Pretul Fericirii

27

Mirosul de dezinfectant , care imi inteapta narile , ma trezeste la realitate si ma asigura ca sunt in viata , cea ce nu este tocmai o reusita pentru mine , as putea spune .
Încercând sa imi misc mainile amortite si sa deschid ochii .

-Se misca , cheama doctorul ! se aude o voce langa mine 

Din cauza nenorocitului de bec care lumieaza deasupra mea , nu pot deschide ochii , simt ca o sa orbesc , la naiba .
Dar când o silueta se apleaca asupra mea , acoperind lumina , pot incerca sa vad lumea din jurul meu .

Si ii privesc . 

Mama plange in bratele tatei, care imi zambeste usor , Natalie ma priveste pierduta, de parca s-ar gandi la ceva groaznic , iar ultimul , si la cel care ma asteptam cel mai putin sa fie aici , e Colton , care sta cu un buchet de flori in mana , tipic lui .
Doctorul incepe sa ma examineze , imi baga afurisita aia de laterna in ochi , apoi imi ia tensiunea , sunt bine daca am deschid ochii , omule , lasa-ma ! Imi vine sa ii spun , dar tac , asa cum o fac toti pana ce medicul ii anunta ca sunt in regula , de parca eu nu stiam asta .
Natalie doar imi ofera o imbratisare si imi spune ca vorbim mai tarziu , apoi pleaca grabita , lucru care ma surprinde .
Mama cu tata , ma intreaba de 5 ori daca sunt bine sau daca vreau ceva.Incerc sa fac o gluma pentru a-i inveselii , dar inca sunt in stare de soc, si chiar nu imi pot imagina ce simt , când fiica lor a incercat sa isi ucida sora , apoi s-a sinucis .
Reusesc totusi sa ii conving sa mearga la hotel pentru a se odihni un pic , asigurandu-i ca sunt bine.

-Raman eu cu ea , daca se intampla ceva , va anunt ! ii spune Colton tatalui meu , apoi dau mana ca barbatii , iar mama se indreapta spre iesire , nu inainte de a-mi spune ca ma iubeste .

Colton se indreapta spre mine si incearca sa zambeasca , un zambet retinut .

-Imi pare rau ! soptesc eu 

-Stiu ! Si mie imi pare rau !

-Iti pare rau ? M-ai lasat sa stau in casa ta ! Mie ar trebui sa imi fie rusine ! 

-Imi pare rau , ca nu am putut sa te iubesc atat de tare , incat sa il uiti pe el ! 

-Nu mai vorbi , o sa plang ! 

-Bine , uite , totusi ti-am adus flori ! 

-Bujori albi ! De când nu mi-ai mai adus florile astea ! 

-Nu ti-am povestit niciodata de ce iti aduceam florile astea la inceput ? 

-Nu , dar ar fi o poveste interesanta ! 

-Pai , am intrat o data in biroul tau , iar tu nu erai , si ca un nerusinat ce sunt , mi-am bagat un pic nasul prin lucrurile tale . Pe birou am gasit o carte ,,O zi de decembrie '' parca , si am rasfoit-o , asa am dat de un pasaj in care un personaj cumpara flori pentru a-si cere scuze , nu trandafiri sa nu fie prea romantic , nici crizanteme ca  pentru mame , ci bujori , ceva neutru, mi s-au parut potriviti si pentru un inceput de relatie ! 

-De unde stii tu ca am fi fost impreuna ? 

-Am avut o vaga presimtire ! zambeste mandru . Dar florile de azi , nu au legatura cu un inceput de relatie , ci cu repararea unei vechi prieteni , pentru ca prefer sa te am in viata , ca prietena , decat sa nu te am deloc ! 

-Chiar o sa plang ! spun in timp ce ii fac semn cu mainile sa se aplece pentru al imbratisa .

Cineva isi drege vocea langa noi , pentru a ne face atenti de prezenta sa .
Doctorul ne priveste plictisit , apoi privirea ii coboara spre fisele pe care le tine .

-Am sa va comunic ceva , sunteti de acord ca domnul sa ramana ? il priveste fix pe Colton

-Da !  Ce s-a intamplat ?