Demonic Love

Capitolul 5

ANA

Ziua de vineri o petrecem în trei – eu, Dan și Vicki. Ne uităm la diverse filme siropoase – timp în care sunt nevoită să le aud săruturile zgomotoase și ude, iar apoi făcând cornulețe de casă. După ce le ascult trăsnăile le povestesc și eu câte ceva despre viața mea de acasă – care nu pare să le stimuleze prea mult interesul, pe bună dreptate! Spre final, Dan primește un telefon din partea Mirandei, care-l anunță că mâine seară va da o petrecere la ea acasă, invitându-ne și pe noi trei. Acceptăm invitația, iar eu mă trezesc sâmbăta-seară în fața oglinzii, neștiind cu ce să îmbrac. În mod surprinzător, Victoria e cea care mă așteaptă acum în sufragerie, strigându-mă din două în două minute.

- Imediat vin! tip către sora mea, scoțând drotul din priză.

- Am să te las acasă dacă nu ești gata în zece secunde!

Îmi iau geanta și ies în următoarea secundă din dormitor. Nu că mi-aș dori prea tare să ajung la petrecere, dar mi-am confirmat prezența și nu vreau să aud glume din partea Victoriei cum că duc o viață plictisitoare tot restul lunii.

- Doamne-Dumnezeule!

Îmi cobor privirea către îmbrăcămintea mea. Port o rochie simplă roșie prinsă cu o curea subțire la mijloc, botine fără toc și o mini-poșetă de culoarea rochiei. Părul îmi este natural, în bucle, iar machiajul meu constă într-un strat subțire de fond de ten și un gloss abia vizibil.

- Este un compliment? îmi întreb sora.

- N-o s-o repet din nou, mi-o taie ea. Mișcă, ne așteaptă taxiul!

Îmi iau geaca și ieșim pe ușă. Pe drum îi trimit un SMS mamei, mărturisindu-mi că-i simt lipsa, iar ea îmi răspunde imediat. Mi-o și imaginez stând în fiecare zi lângă telefon, așteptând să primească vești de la noi, ceea ce mă face să zâmbesc. Rânjetul îmi dispare când îmi zăresc încheietura mâinii stângi, atunci când tastez. Trag ușor de material, dezgolindu-mi pielea, iar cicatrici adânci îmi dansează-n față, furându-mi surâsul și rânjind acum la mine. Pentru un moment, auzind glasul surorii mele, mă gândesc la ce ar crede Victoria. Să afle că sora ei mai mică, cea neînsemnată și blândă, supusă și tăcută ascunde asemenea răni pe sub haine? Dacă într-o zi, pe nepusă masă, și-ar găsi sora în colțul camerei sale – chiar acolo unde stă de obicei, plângând și tremurând din cauza isteriei, luptându-se cu impulsul de a apuca cel mai ascuțit lucru din cameră pentru a-și desena pe încheieturi răni ce nu pot fii șterse nici după cicatrizarea plăgilor?

Nu.

Îmi alung gândurile.

Victoria nu trebuie să afle.

Ajungem la destinație și pot auzi încă din mașină muzica asurzitoare. Casa Mirandei este defapt o vilă cu parter și mansardă, învelită la exterior în cărămidă și împodobită specific anotimpului cu beculețe colorate. Imediat cum intrăm în casă, abia mai avem loc să înaintăm, darămite să ne lăsăm gecile în curierul de la intrare ce aproape se dărâmă de la greutatea hainelor. Casa este plină ochi cu tineri cu chef de distracție ce se bâțâie din stânga în drepta, dansând. Toți țin în mâini pahare de plastic roșii umplute cu băutură, iar sora mea pare că știe toți invitații fiindcă se tot oprește pentru a-i îmbrățișa. Victoria îmi face cunoștință doar cu câțiva prieteni, după care ajungem în living, acolo unde îi zărim pe ceilalți stând de vorbă lângă șemineu. Kevin poarta din nou ochelari de soare, iar David și Dan se contrazic pe un subiect deloc interesant despre un anumit meci de fotbal, toți trei având în mâini pahare cu băutură.