Nikolas' Pov
-Ai înțeles bine. Să mă aduci înapoi, i-am auzit vocea ca o șoaptă ruptă din vântul care parcă mă asurzea.
Dacă aș fi putut, mi-aș fi întors privirea și aș fi încercat să evadez din acel întuneric care nu îmi permitea să văd sau să îmi dau seama ce se întampla în jurul meu. Am vrut să mă ridic și să strig la acea persoană care era în fața mea, am vrut să îl lovesc din cauză că m-a adus aici fără ca măcar să îi pese de ceea ce vroiam eu. M-a adus aici din propriul lui interes. Ca și restul de altfel.
Am inspirat aerul care brusc devenise rece. Am simțit bătaia lunii pe chipul meu. Era noapte acum.
-A fost zi acum câteva minute, am spus încercând să schimb subiectul sau cel puțin să îi distrag atenția și să încerc să fug.
Deși nu îl puteam vedea, i-am putut simți privirea ațintită asupra mea și zâmbetul pe care îl avea. M-am pus în genunchi și mi-am trecut mâna prin păr, încercând să îmi dovedesc că toate acestea sunt reale.
-Acum nu mai vorbești? am întrebat în speranța că poate a disparut.
-Nu are rost să răspund lucruilor fără sens pe care le spui, i-am auzit vocea rece, nepăsătoare.
Mi-am întins mâna. A spus ca e o piatră aici, trebuie să o gasesc. Simțeam cum mâna mea atinge aerul și cum căutam în gol ceva ce nici măcar nu știam dacă există. Aveam impresia că tot ceea ce îmi spune el nu există. Că sunt pe o margine de prăpastie și că mă voi prăbuși în fiecare moment. Că el ține sforile destinului meu, iar când el va vrea, atunci eu voi deveni doar praful care îi bate prin păr.
În cele din urmă am atins piatra. Era mai rece decât cimentul pe care călcasem, iar cu cât îmi mișcam mai mult mâna pe ea cu atât simțeam mai multe denivelări.
-Aici e scris ceva, am spus fără să aștept vreun răspuns pe care știam oricum că nu mi-l va da.
Mi-am trecut degetele peste acele denivelari și am simțit imediat literele.
-A...l...e...x...a...n...d...e...r – am șoptit doar pentru mine în timp ce căutam să văd dacă mai scrie ceva.
-Ia-ți mâna de pe piatră, i-am auzit vocea impunătoare. Ai aflat destul.
Un nume? Asta era tot ce trebuia să știu? Mi-am lăsat mâna să cadă de pe piatra și am simțit un pământ moale, săpat, mai moale decât cel pe care stăteau genunchii mei. Un mormânt.
-Deci e adevărat. Sunt într-un cimitir.
-Trebuie să înveți să ai încredere în demoni,micuțule. Sunt mai de încredere decât îngerii.
M-am ridicat și mi-am scuturat mâinile de pământ, simțind cum dispare în bătaia vântului într-o secundă. Mi-am scuturat și genunchii de pământul care se lipise de ei.
-Nu am încredere în nimeni, doar în simțurile mele.
-Asta va fi prima noastră lecție, Nikolas.
Am tresărit. Vocea lui îmi trecuse pe lângă ureche, iar atunci un fior m-a cuprins. Vocea lui era atât de calmă și suna ca un clopot din turnurile bisericii, ca un clopot care hotărăște destinele oamenilor, ca un clopot care este nerăbdător să bată ceasul morții.
CITEȘTI
From cold to fire
Fantasy"- Ce ai făcut din mine? l-am întrebat, neașteptând un răspuns concret. Pentru că el mereu face ce vrea din cine vrea. Dar mie îmi datora o explicație. - Doar ce a trebuit. El crede că nimic nu este important și că sângele și moartea sunt cele car...
