Jurnalul unui nebun

Ziua 3

  O noua misiune imi va pune rabdarea la incercare. Divinitatea plictisita imi acorda sansa de a cobori printre oameni. "Demonii si oameni... Nu ar trebui sa coexistam in aceeasi lume." S-a strambat cu inteles si mi-a facut semn sa plec. Sansa a devenit pedeapsa, providenta s-a adeverit: doar o alta monciuna. Asa a inceput tot. De ce nu am scris asta din prima zi? De ce am inceput cu o zi zero care e plictisitoare si fada? Pentru ca eu sunt eu si voi nu imi veti afla motivele. Nici macar eu nu stiu si inca credeti ca aveti sanse?

M-am plictisit insa de morala. In prima zi printre oameni am intalnit pamantul, cerul, soarele si luna. Dar printre toti oamenii mi-au atras atentia cativa ingerasi luminosi, aureole plictisite, niste demoni exilati. Dintre toti mi-a atras atentia o singura entitate : o batrana umana. Dtatea si croseta. De maini, de gat si de picioare ii atarnau lanturi mai grele decat iadul.  Am privit-o zambind cu jumatate de gura. Si-a ridicat ochii spre mine "Dumnezeu sa te ierte, copil necredincios. Sa ma ierte si pe mine sa ma ierte pentru ca am facut multe si am gandit felurite." Brusc compatimirea si mila mi s-a meyamorfozat. Am prins un lant si am tras. "Toti pacatosii nu vor umple Paradisul." Am auzit un geamat de durere. Lanturile pacatoase ii putrezeau suflul vietii, ii ingenuncheau sufletul inaintea judecati."Ti-as putea fi mama ori bunica.  Cata nerusinare! Ce spirit de animal, fiara ce a scapat din zgarda umanitatii. " Gresit. Gresit. Numai prostii. "Tu, copile necunoscator, eu sunt  al vetii neam. Parinti imi sunt luna si soarele iar bunici timpul si tradarea. Am venit aici sa cunosc omul, sa schimb vieti si sa alterez suflete. "

O ultima rasuflare i se scurgea din trup. Dar cum sufletu-i era prin de lanturi, doar stransoarea mea oprea caderea in Infern. "Vreau sa stii ca in ultima ta zi, suflete, ai intalnit un demon. Aceasta e a treia zi a judecatii. Infernul te asteapta..."

A inchis ochii si a zambit.