O regină îndurerată

~Capitolul 9~

Dimineața următoare,m-am trezit în brațele lui Alexandru.Eu m-am trezit înaintea lui,așa că l-am admirat puțin înainte de a-l trezi.Era atât de frumos...părul lui blond era ciufulit,făcându-l să arate atât de amuzant,dar și atrăgător.Niciodată nu mă săturasem să-l privesc.Îl iubeam extrem de mult.El era oaza mea de liniște și puterea mea.Relația noastră mereu a fost una specială,cu multe suișuri și coborâșuri,dar mereu sfârșeam împreună.În timp ce-l admiram,văd că deschide ușor ochii și mă privește.
-La ce te gândești?
-La viață,la noi, la lucruri de genul...
- Nu mai bine te oprești din gândirea ta filozofică și-mi dai un pupic?
-Nici nu sunteți pretențios deloc,zic eu râzând,iar apoi îl sărut.
-O să cer să ne aducă micul dejun,iar apoi merg la vânătoare.
- Nu poți să nu mergi azi?Stăteam atât de bine împreună...
-Anne azi e ziua mea de vânătoare...nu stau mult,iar apoi mă voi întoarce la tine.
După ce am luat micul dejun în armonie,Alexandru m-a sărutat și a plecat,iar eu am m-am dus în odaia lui Belle să vorbesc cu ea.
-Bună!Ce faci?
-Anne!Bine,uite aranjam cărțile din odaie.
-Ia loc, a spus, făcându-mi semn către canapea.
-Acum spune ce te macină?
-Anabelle,tu mă cunoști cel mai bine.M-am trezit azi cu o senzație ciudată...ca și când urmează să se întâmple ceva rău.
-Doamne ferește,Anne!Bate în lemn.Nu-ți face gânduri rele.Totul este bine.
-Poate că ai dreptate.
Am vorbit liniștită cu sora mea,până când,deodată,am simțit un junghi puternic în inimă.Exact în acel moment,a apărut Edy,mâna dreaptă a lui Alexandru și prietenul lui cel mai bun.Nu arăta prea bine.
-Edy,tu aici?Ce s-a întâmplat?Unde e Alexandru?,reușesc să rostesc speriată.
După modul în care ezita să-mi răspundă la întrebare,neștiind cum să se exprime am înțeles tot.
-A...a pățit ceva,nu?,zic izbucnind în lacrimi.
- Anne,înainte de toate liniștește-te!
-Să mă liniștesc?Te auzi?Vreau să știu ce a pățit soțul meu!
-Am fost la vânătoare și în pădure am fost atacați de niște tâlhari...Alex...a fost ucis.Îmi pare rău!,rosti cu fața abătută și plină de tristețe Edy.Atunci m-am prăbușit.Nu-mi venea să cred.Am început să urlu,să plâng ,să blestem pe toată lumea.
-Nuuu,nu...Nu poate fi adevărat...Alex e la vânătoare și se va întoarce...simt asta.Poate chiar voi ați vorbit să-mi faceți o farsă,să mă speriați.Sigur Alex s-a gândit la asta...
Am plâns atât de mult atunci,în aceea zi,dar într-un final m-am adunat și i-am cerut lui Edy să mă ducă la el.Aveam nevoie să-l văd,să mă conving că era el.Edy mi-a ascultat rugămintea și m-a condus spre odaia lui Alexandru.
-Vrei să intru cu tine?
- Nu...vreau să fiu singură,te rog.
Ajunsă în odaia unde zăcea trupul lui,am început să mă aproprii. Când l-am văzut,mi-am dat seama că era chiar el.Nu mai exista urmă de îndoială.Iubitul meu,dragostea vieții mele,era acolo,zăcea într-un pat fără să mai spună nimic. M-am apropiat și mai mult de el,să-i pot cuprinde chipul cu mâna. Chiar și stând acolo,adormit tot frumos era.Doamna cu Coasa nu a reușit să-i răpească din frumusețe. M-am aplecat să-l mai sărut pentru ultima oară,să-i mai simt mirosul lui dulce înainte de a îi spune "adio" pentru totdeauna.Ma durea atât de tare...viața e foarte nedreaptă câteodată. Cu ultimele puteri,i-am șoptit la ureche cuvintele:"Mă voi răzbuna,îți promit.Tu așteaptă-mă acolo sus,că voi veni curând la tine.Te iubesc din tot sufletul meu!".În acea seară am dormit acolo,alături de el pentru ultima dată.