Emma

Capitolul 9

Pune melodia asta pe fundal: CNCO- Mi medicina

Niciodata nu am suportat sa fiu racit. Nici cand eram mic si o aveam pe mama alaturi care se chinuia sa imi scada febra, nici cand trebuia sa iau medicamentele alea cu un gust oribil, sau cand trebuia sa scap de febra cu ciorapi inmuiati in otet si comprese reci pe frunte. Intr-un cuvant urasc raceala, mai tare decat orice pe lume. Dar as da orice sa fiu din nou racit, doar ca Emma sa ma ingrijeasca din nou.

- Iubito! Am ajuns! Am spus descaltandu-ma. Am vazut-o cum iese din bucatarie si se indreapta spre mine.

- Hei! A spus continuand sa amestece intr-un bol de plastic albastru.

- Ce avem la masa azi? Am intrebat stranutand. Ea s-a dat un pas inapoi, oprindu-se din amestecat.

- Esti mort de racit! A afirmat cu ochii mari, in timp ce si-a umezit buzele cu limba.

- Nu, sunt viu si racit! Am spus ciupind-o de obraz, trecand in bucatarie.

- Stai! A spus ea serioasa inainte ca piciorul meu sa atinga podeaua bucatariei.

- S-a intamplat ceva? Am spus stranutand din nou.

- Nu! Doar ca ai face bine sa te asezi pe canapea, nu te las sa intri in bucataria mea, cand esti in halul asta! A spus impingandu-ma din usa bucatariei, intrand.

- Acum e bucataria ta? Am tipat din sufragerie, pentru a ma putea auzi.

- Da! Stau mai mult aici decat tine. A spus simplu intorcandu-se cu doua cani in maini. Le-a asezat pe masuta de sticla din fata canapelei, apoi a plecat intorcandu-se cu o patura.

- Asta pentru ca nu ma lasi sa gatesc! Am ripostat. Ea mi-a asezat patura pe umeri, si cana in maini.

- Asta pentru ca esti mereu plecat! A spus sufland usor in cana, inainte de a o duce la buze si de a bea.

- Asta pentru ca muncesc! Am spus calm.

- Poti munci si de acasa! Cred ca Vince nu ar avea nimic impotriva, ca tu sa citesti acasa manuscrisele.

- Corect! Dar acasa esti tu, si nu stiu cat as putea sa stau muncind cu tine in apropiere! Am spus sorbind din cana.

- Asta o spui... S-a oprit datorita tipatului meu, si a datului isteric din maini.

- Ce ai facut? Ma intreba venind grabita spre mine.

- Ce e asta Emma? Am intrebat cu lacrimi in ochi.

- Ceai! A spus ea varsand lacrimi, la vederea alor mele. Esti bine?

- Nu am nimic doar m-am ars. Cam tare, dar o sa fiu bine, stai calma. Am spus asezand-o pe canapea, stergandu-i lacrimile fierbinti. Si in plus ce ceai e asta, are un gust oribil.

- E fara zahar! A spus ea stergandu-si nasul pe un servetel.

- De ce mi-ai aduce ceai fara zahar? Am intrebat eu, arcuindu-mi o spranceana.

- Pentru ca esti bonav! Si bolnavii au un regim diferit fata de altii! A spus ea ironic, revenindu-i zambetul pe buze.

- Emm? Sunt racit, nu pe patul de moarte avand o boala incurabila!

- Boala asta a ta e incurabila! Ai o siguranta in tine mult mai mare decat a celorlalte persoane! A spus calma si taios, ridicandu-se de pe canapea, trecand in bucatarie.

- Emma? Acum ma faci si muribund si narcisist? Am intrebat indreptandu-ma spre bucatarie.

- Nu! Sa nu indraznesti sa te apropii de bucataria mea, Andrei! A spus amenintandu-ma cu un polonic.