"Simplă pubertate"

Puncte de suspensie

<Învață să-ți descătușezi forțele interioare pentru a deveni ceea ce-ți dorești..>

Aș lua fraza dată și aș reduce-o la adaosul de două cuvinte „Măcar cineva"... „care să le fie pe placul societății și să fie pe măsura așteptărilor lor"...
Prea mult da? Sincer vorbind cam așa ar fi și istorioara mea, pe când nu luăm în calcul
încercările lamentabile de continuă încercare de a îmi schimba viața pentru a corespunde cu statisticile impuse de „AȘA NUMITELE FIGURI DE ERUDIȚIE ALE SECOLELEOR CURSIVE", care mai degrabă în închipuirea
mea se asociază cu corpurile îmbibate cu colaci de grăsime ce sedentează în scaune de piele, dictatând nu doar legile și primind îndemnizații politice din contul comisioanelor lucrătorilor, ci neștiind explicația măcar din DEX a conotațiilor de tip „Cinste, dreptate, democrație"...
Sigur atunci când mintea îți fuge spre hamburgerii sațioși de la McDonalds și valizele căptușite cu bani grei din partea judecătorului general, cine mai are nevoie de dreptate...

În fine, aceasta nu este o simplă istorioară tristă, este o „avangardă literară de proporții decisive în reverberațiile artistice ale unui contingent tânăr, copii literaturii române", cum ar fi declamat pedagogul meu de română,
pe când ca și ceilalți probabil nu prea își dă viața în avântul literaturii, ci mai degrabă beneficiază din sex-ul plicticos cu instructorul de educație fizică.

Eu fiind doar scenariul acestei piese.. Nu sunt o idee sau o filozofie cum s-ar auto-declama Joker sau figuri de tip Alfred Adeler, ci mai degrabă un trecător în acmeea adolescenței pubertare, care încă se miră de originele propriului suflet.. :)

Cred că orice persoană mi-ar fi putut găsi blogging-ul pe care îl duc din simplele căutări referiențiare la „școală, evadare, <Doamne când se va termina ora de istorie?>, sex, sex oral.."
Dacă m-ar fi întrebat cineva referitor la decizia mea de a păși pe calea medicinei, aș fi răspuns fără vlagă că 20% chiar aveam intenții de a nu muri de foame măcar în această viață, 70% evident rugămințile zilnice
ale părinților către figura divină „ce stă în ceruri, pe un nor și ne păzește speranțele". Nu că aș fi ateist sau împotriva principiilor creștine, doar că nu cred că mi se potrivește acest tip de credință....

9.9% magie/alchimie și 0,0001% uimitor dar inițiativă proprie..

Sinceră să fiu, nici nu aș spune că am ardoare de a mă descoperi pe sine, mai degrabă aș opta pentru o izolare de social în scopul de a nu mă mirosi măcar puțin pe mine. În plus, după perspectivele personale
cu cât mai mult cunoști cine ești și ce vrei de la această viață, cu atât mai puțin trăiești..

Iar, încât memoriile asupra propriei existențe sunt imorale și ambigue atunci ce să mai vorbim despre ceilalți care încă aspiră asupra „faptului" că tot ce construiește omul în domnia sa va dispărea, evident și
prezența acestuia vreodată, natura refăcând tot, îndeosebi viciile deja semi-absente..

Probabil prin simplul fapt că ai ajuns până aici, ești o persoană mosachistică pentru propriile moraluri sau o a două posibilitate- ești unul ca mine (încă necunoscându-mă cu adevărat, în afara etimologiei mele
spirituale și alte produse intime ale propriei moravuri..)
Forma acestui dialog non-conformist dintre mine și tine ar servi mai mult ca un refugiu psihologic pentru mine, luând în calcul propria inițiativă de a scrie..
Mă gândeam la un banal început de prezentare a propriei identități, dar din faptul că nu mi-aș dori ca cineva să rămână la acest blog numai din cauza idealurilor deluzionale a iubirii
pe care și-au creat-o asupra domnișoarei dezgolită frumos într-o pereche de bikini de un roz fuschie, ce evident ar părea imoral de pervers și nepromițător cu identitatea realității. )))

M-aș putea afirma ca o ființă ce adoră să privească dintr-o parte asupra giugiulelilor cuplurilor din parc în reverberațiile tomnatice sau cele tipice pe care le întâlnim în operele literare de tip: „iar ochii celor doi nevoiași de iubire s-au întâlnit deasupra halbelor de bere..".

Dar nu am avut niciodată curajul de a intra într-o relație sau măcar de afișa vreo inițiativă, căci iubirea este o tranzacție, noi o putem activa și dezactiva oricând, cu sau fără victime, ceea ce în principiu duce la bocituri în pernele pe care ți le-a dăruit bunica la 10 ani sau așa zisele scripturi care, citez: „Ne va ajuta să ne eliberăm mintea de speranțe fantomatice și de ne arăta adevărata fericire care ne va aduce într-un final reminescență și mulțumire cu propriul EU..".

Cel mai hilariant nu este pretextul ce evident pare a fi scris de un snob în relații amoroase, care trăiește printr-un garaj a mamei sale și încearcă să-și recompenseze insolent stările de disperare sexuală la care s-ar
aștepta numai în somn, ci și îl cheamă Bob sau Chuck (nume aleatorii, fără referințe specifice... sau poate nu)))..)))..).

Nu că aș spune că eu nu le aș asemăna, toți noi oamenii, suntem produsul aceleiași mame naturi, iar toți și totodată niciunul nu putem ști unde se începe și se termină cerul..

Dar totuși, dacă lucrurile pe care le
vedem nu le putem atinge, cum rămâne cu cele neatinse?..