Description: După ceartă dintre Taehyung si Jungkook sa întâmplat ceva ce la distrus pe Taehyung. ( Jungkook-brunet Taehyung-blond )
Words: 1865
Cei doi stăteau liniștiți pe canapea la capete opuse ale acesteia. Furtuna dintre ei abia se potoli. Jungkook avea capul în pământ și ochii plini de lacrimi amare, în timp ce Taehyung Eram din ce în ce mai nervos. Deși să se certe devenea deja o obișnuință pentru cei doi, Jungkook nu dorea asta. Își dorea iubirea de la început, își dorea toate zâmbetele și îmbrățișările de la început, nu țipetele și reproșurile pe care blondul i le aducea constant. Brunetul acea nevoie de afecțiune și iubire ca de aer, iar în ultima perioadă se simțea din ce în ce mai slăbit. Se simțea ca în copilărie când asista la toate certurile dintre mama și tatăl său, certuri care uneori degenerau spre violență. Nu voia să se întâmple între ei doi ce se întâmplase și cu părinți săi, nu când trupul mamei sale putrezea în mormânt, iar tatăl sau își regreta viața în închisoare.
Deodată, afară începură să plouă violent, stropi mari de ploaie lovind necruțător asfaltul și pe oricine era îndeajuns de prost pentru a sta afară la ora asta târzie, când cerul era întunecat și însăși lumea părea să doarmă. Noaptea apăsătoare nu a fost însoțită numai de ploaia necruțătoare, ci și de tunete puternice, ce-l făceau pe Jungkook să se simtă fără apărare în fața urgii ce se dezlănțuia afară. În acel moment, Jungkook cedă. Se ridică de pe locul său pe care până acum îl ocupase pe canapea și se duse cu capul în pământ spre Taehyung. La început tot ce voia era să se cuibărească în brațele acestuia, căci blondul știa cât de terifiat de furtuni, Jungkook vroia doar alinare, dar din păcate pentru el nu avea să o primească prea curând. Taehyung doar îl privi, într-un fel parcă în același timp atât dezamăgit cât și scârbit.
'Să nu îndrăznești să vii acum la mine! Nu sunt o cârpă pe care să o folosești doar când ai nevoie de cineva! Nu mă impresionezi, iar dacă chiar ai vrea să te duci la cineva, dute la fata pe care o tot priveai azi, sunt sigur că s-s-ar bucura să aibă de cine râde. Și te mai numești bărbat când își e frică de întuneric și de niște tunete!' spuse Taehyung, iar în momentul ăla o făcuse lată și știa asta.
Jungkook îl privea dezamăgit și distrus. Își ridică privirea și Taehyung putu observă ochii roșii și buza de jos din care curgea un firicel de sânge, pentru că și-o mușcase prea tare pentru a putea stopa suspinele ce încercau să iasă la suprafață. Blondul încerca să-l ia în brațe, știind că a dat-o în bară în cel mai oribil mod cu putință, încercă să facă ceva, dar faptul era deja consumat, nu mai putea face nimic. Îl distruse pe Jungkook și era numai vina orgoliului său. Sincer să fie, nu știa ce l-a apucat, dar știa că în acel moment nu vorbise el, ci gelozia și nervii din el.
Jungkook se întoarse și plângând începu să alerge spre ușa de la intrare, ca mai apoi să o deschidă și să plece cât mai departe putea de blond. Taehyung nu stătu mult pe gânduri și porni deasemenea spre ușă, țipând după brunet să se întoarcă. Știa că el era vinovat pentru lacrimile brunetului, dar era mult prea egoist pentru al lăsa să plece de lângă el.
Jungkook alerga pe străzile întunecate în căutarea unui loc în care să se simtă iubit. Poate este pueril, dar tot ce voia el era afecțiune și iubire, dar pe moment doar lăsa lacrimile să se amestece cu picăturile de ploaie ce-l loveau din toate părțile și-i făceau pielea să se cutremure. Purta doar un hanorac negru subțiere și blugi deasemenea negrii, iar în picioare purta niște teniși albi ce acum erau plini de apă. Se simțea inutil și întruna fel vroia ca moartea să vină mai repede și să-l scape de toate astea. Nu avusese o copilărie prea ușoară, mai ales că tot trecutul său îl făcu o persoană extrem de sensibilă, dar spera ca măcar acum să fi găsit fericirea și alinarea în brațele blondului, dar norocul nu ținea cu el.
