Legende, mituri, povestiri, curiozităţi, superstiţii, mistere. Hai să-ţi spălăm creierul!
Notă: În general, nu recomand cartea copiilor mai mici, însă, cine sunt eu să te opresc?
Citește cât poţi și ceea ce îţi place.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Pentru europenii din Evul Mediu, Diavolul era o prezenţă foarte reală în lumea din jur. Era întipărită ideea existenţei Iadului, locul de veci al sufletelor celor păcătoşi şi, de asemenea, Diavolul avea rolul de a popula acest loc, ispitind oamenii la comiterea păcatelor. Cel puţin în poveşti şi legende, sfinţii şi oamenii obişnuiţi rezistau tentaţiilor.
Aşadar, este de la sine înţeles că oamenii au încercat să elaboreze strategii prin care să facă faţă ispitelor. Mai jos, există 10 asemenea cazuri/poveşti din Europa medievală.
1. Piatra Diavolului
În localitatea engleză Marston Moretaine, există o piatră pe care localnicii o numesc piatra Diavolului. Originea pietrei este pierdută, dar folclorul oferă câteva indicii cu privire la provenienţa acesteia.
Biserica satului are o formă ciudată, cu turnul fiind puţin îndepărtat de restul clădirii. Motivul este pentru că Diavolul, din motive necunoscute, a încercat să ia turnul. Fiind prea greu, a renunţat şi l-a lăsat în locaţia curentă. Nefericit că acest eveniment i-a stricat ziua, a dorit să se răzbune. Răzbunarea a venit în forma a trei băieţi care se jucau capra. Fiind sărbătoare, astfel de jocuri erau interzise.
Băieţii săreau peste o piatră, chiar aceea care va deveni piatra Diavolului. I-a provocat pe băieţi să sară peste el atunci când stătea pe piatră. Dorind să-şi arate dibăcia, băieţii au sărit peste el fără să aştepte să vadă cum s-au descurcat ceilalţi.
Pe partea cealaltă a Diavolului era o gaură în pământ care ducea direct în Iad. Vechile hărţi arată că clădirile de lângă piatră au primit numele de „Cele trei sărituri”, ca amintire a săriturilor celor trei copii.
2. Sfântul Anton şi Diavolul
Sfântul Anton a avut părinţi bogaţi, dar a decis să renunţe la moştenire şi să se retragă în deşert pentru a trăi o viaţă de pustnic. Diavolul nu era decis să-l lase pe Sf. Anton să scape ispitelor lumeşti.
Diavolul a încercat să-l „îmbolnăvească” pe viitorul sfânt cu lene, plictiseală şi imagini tentante cu femei. Anton s-a luptat cu acestea prin rugăciuni şi mai intense. Deranjat de rezistenţa lui, Diavolul a recurs la violenţe fizice cu ajutorul demonilor până când omul a devenit inconştient.
Sf. Anton a fost salvat de un prieten şi s-a însănătoşit, apoi s-a izolat din nou. Văzând că ameninţările fizice nu funcţionează, Diavolul a trimis legiuni de bestii sălbatice pentru a-l aduce înapoi pe Sf. Anton în oraş. Nici această strategie nu a funcţionat.
3. Jack O'Kent
Poveştile au ţinut întotdeauna să arată că un pact cu Diavolul este întotdeauna o idee neinspirată. Totuşi, nu toate cazurile au mers pe aceeaşi idee, iar o Jack O’Kent este unul dintre cei care au reuşit să câştige de pe urma pactului cu Beelzebub.
