love at first sight

Lacrimi de crocodil

Zilele au trecut, iar vizita la psiholog se apropia. Imi era mie teama, nu vreau sa ma gandesc ce era in sufletele lor, Derek si Andrew... Nu stiu daca as fi rezistat situatiei in locul lor, nici nu vreau sa aflu. Nu inteleg ce e atat de gresit in faptul ca doi oameni se iubesc, parintii nostrii se gandeau doar la 'ce va spune lumea daca afla', nu s-au gandit nici macar o secunda la ce se afla in sufletele propriilor copii, sange din sangele lor. Chiar conteaza atat de mult ce spun oamenii? Pentru ei da, insa nu ii voi intelege niciodata.
Derek era disperat, s-a apucat de fumat, si nu doar o tigara-2 pe zi, a ajuns sa fumeze 2 pachete de tigari pe zi din cauza stresului, se trezea noaptea si venea la mine plangand, se simtea oribil si il intelegeam, nu e usor ca parintii sa se comporte asa cu tine. M-a rugat sa merg cu el in ziua aia, sa nu ii infrunte singur, sa aiba pe cineva alaturi. Stiam ca nu imi face bine, insa am acceptat. El avea mai multa nevoie de sprijin decat mine, clar.
Acea zi blestemata a venit, nu era asteptata deloc, cel putin de noi, parintii mei erau super incantati. Ne-am pregatit, am urcat in masina si am plecat. Pe drum nimeni nu a spus nimic, se auzea doar radioul si motorul masinii. Linistea din partea parintilor nu e niciodata un lucru bun, inseamna ca se gandesc la ceva si in cazul asta...chiar nu mai aveam nici un pic de speranta ca e vorba de ceva de bine. Am ajuns. Inima imi batea atat de tare cand l-am vazut pe Andrew alaturi de parintii si fratele lui mai mic. Acesta parea ca a plans, avea ochii rosii si isi tragea nasul, sigur l-au batut, nu ma mai astept la nimic bun din partea lor. Eram speriata. Tatal meu este o fire foarte vulcanica si te poti astepta la orice in orice secunda. Mama suna la interfon si raspunde o femeie destul de inalta, oricum, toata lumea era inalta pe langa mine, cu parul tuns scurt, intr-o rochie de culori vesele, incepusem sa imi recapat speranta ca lucrurile vor iesi bine in final.
Ne invita inauntru, era o incapere plina cu carti, cu o canapea, un birou cu scaun, unde statea ea, in fata canapelei era o masuta de cafea, 2 scaune si in stanga o alta canapea, insa mai micuta.
Eram pozitionati astfel: de la stanga la dreapta pe canapeaua mare-fratele lui  Andrew, eu, Derek, Andrew, pe scaune stateau tatal meu si tatal lui Andrew, iar pe canapeaua mica mama si mama lui Andrew.
Mama a fost pusa sa vorbeasca avand in vedere ca ea a apelat la psiholog.
- Pai, ce sa spun...,si a inceput sa planga.
Am aflat ca copilul meu este impreuna cu un baiat, nu stiu cu ce am gresit in cresterea lui, nu stiu ce i-a lipsit, nu stiu ce am facut sa merit asta din partea lui.
Doamna psiholog a intrerupt-o:
- Nu ati gresit cu nimic, o sa ajungem si la asta.
Mama lui Andrew a continuat:
- I-am oferit tot ce i-a trebuit, are la scoala doar note de 10, mereu a terminat anul cu media 10, este un copil model, face curat in casa, face tot ce este nevoie. Nu am avut niciodata probleme cu el pana acum. Daca vrea sa se indrepte, bine, daca nu, sa plece. Eu nu am nevoie de el asa, nu vreau sa imi stric reputatia in sat din cauza unui gay.
Acesta este momentul in care mie mi s-a pus un nod in gat. Cum poti vorbi asa ceva despre propriul copil, dupa ce atata timp i-ai spus ca il iubesti si spui ca l-ai tratat frumos. Cum poate faptul ca ai aflat ca are alte gusturi sa te transforme intr-o bestie? Pur si simplu nu puteam sa inteleg de unde atata ura? Cine mai poate crede ca sufera atunci cand varsa lacrimi? Eu una nu, pentru mine sunt niste lacrimi de crocodil.
A venit randul meu sa vorbesc si sa imi spun parerea despre situatie si nu am ezitat. Am spus tot ce am crezut.
- Tu domnisoara? Tu ce crezi despre tot ce se intampla? mi s-a adresat doamna psiholog.
- Eu? Nu stiu... Pentru mine este greu sa inteleg de unde atata ura, ce au facut atat de gresit incat sa li se spuna ca mai bine erau morti. Pe bune? Chiar trebuia sa se ajunga aici? Ce e asa gresit? Va face rau la unul dintre voi? Voua va pasa doar de ce crede lumea. (Si am inceput sa plang) Pe voi nu va doare sa ii vedeti asa? Preferati sa nu ii mai stiti langa voi? Preferati sa intre in depresie si sa isi ia vietile doar din cauza ca parintii lor nu i-au putut accepta?
Tot acest timp tatal meu se uita la mine ca un vultur care e pe cale sa atace si sincer in acel moment nu mi-a mai pasat decat de dreptatea acestor suflete, pentru ca pana la urma, el era fratele meu si indiferent de cate ori ne certam, tot tineam la el.
Mama lui Andrew m-a intrerupt.
- Si in sufletele noastre domnisoara ce crezi ca e? O sa fii parinte si o sa intelegi cum sta treaba.
Nu am mai vrut sa continui, nu voiam sa incep o cearta asa ca am decis doar sa ascult urmatoarele conversatii.
- Andrew, am inteles ca tu ai fost impreuna si cu fete, ce te-a facut sa iti schimbi orientarea?
- Nu consider ca mi-am schimnat orientarea, mereu mi-au placut si fetele si baietii in mod egal. Singurul lucru care s-a schimbat este faptul ca ei au aflat, nimic altceva. Eu sunt acelasi Andrew din totdeauna.
- Ok, Andrew, raspunde doamna psiholoaga, tu esti acelasi si stim asta. Dar daca toata familia ta ar afla? Daca ai merge de exemplu la o matusa de-a ta care stie ca tu esti impreuna cu Derek, crezi ca ar mai putea sa se uite la tine la fel? Sau tu te-ai mai simti confprtabil?
- Clar nu, pentru ca stiu ca as fi judecat, dar daca mi-ar fi alaturi ar fi cu totul altceva. Daca as fi stiut ca as fi avut suportul familiei nu m-as fi ascuns, dar am stiut ce se va intampla, de aceea nu am vrut sa afle nimeni cel putin pentru moment.
- Ati mai avut relatii cu alti baieti?
Amandoi au raspuns negativ, insa doar pentru ca au vrut sa scape mai repede de interogatoriul care parea ca nu se mai termina. Atat Andrew cat si Derek au mai avut relatii cu persoane de acelasi sex, insa nimeni nu trebuia sa mai afle.
- Si de cat timp sunteti impreuna?
- De 2 luni, au raspuns ei.
- Si ati incercat sa faceti dragoste?
- Nu, au raspuns ei din nou.
Adevarul doar ar fi inrautatit situatia si ei stiau asta la fel de bine ca mine.
Apoi doamna psiholoaga a inceput sa vorbeasca:
- Inteleg ambele parti si va sustin parerile. La varsta aceasta ei incep sa se cunoasca si sa se descopere, poate fi doar o chestie de adolescenti sau pentru toata viata. In zilele astea, toate alimentele sunt umplute cu hormoni, ceea ce ii face sa actioneze asa. Ati vazut ca si cainii, cateodata se imperecheaza baiat cu baiat crezand ca este ceva normal.
Um...pe bune? Femeia asta tocmai mi-a facut fratele caine? Um...mom? Alt psiholog nu ai gasit? Doamna si-a continuat discursul despre faptul ca alimentele sunt de vina pentru tot pana cand nici unul dintre noi nu mai dadea 2 bani pe ce spunea. Andrew a iesit afara, nu a mai putut rezista tensiunii, iar Derek impreuna cu tatal lui Andrew l-au urmat. Tata a decis sa iasa si el.
Cand am ramas doar noi, fara barbati, psihologul a spus ca parintii sa fie foarte atenti la comportamentele lor, sa nu ii preseze prea tare pentru ca se pot intampla nenorociri, avand in vedere ca ei sunt intr-o perioada foarte dificila din viata lor si sunt foarte vulnerabili si firavi.
Acestea fiind spuse, am iesit din casa, apoi din curte. Am facut 2 pasi si o vad pe mama lui Andrew cum isi arunca baiatul in fata masinii. Norocul lui a fost ca Derek a fost pe faza si l-a tras inapoi. Pe bune? Femeia asta chiar nu are limite? Andrew se abtinea cu greu sa nu planga, se vedea ca nu e deloc bine si trebuia sa mearga cu ei acasa, nici nu pot sa imi imaginez ce a indurat.
Ajunsi acasa i-am povestit absolut tot lui Erin, simteam nevoia sa ma descarc la cineva, iar ea mereu mi-a fost alaturi.  Parintii mei se comportau de parca nimic nu s-a intamplat, ceea ce era putin enervant, insa macar nu am avut parte de vre-o cearta.