Totul este o tetralitate de prost gust.
Te trezești dimineața, nimic.
Fiecare zi nu îmi aduce nici o emoție, parcă aș fi pustie interior. Nimicul este atât de plictisitor.
Cumpăr, posed lucruri pentru a mă impune să simt ceva. Nimic.
Fac ceea ce îmi place. Nu-mi place.
Fiecare dimineață trezindu-mă mă întreb: "Serios, iarăși?" și sunt șocată cum de alții nu urlă de plictiseală.
Orice nou răsărit de parcă m-aș fi culcat în ploaie unde zilele devin pulbere. Nici nu vreau ca numele să-mi rămână o amintire, pentru că totul este atât de...
PLICTISITOR!
Cum se face că nici sentimentul natural către părinți nu este clar. Atitudinea către viață este spulberată în ambiguu. Sunt atât de blazată încât în orice moment aș putea să acționez cumva ce îi va speria pe oameni.
Nu știu dacă este o ordinară trăsătură a celor diagnosticați de maniacism și psihopatie cronică, dar sunt sigură că această lume nu-și are meritul pentru cineva ca mine.
CITEȘTI
"Simplă pubertate"
RandomAici nu veți confirma așteptările de pe Wikipedia, gen: blogul- un intrument alternativ de comunicare și creaționism.. Veți întâlni o ordinară adolescentă cu principiul "Bate în ușă sau mori"... #MyLifeIsAFuckingDream
