Jurnalul unui nebun

Ziua 5.5

E miezul noptii, e pieirea, e intunericul ce ma inghite intr-o inspiratie medulara. Ma simt sufocata. Nu pot respira. Patura atarna grea de marginea patului, perna langa usa. Broboane de frica pe fruntea insangerata de ganduri, de ispita, de neliniste. Oare se gandeste la mine? Oare eu ma pot opri din a ma gandi la el? Ce sa fac? Cum sa fac?

Insetata de viata, insetata de uitare. Ma cufund in ganduri pline de venin atat de dulce, ma cufund in vise atat de frumoase cu ochii deschisi spre infinit si atat de orbi spre realitate si iubire.

Au mai fost si altii toti au fost la fel. Eu ii vedeam, ei abia de imi observau existenta. Eu ii placeam, ei ma ocoleau. Eu plangeam, muream in sinea mea de atatea ori si totusi ei nu vor sti asta niciodata. Dar pana acum nimeni nu a observat...

Pamantul se cutremura, Iadul ma inghite. Pas cu pas ma apropii de sacru, depasesc starea de profan. Sunt un protagonist initiat in viata. Pe un tron de oseminte sufletesti, lesuri fara de stapan, sta divinitatea atat de surprinsa, atat de emotionata, atat de enervata de purtarea mea ce coincide cu umanitatea deja. Ma priveste de sus. Ochii-i de foc ard in valvataia geloziei atinsa de raza tristetii. Se prelinge o lacrima de fum." Un om, un om...". Ma uit surprinsa, devin stanjenita. Stiu ca ma dojenedte, stiu ca gresesc cumplit. "De ce nu imi spui pe nume, frate?..."  Isi intoarce capul spre apus. Mana ii aluneca spre cer si prinde luna pe care o coboara. Are soarta la degetul mic, atasata unui lantisor de aur. "Dupa izgonirea din Paradis am sters numele tau constiinta universului. Nici macar tu nu il vei mai sti. Ai fost blestemata sa renasti o data demon si de doua ori om." Nu stiu de ce dar imi venise un zambet trista pe fata. Sa stau, sa ma mai gandesc o data de ce am fost nascuta om. Nu imi mai amintesc.

"Cu toate ca m-ai izgonit, vad chemarea in ochii tai. Doar divinitatea poate dezlega o casnicie si pe aceasta nu a dezlegat-o. De ce ma chemi spre a ma pedepsi din nou si iarasi?" A ascultat atent dar nu a spus nimic. Imi doream sa ma dojeneasca, imi doream sa fiu din nou acolo. "Identitatea ingerului decazut ca demon si renascut om era candva perechea potrivita. Tu ai ramas un biet suflet chinuit, fara identitate in ochii aureolelor ori demonilor si un egal la trupul de lut al oamenilor. Divinitatea nu poate avea decat o pereche, perechea nu are identitate dar a gasit un locuitor uman. Uman..." Am oftat. Gura ii era inchisa dar gandurile ii erau ace veninoase infipte in suflet, carne si sange. Nici eu nu pot vorbi. Gura imi e plina de sange si inima. Inima franta, inima de gheata, inima sangerie, muribunda.

Acesta a fost raspunsul meu. Acesta a fost raspunsul divinitatii. Imi doresc sa fie el. Imi doresc ca acest om sa fie diferit. Eu il iubesc, el inca nu ma vede. Divinitatea insa a vorbit. Nu va mai tine cont de mine. Mi-am pierdut identitatea si perechea. O noua identitate, un nou inceput. Omul acela va fi al meu. O data cu el imi voi construi o noua identitate, un nou pseudonim.

Dar daca ma va respinge si el... Atunci acest demon va renaste din nou... Si a treia oara divinitatea ma va asculta. Judecata nu este numai pentru demoni, stii?...