori – am fost cele mai bune prietene, iar când a plecat, am simțit cum o parte din mine se rupe, se văita și plânge. În muțenie ce-i drept, exact așa cum mi-este felul, pentru că n-am vărsat nici măcar o lacrimă. „Nu merită", mi-am spus și știu că am avut dreptate, așa că am trăit următorii doi ani de parcă noi două nu ne-am fii cunoscut – de parcă nu aș fii avut nicicând o soră... Și totul a mers de minune! Mi-am terminat liceul, iar anul acesta am început facultatea, aici în Constanța. Facultatea de Drept, căci îmi doresc să ajung un avocat de succes, apoi să profesez în San Francisco.

Mă rog, revenind la sora mea... După doi ani întregi în care abia dacă am schimbat câteva SMS-uri plictisitoare, Victoria mă caută, iar asta îmi lăsă un gust amar în gură. De parcă abia acum și-a amintit că are o soră de care uitase; de parcă aș fii fost o fustă veche cu volanșe din pânza pe care a aruncat-o în dosul dulapului său, chiar în spatele hainelor bune și frumos împachetate ca mai apoi să-și aducă aminte de ea...

Fiindcă știam că doar într-o altă viață îmi voi putea refuza mama, am început să întorc problema pe toate părțile, gândindu-mă cum avea să fie vizita mea în București și făcându-mi o mie de griji, dar Marina – singura prietenă pe care o mai am, m-a convins că vacanța îmi va mai amelioara boala, așa că am acceptat.

Și iată-mă plecând în București.