taehyung
m-am întors unde a început totul; sunt din nou în bibliotecă, singur. a trecut o săptămână de când nu l-am văzut pe jimin. dar ne scriem non stop, vorbind despre cele mai random lucruri.
nu a menționat deloc să ne vedem. sincer, mi-e teamă de momentul când va vrea să iasă cu mine. mă simt eu însumi când sunt cu el, mă simt acceptat pentru ceea ce sunt. nu vreau nimic mai mult decât să-l văd. mi-e dor de el.
chiar dacă ar fi să stăm în aceeași încăpere, m-ar bucura enorm, mă sperie.
nimeni nu m-a făcut să mă simt așa înainte. am nevoie de el, dar în același timp simt că trebuie să-l protejez. pare... distrus.
mi-a spus că nu a fost tăcut mereu, nu are vreo boală din naștere sau ceva. pur și simplu nu vrea să vorbească.
ceva groaznic trebuie să i se fi întâmplat, ca să recurgă la asemenea lucru, și voi afla ce anume.
îl voi vindeca.
sunt adus înapoi la realitate de scârțâitul liftului, ale căror uși s-au deschis.
stau după un raft, dar pot vedea printre cărți cine iese din lift.
din păcate, nu este băiatul cu păr gri pe care-l așteptam, ci o fată cu părul negru și lung.
poartă o căciulă roșie și ochelari cu ramă neagră.
mă uit la ea confuz, văzând-o cum se străduie să care un teanc de cărți și să le pună în ordine pe raft.
se apropie de locul unde mă ascund, iar când dă la o parte niște cărți și mă vede, tresare. cărțile pe care le ținea cad pe jos.
"doamne." oftează, uitându-se la mine peste rama ochelarilor. "m-ai speriat." zâmbește. eu nu-i răspund. se apleacă să ia cărțile de pe jos, având o poziție ciudată.
"scuze." murmur; nu intenționez să o ajut.
"ce s-a întâmplat?" întreabă, confuză. dau din umeri simplu. se sprijină de perete lângă mine, iar eu îmi las privirea în pământ.
"eu sunt soyeon. pe tine cum te cheamă?" întreabă pe un ton moale.
"taehyung." răspund, fără să o privesc.
"deci, ce s-a întânplat? ai pățit ceva?" repetă ea.
"ce te face să crezi că am pățit ceva?" întreb, enervat de întrebările sale.
"ă..." începe ea. "stai singur într-un colț al bibliotecii, nu e un loc foarte distractiv pentru adolescenți." glumește ea.
îi zâmbesc stânjenit și ridic simplu din umeri, făcând contact vizual cu ea în cele din urmă. nici măcar nu aud liftul. băiatul pe care-l așteptam de o săptămână venise, fără să-mi dau seama.
dar soyeon auzise pașii lui, așa că s-a întors, făcându-mă și pe mine să mă uit în acea direcție. băiatul cu păr gri a fugit înapoi în lift, aproape evaporându-se.
