Troubles

Cosmarul

-Poftm?! tip si eu si Andrew.

-Da, da. Nu va mai plangeti atat, stiu ca o vreti amandoi. spune Mat sigur pe el.

M-am inrosit in obraji si am lasat capul jos pentru a o ascunde. Evident ca Mat nu a tacut si a trebuit sa vina cu o replica geniala.

-Vezi ca am dreptate? Si nu am de gand sa spun ce e in mintea lui Andrew. spune Mat cu un zambet malefic pe fata.

-Multumesc lui Dumnezeu pentru asta! Cum am putut sa uit ca o sa dorm cu ea in acelasi pat?! Abia astept sa trecem si la actiune mai ales ca acum e ca noi si nu i se poate intampla ceva. il aud pe Andrew parca putin in ceata.

-Andrew! Tie la asta iti sta gandul acum? Daca asta ai spus nu vreau sa stiu ce ai in cap! spun eu nervoasa

-Dar n-am spus nimic! dupa cateva secunde in care a stat si s-a gandit, a strigat: -Imi citesti gandurile!

-Nu mai tipa! Si n-are cum! Nu voi ati zis ca dupa nu stiu cat timp voi putea sa o fac? Va contraziceti singuri! incep sa strig la ei nervoasaa de ce tampenii indruga Andrew.

-Linistiti-va. Vom vorbi maine dimineata si vom incerca sa rezolvam toate astea. spune si incepe sa dea din maini ca o gaina.

-Ok, ok! Noapte buna. le spun nepasatoare. Hai Andrew! Fii cuminte si vino.

-Nu sunt un caine! striga la mine suparat.

Nu l-am mai bagat in seama, si am luat-o spre prima usa pe care am vazut-o. Am intrat si m-am aruncat in pat, neinteresandu-ma daca Andrew a intrat sau daca a ramas incuiat pe afara. Dupa ce m-am invelit, am auzt usa. N-am bagat de seama si am inchis ochii. Imediat am simtit cum devin detasata de lumea reala si singurul lucri care este in jurul meu e negru.

Cand m-am trezit in loc sa fiu la mine in pat, m-am trezit plina de frunze uscate care trosneau usor la fiecare pas. Am incercat sa imi dau seama unde sunt, dar tot ce vedeam in jurul meu erau copaci foarte inalti, uscati si inconjurati de ceata. Parea ca ma aflu in unul din filmele de groaza cand apare o creatura si omoara personajul principal, dar din pacate nu mai eu sunt un personaj aici. Cand m-am ridicat, mi s-a parut ca cineva a fugit pe langa mine. Imediat am auzit in spatele meu cateva fosnituri, dar cand m-am intors nu era nimeni. Pana la urma am zis ca e imaginatia mea si ca nu am de ce sa imi fac griji. Totusi cineva acolo sus vrea sa sa imi pierd mintile, fiindca fosnetul a devenit mai puternic, iar cand m-am intors, m-am speriat atat de tare incat am tipat si am cazut pe spate.

-Hey! imi spune persoana care m-a speriat. -Hai sa te ajut. imi intinde mana si eu ma ridic

-Cine esti? incerc sa aflu in timp ce ma scutur de frunze. -Si de ce semeni cu mine?! il intreb speriata, observand abia acum asemanarea noastra izbitoare.

-Eh, asta e alta poveste si nu avem timp. Sunt aici sa te avertizez. Nu pot sa spun mai mult decat sa ai grija in cine te increzi. Voi fi aproape de tine mereu.

Nu apuc sa spun ceva ca il vad la pamant cu un pumnal in dreptul inimii. Tip cat ma tin plamanii si vad o umbra cum se apropie. Dau sa spum ceva, dar imi face semn sa tac. Cand este destul de aproape de mine incat sa ii vad fata, raman blocata. Un singur lucru pot sa spun:

-Tata?!

-Trezeste-te o data! aud pe cineva cum ma striga la kilometrii distanta. Imediat imi aduc aminte ce am vazut si tip cat de tare pot. -Sam, linistes-te! A fost doar un cosmar.

Adica eu nu am fost in acea padure niciodata? Nu l-am vazut pe tata? Nu am fazut de-adevaratelea moartea acelui baiat? Dar...oare cine era?

-Ia-ma in brate. atat spun, ca apoi sa simt cum totul se invarte si vad doar negru, din nou.

***
Multumesc tuturor celor care citesc cartea mea. Sa stiti ca ma bucur enorm sa vad ca exista persoane carora chiar le place cartea asta. Stiu ca fac capitole destul de scurte si nu sunt cea mai talentata persoana la scris, dar daca vreti sa ma ajutati cu cateva sfaturi sau idei pentru urmatoarele capitole, o sa citesc tot ce scrieti ^_^ Daca va placut, puteti sa votati sau sa lasati comentarii ^ω^ Va pup ^_^