Aici nu veți confirma așteptările de pe Wikipedia, gen: blogul- un intrument alternativ de comunicare și creaționism..
Veți întâlni o ordinară adolescentă cu principiul "Bate în ușă sau mori"...
#MyLifeIsAFuckingDream
*Referințele pot fi înțelese doar de destinatar. Vă rog, nu vă violați creierii în a face legături sau coincidențe.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Când scrii o scrisoare pentru persoana iubită e ca și când ai desena un sandwich pentru un om flămând."
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Bună.
Înainte de a mototoli această scrisoare și a o recunoaște drept mărturisirile unei persoane nebune, pot da două indicii referitor la identitatea mea: „Crotalus"; 21/2.
Sigur ar părea ca o glumă al unui adolescent plictisit de banalitățile vieții, iar sincer vorbind singură nu cunosc motivul alcătuirii acestor paragrafe, ținând cont de probabilitatea faptului că m-ai uitat de mult, de când ai absolvit.
Însă făcând aceste notițe, nu ar părea că cel mai probabil există speranță chiar și în cei în care ai pierdut-o? Uneori este momentul de a ne lipsi de frică și doar de a păși. Chiar dacă va merge sau nu.. Soarta nu are meniu. Primești ceea ce meriți.
Întrebările principale „De ce scriu această scrisoare? De ce ție?".
Evident ea prezintă vocea unei persoane ce te-a observat de multe ori și probabil chiar a avut o confesiune pentru tine, însă tu nici nu o cunoști, poate din cauza popularității de care ai avut parte sau statutului „deja în relație cu cineva". Pe când de fiecare dată când trecusem prin fața ta, întâlnindu-ți privirea amuzată, mă gândeam la tema probabilității de la matematică, sperând că va avea efect și asupra ta.
Sau în ascensor când îmi cauzai fluturi în stomac întrebându-mă la butonul cărui etaj am nevoie să apăs, iar eu răspunzând intimidată „Știu că ești la 6...".
În afara coridoarelor aglomerate ale liceului, unde mereu eram mințită de o speranță fantomatică că vom putea să plecăm împreună acasă măcar o singură dată. Iar chiar dacă se adeverea acest fapt țineam distanță de 10 metri pentru a nu te speria de impulsivitatea mea. Astfel îți admiram rucsacul „Converse" din clasa 11-a și geanta de pe umăr din a 12-a.
Trăind cu o așteptare eternă că te vei apropia de mine măcar pe parcursul ultimului an de oportunități risipite. A anului când împărțeam un liceu și un centru de limbi străine.
Acum împărțim doar un cer...
Se spune că trecutul este noaptea, iar amintirile- candelele ce urmează să se stingă.
Cred că prin această scrisoare am salvat măcar una.
