Viata ia intorsaturi la care nu te astepti niciodata, poate ca de asta unii nu mai pot suporta asta si-si pun capat zilelor.
Poate ca si eu ar trebui sa fac la fel, nu?
Atunci nici eu si nici Erika nu primim ce vrem: eu o viata normala, iar ea viata vesnica.
Suna putin egoist sa soun asta dar incerc de 2 ORE sa scot ceva de la ea si nu vrea decat sa vorbeasca despre haine!
Pe de alta parte, de cand baiatul ala, Toby, a venit la scoala, am inceput sa ma ascund din ce in ce mai mult, pentru ca nu ma scapa din ochi.
Intro zi totusi ceva s-a schimbat. "Nu l-am vazut toata ziua si incep deja sa ma ingrijorez"
Ce s-a intamplat cu ochii care-mi gaureau ceafa?
In drum spre casa in acea zi ceva nu era in regula.
Erika nu parea sa apara. Ne intalneam in acelasi loc la aceeasi ora in fiecare zi, asta era programul.
Intr-un tarziu apare si ea cu o privire destul de multumita si o ia inainte, fara sa-mi spuna nimic.
Asta voiam, sa ma lase in pace nu?
Dar ceva nu se leaga, ma gandeam ca voi avea pace odata ce Erika ma va lasa in pace, dar linistea si imi aduce doar nedumeriri.
Intr-un final imi fac curaj si o intreb pe cel mai raspicat ton
" Erika? Te simti bine?"
"Normal ca ma simt bine, de ce nu m-as simti?" spunea si un zambet ii ia locul figurii cautatoare.
"Nu pari...tu. Esti, fericita!"
"Da... Si?"
"Pai trebuie sa existe un motiv nu-i asa? Nu-mi spune ca iar ai provocat stop cardiac unui batran in parc?!"
"Nici vorba de asta de data asta."
"Atunci?!"
"De ce ar trebui sa-ti spun tie?" se imbufneaza ea
" pentru ca tu sti totul despre mine! Mi se pare coresc sa stiu de ce esti fericita daca nu stiu altceva despre tine."
"Poti trai si fara informatia asta." mi-o taie ea si o ia inainte.
#%&
Urmatoarea zi se intampla acelasi lucru. Si urmatoarea, timp de o saptamana.
Am sous ca nu voi lasa curiozitatea sa ma acapareze dar mi-am propus ca astazi sa o urmaresc. Stiu, am ajuns destul de jos ca fac asta, dar ma macina schimbarea ei de atitudine.
Dupa ce ne despartim, o urmaresc subtil cu coada ochiului in timp ce eu o iau pe drumul meu obisnuit.
Odata ce vad ca s-a indepartat destul o iau in dierctia ei subtil.
De la departare vad ca aceasta se aseaza pe banca cea mai apropiata din parcul in care isi duce veacurile. Nimic neobisnuit pana aici.
Totusi, dupa vreo 20 de min de asteptare vad ceva neobisnuit.
Doi oameni apropiindu-se de bamca ei, salutand-o.
Am ramas putin fixata pe actul neobisnuit. Stiam ca nimeni nu o putea vedea pe Erika, oare ma inselasem?
Cei doi se aseaza langa ea si incep sa vorbeasca cu ea, razand, maimutarindu-se si gasticuland.
Dau sa ma apropii de scenariul dramatic pe care il vad in fata mea, si apoi recunosc acea geaca de piele scumpa. Parul acela blond si ciufulit...
Tu.
CITEȘTI
De ce fugim?
Teen Fiction"Nu fac vreun sport si alergatul nu e punctul meu forte, dar ma pricep foarte bine in a fugi de problemele mele. Povestea pe care o sa v-o spun totusi incepe cand probleme incep sa alerge si ele spre mine.... spoiler, o sa ma prinda. Totusi o proble...
