Jurnalul unui nebun

Ziua 0

Ma uit pe strada, lumea sa ma vada dar fara sa ma observe, fara sa ma simta ori fara sa ma auda.Cu autobuzul ori pe jos nu conteaza, castile imi vor ramane singurele prietene care nu ma vor dezamagi vreodata, care nu ma vor lasa balta decat daca le stric eu prima.Pedepsesc prea multi oameni de la un timp...

O zi din viata imi incepe mereu si mereu la fel: soneria telefonului si apoi rutina care ma face sa par dor o unealta in mana unei divinitati plictisite, legate de existenta la fel de strans ca si mine.In bucatarie liniste...se anunta iar furtuna.Cand ma vede, simt cum ma cutremur in nestiinta mea.Ma priveste ciudat, parca nu as fi eu cea de toate zilele.Ciudat, dar zambeste si imi ureaza: "Buna dimineata, domnisoara.Gata,pleci?" Nu...sunt obosita, nu e ceea ce pare.Asa se comporta bunica in cele mai putine cazuri.Nu se poate sa fie azi o zi cu soare, afara e ceata...

Muzica ma ucide, muzica ma mai tine in viata.Nu mi-am scris la mai nimic.Nu am avut timp...Semaforul e verde dar totusi o masina nu opreste.Cateva secunde m-au despartit de Iad, de Rai , de orice ar fi acolo.De ce oare nu ma surprinde?...Un vagabond de pe bulevard se uita ciudat la mine.Vad ca incepe sa isi miste gura.Spune ceva.Chiar nu ma intereseaza oamenii.Vreau sa fiu in lumea mea.Intorc capul si dau muzica mai tare.Nu mai e nimeni pe strada.Singuratatea ma inghite, nu mai pot gandi.

Iau o revista de pe drum.Afisul cu trupa mea preferata e acolo, ma asteapta.Cand ajung in clasa doar trei colegi prezenti.Frumos.Brusc vad concertul.Un pumn in banca e nimic.Nu poate spune furia pe propria viata cand ma trezesc la realitate.Parintii nu m-ar lasa vreodata.Doar aducerea in discutie inseamna pedeapsa.Urasc viata...

Revista devine doar bucati de hartie aprinse de o bricheta.Asta e.Trecem mai departe...Sunt prea obosita si vreau sa respir macar o data aerul proaspat al fericirii.Nu stiu cum, nu stiu de ce dar pur si simplu ma schimb.Ma mint pe mine, stiu...Ma mint pe mine, pe oameni si pe divinitate.Sunt o persoana groaznica.

Il vad pe hol, il vad in curtea scolii, il vad si cand nu il vad, il vad si cand deschis ochii si cand dorm.Degeaba.Nici macar nu stie ca exist.Prea popular, prea dragut, prea de treaba, prea de toate pentru o necunoscuta.Dar nu pot renunta...Nu stiu de ce, nici nu vreau sa stiu.Doar inchid ochii, inspir adanc si simt un gol in suflet ce imi provoaca tulburari cardiace.

In secunda doi sangerez in interior.O rana deschisa nu se va inchide usor.Colega de banca ma atentioneaza:"Du-te la baie.Iti curge rimelul."Grozav.Nu stiu de ce plang, nu vreau sa stiu."Oh, scuze, de la oboseala pornesc toate." Alta minciuna.Ma mint pe mine, mint oamenii, mint divinitatea.

Dupa lucrarile la chimie si mate aduse aceleasi exclamatii: "Oh, du-te naibii de geniu." Eu: "Am avut o zi buna.Coincidenta." Si mereu acelasi raspuns:"La tine toate sunt coincidente..."

Ajung acasa, deschid televizorul.Crime, suiciduri, gravide la 12 ani, abuzuri si violente...Inspir puternic aer in piept si caut un caiet nou.Pixul cu albastru nu scrie.Am gasit unul rosu.Primul rand al unei povesti: "Aceasta e ZIUA 0, de aici voi incepe totul..."