Stiu ca e doar in mintea mea, dar nu pot sa o ignor. E acolo, ma macina. Ma intoarce pe toate partile ca mai apoi sa o luam de la capat urmatoarea zi.
Am facut un lucru ingrozitor, de care nu sunt mandra, acum mult timp.
Ma uit la tavanul camerei apoi la ceasul care rupe linistea.
Ah, e deja 6:30.
Desi am facut lucrul ala, viata mea ar trebui sa mearga inainte, nu?
Suntem in mijlocul lui martie si totusi e atat de intuneric afara.
Ma schimb si imi apuc ghiozdanul din colt. O iau la fuga. Rutina mea.
Incep sa cred ca viata mea e o fuga. Incercand sa scap de ceva, alerg orbeste, asa sunt eu.
Nu prea am multe rude, parintii si matusa mea si-au dat viata pentru a pastra un secret pe care doar noi il stiam.
"Cum de se face ca noi trebuie sa impartim si aceleasi ganduri?"
"Inceteaza, mi-ai promis ca nu faci asta aici"
"Ei na, cine ar fi la fel de nebun ca tine sa alerge la ora asta. Unii dintre noi nici nu si-au baut cafeaua.." spunea ea frecandu-si ochii.
Continui sa alerg, ma concentrez pe plamanii mei care cer tot mai mult aer. Simt ca ma sufoc, dar nu ma opresc. Nu ma opresc decat atunci cand imi cedeaza picioarele.
o proiectie a mintii mele... Doar atat.
"As fi vrut eu sa fiu o proiectie Lynn, macar nu mai simteam ce durere in fund esti."
" Aproape am ajuns."
"Am inteles." spune ea facand o plecaciune ironica si disparand.
Atunci il vad in coltul privirii mele. o figura neagra. Ma intorc brusc si vad o strada goala.
"Ar trebui sa o las mai moale cu cafeaua.."
Simt ca imi revin asa ca incep sa alerg din nou. Parul cafeniu si lung imi acopera fata.
Ajung la locul inmormantarii mele. Liceu Scuro.
Ce stupid, am uitat sa ma prezint , asta ar trebui sa fac, asa-i?
Sunt Lynn Ragen. O simpla orfana, la cel mai prost liceu din district. Nu am avut bani sa pot ajunge la un liceu privat, visul parintilor mei. Matusa mea, care a murit recent mi-a lasat atat cat sa pot supravietui, nici ea n-o ducea prea bine. Mai am putin pana la 18 ani asa ca ma ascund de serviciile sociale, nu vreau sa ajung la camin. Mi-ar fi si mai greu acolo, cu .... Problema mea.
Erika.
Eu o numesc sora mea vitrega. Totusi sora e mult spus.
Vedeti voi, fiecare din noi, in viata asta, are un gardian. Gardianul este omul care ti-a sfarsit viata precedenta sau care cel putin ti-a facut viata mizerabila. Totusi, o foarte mica parte din noi are ghinionul sa fie blocat cu acel spirit. Si uite-ma aici. Eu si fata care, nici pana acum nu a vrut sa-mi spuna ce a facut. E important pentru gardieni ca ei sa-si indrepte greselile in viata asta, pentru a trece mai departe, "trecand de Osyris", zicea Erika.
Acum poate va intrebati, de ce o numesc pe Erika sora mea?
Probabil ca asta nu e singura intrebare dar hai sa le luam pe rand. Eu si Erika ne stim de cand... Pai, cam de cand parintii mei au murit. De atunci am inceput s-o vad pe Erika.
N-a fost niciodata prea prietenoasa din cate tin minte, si uraste sa-i spun "sora", dar pana la urma nu sunt singura persoana enervanta de aici.
Dupa moartea matusii mele mi-am propus sa aflu cum pot scapa de ea, desi sunt destul de sigura ca nu asa merg lucrurile.
Erika nu vrea sa-mi spuna nimic. Dar sper sa ajung la un consens cu ea, asa ca mi-am propus sa nu-i mai vorbesc, nici macar atunci cand as putea s-o fac. Vedeti voi, fiind de atata timp "unite", am cam organizat un program. E mult mai usor asa pentru mine.
Desi sa fiu sincera, in ultimul timp, Erika nu mai vrea sa-mi respecte programul. La scoala e singurul loc in care nu o prea vad, atunci e "timpul ei". de cele mai multe ori se plimba prin oras si sperie oameni, spune ca o distreaza.
Erika e o fata cam de aceeasi varsta cu mine acum, are parul blond spalacit si ochi de un caprui inchis. Parul ei scurt e ascuns sub aceeasi caciula de cand ma stiu. E mult mai inalta ca mine si foarte slaba. Apropo am uitat sa va spun ca ea nu imbatraneste?
Se pare ca a ramas la fel ca la varsta la care a murit, presupun, ea nu prea vorbeste despre asta.
Se comporta mai mult ca "fratele" pe care nu l-am avut niciodata si face doar ce-i taie prin cap. E foarte ironica si nu am vazut-o niciodata razand. Egoista, minipulatoare, insensibila, dar face parte din mine.
Mai mult nu stiu, niciodata nu-mi spune nimic despre ea, desi ea stie totul despre mine. E putin nedrept dar am inceput sa nu mai pun intrebari.
Oricum, eu pot spune ca sunt fix opusul ei. Sunt scunda si putin cam plina pentru stilul meu de viata. Cam ca o para; am parul un cafeniu asa inchis incat pot spune ca e aproape brunet si am ochii de un caprui spre verde/ turqoise. Totul e mic la mine in comparatie cu Erika: incheieturile, mainile, degetele,palemele, ochii, TOTUL.
Am avut destul timp sa o analizez.
CITEȘTI
De ce fugim?
Teen Fiction"Nu fac vreun sport si alergatul nu e punctul meu forte, dar ma pricep foarte bine in a fugi de problemele mele. Povestea pe care o sa v-o spun totusi incepe cand probleme incep sa alerge si ele spre mine.... spoiler, o sa ma prinda. Totusi o proble...
