Emma

Capitolul 2

Pune melodia asta cat timp citesti, Neprevazut -Corina

Am spus si inca o spun ca lucrurile bune nu vin intamplator fara sa muncesti pentru ele, si nu cad din senin in bratele tale, din cer, asa cum cade o ploaie rapida si neasteptata de vara. Dumnezeu nu ofera asa pomana oricui! Si daca ai avut parte de aceasta pomana, ar fi cazul sa te bucuri de ea si sa o fructifici la maxim, si in avantajul tau.

Ai simtit vreodata ca ceea ce incepe total nepravazut, nepregatit, sau ca o farsa proasta se transforma in cel mai bun lucru din viata ta?!

Nimeni nu a spus ca este usor sa te indragostesti, sau sa tii de ceea ce ai inceput. Si uneori, in dragoste, este ca si cum ti-ai face lista cu dorinte pentru Anul Nou. Cu totii stim ca in final nimeni nu face ceea ce si-a promis.

Desfac o sticla de bere si momente din seara in care am cunoscut-o imi invadeaza mintea. Imi zdrobesc inima, imi taie respiratia, imi omoara creierul si imi acapareaza ochii, de parca ar fi un film vechi, alb-negru, prost jucat.

Pe Emma am intalnit-o intr-o zi obisnuita, in locul meu preferat, clubul The Ross. O seara normala de vineri, clubul era acelasi. Cu muzica lui tare care iti poate provoca o surzire temporara, cu fetele dezbracate care iti provoaca o gaura mai putin temporara in buget, cu alcool-ul care e singurul ce nu iti provoaca nimic, decat o durere uriasa de cap pentru a doua zi. Am cunoscut-o dupa ce am baut mai bine de cateva shot-uri de tequila, bere, votca si wiskhy. Practic eram pe jumatate beat, pe jumatate plictisit, cu un nou shot de tequila in mana, in timp ce ma prefaceam ca dansez pe ringul plin de oameni. Acum cand ma gandesc imi dau seama de asta.

Blestemand in gand felul in care dansa fata care imi era partenera, am tarat-o pana in baia clubului si m-am razbunat pentru fiecare miscare pe care o facuse pentru a ma innebuni. Iesind, am vazut ceva neobisnuit pentru un club, acel ceva statea agitat pe un scaun de bar cu o doza de Cola dietetica in fata. Acum ma intreb daca Lupul cel Rau din Scufita Rosie, avea aceeasi privire, pe care sunt sigur ca am avut-o eu cand mi-am zarit prada.

Un mascul, ramane un mascul, indiferent cat de ametit, beat si prost ar fi. Ce vreau sa spun cu asta? Tocmai ce imi facusem placerile cu jumatate de minut inainte si deja aveam chef sa sar din nou la atac, si prada se dovedea a fi una foarte usoara, care bate din gene nevinovata si soarbe din Cola sa dietetica, nebanuind ce o asteapta.

Am trecut in graba ringul de dans, pentru a ajunge la bar. A trece e utin spus, practic, gandindu-ma bine, m-am tarat pana acolo. Retin cum am calcat cateva fete pe picioare, cum am doborat cateva perechi si am varsat intreg paharul de votca pe o animatoare care m-a injurat mai ceva decat un taximetrist in plin trafic bucurestean la o ora de varf.

Am uitat sa mentionez ideea ca atunci cand masculul bea, se crede cel mai tare si m-ai puternic din parcare. M-am asezat langa ea incalecand scaunul metalic de bar, comandand un nou pahar cu wiskhy, de data asta cu gheata si apa, un bourboun perfect. Din care am sorbit cu sete, aproape la fel cum am facut si cu imaginea ei.

Prada mea era deosebita, nu ca oricare caprioara din partile locului venite sa bea apa la izvor, dar care da din coada cand vede pericolul si coltii mari, ascutiti si taiosi ai pradatorului. Nu, ea era mai degraba ca o alibina uda, care e gata de atac, dar in acelasi timp parea o doza de morfina ce era gata sa te scape de orice chin trupesc.

Si acum desfacand a patra bere, tot am imaginea ei in cap, de parca ar fi o holograma 3D. Aproape ca ii aud vocea, rasul. Mai beau o gura de bere, si inspir adanc, aerul parca imitandu-i la perfectie parfumul.

Purta o rochie dreapta, larga, cu o palma peste genunchi, de culoare maro deschis, dintr-un material tare, dar oarecum asemanator catifelei. Avea un guler drept, alb, perfect calcat, asemanator vechilor camasi de la uniformele liceenilor. Ceea ce m-a uimit era faptul ca nu purta nici macar un strop de fond de ten, sau celalalte dracii pe care le folosesc femeile de azi. Buzele ii erau pline, usor tremurande, conturate cu un ruj de un crem pal, aratand un zambet intors invers. In gene purta o cantitate infima de rimel negru, ce i le alungea. Gene ce ii bateau rar peste ochi, ca o pereche de aripi ostenite. Nu avea tus si nici fard. Parul ii era prins intr-un coc sobru, strans in varful capului, doua suvite rebele mangaidu-i obrajii palizi. Mainile ii tremurau cand se juca cu doza de suc, de care nu se atinsese. Se vedea de la o mila ca asta, nu era locul ei preferat, si imi placea la nebunie asta.