Demonic Love

Capitolul 6

Desigur, dracul și-a terminat partida de sex.

- Las-o baltă Cezar, îi zic și mă împing în el, încercând să trec.

Nu se clintește ci doar surâde.

- Ce ai pățit? Ești geloasă că nu te-am pus pe tine capra în locul Mirandei?

Îmi vine să-i snopesc un pumn în fața aia arogantă. În prima fază, pregătesc o replică tăioasă, dar îmi dau seama că am probleme mai grave, așa că-mi vine să plâng.

- Uite ce e, am o seară mai neplăcută și nu am chef de jignirile tale; poți să îți bați joc de mine cât vrei și să-mi clădești părerea proastă pe care o am deja despre tine în celelalte zile.

Oftez și-mi trag mânecile peste încheieturi. La naiba! Am uitat complet de ele!

- Acum, te rog, doar lasă-mă să plec! îi spun, ridicând privirea pentru a îl privii direct în ochi.

Mă mușc de obraz pentru a nu plânge.

Nu acum...

Cezar mă privește pentru un timp în ochi, fetele noastre fiind acum doar la câțiva centimetri distanță. După câteva clipe, în care imaginea cu el aplecat asupra mea din prima zi mi se derulează prin minte, se dă din drum, făcându-mi loc să ies din curte .

- Mulțumesc.

Rămân pe poziții pentru un timp, după care trec pe lângă el. Pornesc pe stradă, încercând să îmi amintesc drumul pe unde am venit, însă afară încă ninge, slăbindu-mi simțul orientării.

- Cu ce te duci acasă? mă întreabă, pornind în urma mea.

- Am să merg pe jos până găsesc un taxi, îl informez, continuându-mi drumul.

- Ești îmbrăcată într-o rochie subțire și e sâmbăta-seara! Ori ți-a înghețat creierul, ori vrei să fii violată! strigă el.

Îmi dau ochii peste cap.

- Bucureștiul e periculos, Ana! O fată ca tine nu are ce căuta singură pe străzi la ora asta.

Mă întorc și îl privesc. Deși alcoolul mi-a întărit încrederea în mine, ce mi-a mai rămas din rațiune îi dă dreptate, dar în minte-mi apare imaginea lor la film râzând fără motiv. „De ce râdeți?", mă văd întrebând precum o proastă.

Îmi reiau drumul. Zăpadă scârțâie sub pașii mei, iar picioarele deja au început să-mi tremure, însă nu vreau să mai rămân nici o secundă în casa Mirandei.

- Și ce îți pasă ție? îl întreb apăsat, continuând traseul.

Deși este cu câțiva metri în spatele meu îl aud cum râde scurt după care răspunde:

- Nu îmi pasă câtuși de puțin de tine, dar îmi pasă de sor-tă. Nu poți să o lași aici!

Furia clocotește în mine la auzul cuvintelor lui și îmi îndesesc pașii. Privesc în stânga și în dreapta în speranța că am să găsesc un taxi, dar strada pare abandonată la ora asta. Cezar face câțiva pași și ajunge în fața mea, făcându-mă să mă opresc brusc.

- Te duc eu acasă!

Măresc ochii.

- Mă duci tu? Cum adică mă duci tu?!

- Adică te sui în mașină și te las în fața blocului – la ușă apartamentului mai exact.

- De ce? Să îți mai bați puțin joc de mine?