Jurnalul unui nebun

Noaptea 5

Vrrau sa mor, inot in disperare. O imagine mi se frange in minte, se dezbina, mucegaieste dar rrinvie iar si iar. Minutele trec, sfarsitul e atat de asteptat si totusi nu apare.

Nu, nu este el. Nu este decat un om ce a invins un demon, o amintire chinuitoare a unui vis desertic. Ma inec in aetrul cald, ma vad deja desenand spirite de gheata in rafale de lumina si foc.

Ceata nimic la orizont. As putea strapunge Iadul cu privirea mea verde, vie, inca in puterea si gloria de alta data.

Nu ma mai recunosc, nu imi mai gasesc identitatea. Ma pot uita in oglinda si as vedea o reflexie a nimicului rasfrant in jale. Nu mai vreau sa sper, nu mai vreau sa jelesc din nou uitarea fara a vedea in fata ochilor un asternut de sange ai lacrimi.

Dar in ceata ma impiedic de un sicriu negru.

In cale imi sta infinitul si strainatatea. Mor incet... Stau deja la capatul sicriului negru. Capacul a cazut, nu stiu cum sa reactionez. Sunt doar un demon ce poarta masca umanitatii. Dar pana cand?

Sange, sange, numai sange in sicriul clocotind a moarte proaspata. O mana alba de creta iese si ma prinde de gulerul camasii. Ma trage usor repede, nu are indurare. Stie ca nu mai pot face nimic. Cartile au fost deja aruncate.... Jucatorii intalnesc mortile.

Cad in marea sangvina, ma inghite precum o artera ce asimileaza tesut conjunctiv-lax. Pur si aimplu e un curent caruia nu ma pot opune. Ma urasc... Cum pot fi atat de slaba? Inconatienta e al doilea meu nume. Oh, si eu care credeam ca este Moartea. Totul are un inceput. 

Brusc ma trezesc din amintirea lui dureroasa. Trebuie sa rezist sentimentelor mele atat de contradictoriu. Ratiunea invinge mereu... Din aceasta cauza sunt atat de greu de inteles. Sunt atat de diferita... Imi doresc sa nu ma fi nascut o a treia oara om. Vroiam sa raman la starea mea initiala, vroiam sa fiu perechea divinitatii plictisite caa inceput ori a doua oara ca demon neindurator, una dintre cei 7 printi ai iadului... Acum sunt un om pus in calea sentimentelor pe care nu le pot controla. Sunt un nimeni pentru divinitate, pentru demoni ai aureole cat ai pentru omul iubit..

  In clocotirea din adancul sicriului cred ca am pierdut o parte din mine. Am ramas patata de sange, am ramas patata de suferinta.

Am privit o data, am privit de doua ori pana mi-am dat seama... Imi pierdusem inima. Din nou.

Macar acum ratiunea imi va stapani inca o data trupul ai sufletul. Macar acum voi putea respira usurata si voi spune ca as putea sa o iau de la capat.

Dar de ce ratiunea imi spune sa ma gandesc iar la el? Il plac ,da. Il iubesc, da. Vreau sa uit dar nu pot. In creier imi bantuie iar acele imagini cu el, acele imagini cu zambetul ce m-a facut sa il iubesc...

Vad cum soarele rasare. " Toata Noaptea 5 m-am gandit la el, toata noaptea l-am visat cu ochii deschisi..."