Legende, mituri, povestiri, curiozităţi, superstiţii, mistere. Hai să-ţi spălăm creierul!
Notă: În general, nu recomand cartea copiilor mai mici, însă, cine sunt eu să te opresc?
Citește cât poţi și ceea ce îţi place.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
După izbucnirea Primului Război Mondial, majoriatea bărbaţilor s-au înrolat în armată, iar soţiile lor i-au înlocuit în posturile pe care ei le ocupau înainte în fabrici. În acea perioadă, guvernul britanic lansase concepte ca ,,Serviciul Naţional” sau ,,Armata de Uscat a Femeilor”, cu scopul de a încuraja femeile să se alăture forţei de muncă. Noile angajate primeau un salariu, care, în medie, ajungea să fie echivalentul a numai jumătate din sumele cu care fuseseră recompensaţi bărbaţii care munceau în uzine. Pe de altă parte, se estimează că aproximativ 80% din totalul muniţiei folosite în timpul Marelui Război de armata birtanică a fost produs de femei. Muncitoarele erau cunoscute la acea vreme sub numele de ,,muniţioniste”. Sarcinele atribuite lor variau de la delicate la foarte grele. De exemplu, angajatele care manevrau substanţe chimice deosebit de periculoase nu purtau echipament de protecţie, astfel că, în timp, datorită expunerii îndelungate la vaporii de acid sulfuric, pielea lor devenea galbenă, iar părul lor se înverzea sau, în unele cazuri, cădea. Datorită acestor transformări prin care trecea corpul lor, angajatele fuseseră poreclite ,,fetele-canar”. În perioada Primului Război Mondial, în Regatul Unit, s-au înregistrat numeroase cazuri de copii care s-au născut având pielea de culoarea galbenă, datorită faptului că mamele lor fuseseră angajate în fabricile de muniţie. Iniţial, medicii pediatri susţinuseră că aspectul neobişnuit al pielii copiilor va dispărea în timp, însă acest lucru nu s-a întâmplat în niciunul dintre cazuri. Deşi ar părea ciudat, muncitoarele nu se temeau de faptul că pielea lor devenea galbenă sau de faptul că urmau să dea naştere unor copii cu probleme, ci mai mult de riscul producerii unor explozii în interiorul uzinelor. Cel mai grav accident de acest tip s-a produs în anul 1918, în fabrica de muniţie din Chilwell. Atunci, peste 130 de oameni şi-au pierdut viaţa. Se estimează că, în fiecare săptămână, în uzinele producătoare de armament mureau, în medie, câte două femei. Multe dintre angajate nu tolerau condiţiile inumane de muncă şi îşi părăseau posturile, în timp ce alte muncitoare lucrau până în momentul în care organismul lor ceda definitiv. Pentru a stimula moralul angajatelor, directorii fabricilor organizau competiţii sportive, la care participau nu doar angajaţii din uzinele producătoare de muniţie, dar şi cei din alte întreprinderi industriale.
