Jurnalul unui nebun

Ziua 4

  Frica exista, teroarea o insoteste. Am vazut cu ochii mei in zile anuntate de divinitatea plictisita spre a pedepsi si a indrepta. Am vazut cum oamenii sunt speriati de apa, foc, pamant si vant. Elemente primordiale, trebuiesc folosite si temute. Cand echilibrul se va rupe, eu voi sta si privi judecata. Atunci divinitatea si mai ales eu vom fi multumiti si interesati de ceva.

  Au trecut ceva ani pe pamant, printre oameni. Divinitatea nu m-a chemat inapoi. Rutina ma inebuneste si tentatiile sunt prea mari in viata unei adolescente. Alcool-ul devine provocator, ma implora. Fumul devine inmabator, ma sufoca. Dorintele trupesti ma lasa rece dar vazand cat sunt de adulate as recurge la varsare de sange. Brusc ma opresc si inspir adanc. Daca ar fi sa ranesc oamenii dupa fapte si gandire as ramane singura pe pamant. Ar fi plictisitor.

   Deschid ochii.Ma gandesc la atatea desi sunt  la ora de mate. Demonii sunt printre noi, eu sunt demon, eu sunt dovada vie. Demoni plictisiti, aureole si ingeri decazuti misuna printre trupuri de lut inzestrate cu suflu. De ce? As continua dar s-a sunat de iesire si ma gandesc doar la nevoia trupeasca de a exista, un cuvant ce pana acum cativa ani nu exista pentru mine: mancare, hrana.

   Afara ninge linistit .In suflet bate vantul. Un demon vad in umbre si.... Inghite iar pamantul.

  In clasa geamul e deschis. De ce? Din ignoranta. Iar peste doua saptamani vom fi din nou juma' de clasa. Nu conteaza. Se intampla cand nu te astepti. O sa prind in trupul zabrelit un sunet de discrepanta ce ma va invalui, ma va consuma pana voi ajunge in pat, sa dorm.

   Pe strada, dimineata, surprinzator nu este nimeni. Doar un demon cu casti ce isi ineaca sufletul zdrobit de umanizare in ninsoare.Lumini incerte stralucesc artificiale, stravezii. Imi deranjeaza vederea. Inspir adanc un aer rece menit sa ma trezeasca la realitate. Nimic. Zebra tot acolo nemiscata, vagabondul tot langa ea, cainele tot calcat de masina sta in mijlocul strazii. Treci masini, trec biciclete.

  Zilele se scurg. Acum de pilda, vreau sa devin din nou egoista. Stau in fata monitorului si ma gandesc la mine, la tine, la suferinta, vreau sa vad durere. Caut, caut... Search pe Google... Nimic important, doar suferinte umane. Vreau ceva mai staniu, vreau ceva ce imi va inspira teama. Oglinda sta in dreapta. Ma opresc.

   Un chip palid ma priveste. E frumos ca un inger decazut si urat ca un demon desfigurat. E chipul de lut, e masca pe care toti o privesc. Dar eu mai vad ceva... Adanc, printer intestine si artere gasesc o flacara ce arde. Din ea un chip ma priveste cu ochi de vid, incet, tacut. Asteapta sa pun ceva, asteapta sa imi confirme existenta. Mi-e frica, ma sperie, ma ingrozeste. Nu vreau sa cred, nu vreau sa vad. Inchid ochii. Dar vocea imi raspunde pe un ton de aroganta: "Acum ma tem cand m-am vazut.Martora muta, oarba, surda. Doar trei cuvinte: E ziua 4..."