JULAS

1.

          "   Dragul meu Silas

   Suntem.Suntem petale ale aceleiași flori, suntem valuri ale aceleiași mări, frunze din același copac, flori din aceiași grădină, nori de pe același cer, suntem născuți din aceeași rădăcină a vieții și suntem ca doi picuri de ploaie, suntem tot ce vrem, dar nu împreună. Sufletele noastre sunt îndepărtate, fiecare clipă departe de tine făcând să mi se mai ofilească o petală. Dorul de tine se simte tot mai adânc în fiecare părticică din mine, distanța dintre noi fiind insuportabilă. Aș vrea să fii fost altfel, să reușim să prindem rădăcinile vieții împreună, dar valurile mării au hotărât să ne despartă, trimițându-ne pe două maluri diferite. Deși nu știu unde te aflii, sufletele noastre sunt încă împerecheate, căutând drumul unul către celelalt. Simt în fiecare zi că suntem tot mai aproape, marea calmându-se, dându-ne oportunitatea de a ne regăsi sufletele de mult pierdute, căci fără tine eu nu sunt, și fără tine sufletul meu e pustiu, dorindu-și să te revadă măcar o singură dată. Te voi aștepta oricât e nevoie, voi privi luna în fiecare seară și voi încerca să îmi aduc aminte de ochii tăi strălucitori, strângând în brațe fiecare amintire pe care o mai am cu tine.
                              Iubirea ta,
Julia"

  Dragoste. Iubire. Auzim cuvintele acestea atât de des, dar mereu m-am întrebat, ce înseamnă?Ce este iubirea?Care parte din dragoste ne face să iertam așa ușor, să regretăm, să plângem, să simțim lucruri înfiorătoare pe care nu le-aș putea descrie vreodată în cuvinte, care ne apropie și ne sfâșie și ne destramă, dar care totuși ne dă un motiv pentru care să trăim?

Nu am găsit răspunsurile pe care le-am căutat până la el. El este răspunsul tuturor rugăciunilor, dorințelor și a nevoilor mele.

      Am pus capacul stiloului, foaia fiind deja plină de lacrimile mele. Vântul îmi sufla părul în toate părțile, greierii find singurii care mă acompaniau acum. M-am ridicat de pe scaunul aflat pe terasa mea. Aș vrea să opresc durerea, dar nu pot. Mă vânează în fiecare secundă a vieții mele, de fiecare dată când închid și deschid ochii.Am luat bricheta aflată undeva pe masă, ieșind din nou.

    - Te iubesc acum, te iubesc și mâine și o să te iubesc întotdeauna. Te-am iubit mereu, chiar dacă sufletele noastre nu au bătut mereu în tandem, chiar dacă inima ta nu a dansat întotdeauna în sincron cu a mea, am șoptit chiar înainte de a-mi arde sentimentele.

   Foaia ardea, flăcările fiind vizibile, însă nimic nu se putea compara cu focul pe care îl simțeau înăuntrul meu. Ardeam. Ardeam fără oprire.

  Am citit undeva că cea mai buna metodă de a-mi exprima sentimentele și de a mă descărca cu totul este să scriu. Să scriu și să ard. Dispărea. Foaia dispărea încetișor. Durerea rămânea. Era mereu prezentă și nu aveam cum să scap de ea. A devenit parte din mine.

       
                       ~ÎN URMĂ CU UN AN~

             Ceasul de pe perete indica deja ora 22:48. Simțeam că asta e cea mai lungă noapte pe care am petrecut-o în afara dormitorului meu. Ochii mei erau ațintiți asupra lui. Era focusat pe cartea pe care o avea în mână, grimasele lui arătând cât de intrigat era de ceea ce citea.

             Romeo și Julieta.

Își ridică ușor ochii, aceștia întâlnindu-i pe ai mei. Îmi feresc privirea rapid, rușinată.

Cine era acest străin și de ce simt că l-am mai întâlnit ?

Se ridică calm, făcând pași lenți și apăsați către mine.