Vrăjitoarea cea Hidoasă doreşte să pună mâna pe Lumea de Sus, Regatul Năsoşilor şi pe Regatul Frumoşilor-Urâţi. Pusă pe rele, îi blesteamă pe toţi cei care îi stau în cale, dar cea care îi pune beţe în roate este Umblăţica, o fată de şaisprezece ani...
Da, Aris-Nu-mai-ştiu-cum era prințul vrăjitor din Regatul Frumoșilor-Urâți, învecinat cu Regatul Năsoșilor. Umblățica îi fusese ursită din naștere, iar profeția străveche spunea:
„Dintr-un loc foarte umblat,
Lumea de Sus chemat,
O fetiță drăgălașă,
Nici prea slabă, nici prea grasă
Doar cu-n nas, uşor bombat,
Castravete deochiat,
De se va-nvoi sa vină
În Frumoasa-Urâtă Grădină,
Blestemul va fi ridicat,
Prințul va fi transformat,
Iar regatul tot, salvat."
Copil fiind, Aris fusese blestemat, de o vrăjitoare rea şi urâtă ca Iadul ca, până avea să împlinească optsprezece ani, să își întâlnească ursita, altfel, Regatul Frumoșilor-Urâți avea să fie transformat pe vecie în cel al Urâților şi Răilor. Din păcate pentru el – şi aici se vedea răutatea maleficei şi hidoasei vrăjitoare – ursita avea să fie cea mai urâtă şi mai dezgustătoare fată de pe planetă.
Deşi fusese covârşit de urâţenia Năsoasei, de când o întâlnise pe fata aceea, Aris se tot întreba cum ar fi putut să-i trezească interesul? Cum ar fi fost posibil s-o facă să-l îndrăgească?
A izbutit să pătrundă în Lumea de Sus ca să-şi cunoască aleasa, dar cum putea să o facă să-l iubească, mai ales că ea era îndrăgostită de tipul care semăna cu o celebră rădăcinoasă...
Un... păstârnac.
***
Zilele călduroase de vară îşi făceau simţită prezenţa, mereu pline de fluturi şi culori enigmatice...
Accesul Umblăţicăi în lumea Năsoşilor fusese interzis, blestemul vrăjitoarei le controla destinul, iar iubirea lor trebuia să înflorească în Lumea de Sus. Frânturile de amintiri ce le avea Umblăţica cu Aris în lumea năsoşilor, se datorau faptului că acesta, conştient fiind de tot ce se întâmplă, pătrunsese în regatul ei, într-o încercare disperată de a o întâlni şi de a o avertiza într-un fel sau altul.
Blestemul însă a fusese mai puternic şi le blocase amândurora accesul în lumile în care se simţeau cu adevărat fericiţi. Acolo, totul era mai simplu, valorile despre frumuseţe erau cu totul altele... Acolo, pe cele două tărâmuri magice, totul părea fi cu mult mai uşor de trăit.
— La naiba cu tine şi cu blestemul tău, vrăjitoare hidoasă! înjură Aris în barbă cu disperare, după ce încercase, pentru a zecea oară, să intre în Lumea Frumoşilor-Urâţi. Cum voi reuşi? Cum oare? Eu sunt conştient de faptul că ochii noştri văd altfel în această lume, dar tu, oare, Umblăţica, te gândeşti măcar puţin că nu ceea ce ochii văd este important, ci ceea ce inima simte...
Îşi lăsă capul să-i alunece pe braţe şi oftă uşor. Păstârnac cel Alb îi punea beţe în roate, deşi Aris aflase de la colegii de clasă că nu-i dăduse prea mare importanţă Umblăţicăi înainte. Dar de când apăruse Aris, brusc, subit şi dintr-o dată, interesul pentru fata cu nasul schimbător se trezise şi se amplificase la maxim pentru băiatul cu nume de legumă.
— Păstârnac, Păstârnac, ce păstârnace ţi-aş mai da eu peste cap, doar să-mi laşi fata în pace! Apoi, ridicând disperat ochii spre cer rosti: Hidoaso, sper că Păstârnac cel Alb nu face parte din blestem! Sper din tot sufletul ca el să fie doar o ironie în soarta noastră!
Hidoasa era bătrâna vrăjitoare ce aruncase blestemul peste cei doi. Ochii ei zbârciţi şi plini de ură priveau cu interes spre Lumea de Sus şi auzea tot ce spunea Aris despre ea, dar nu voia să-i dea vreun răspuns. Se mulţumi doar să zâmbească în colţul gurii şi să privească cu ură următoarele lor acţiuni.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
