jimin
stăteam în cadă, cu apa până sub bărbie. am inspirat adânc, lăsându-mă în jos, până când tot capul meu era sub apă. stăteam sprijinit de marginea căzii, respirând regulat și așteptând să dispar. după câteva momente de stat sub apă, mi-am dat seama că nu mi se întâmpla nimic.
nu avea niciun efect asupra mea, nicio tentativă. izbucnesc în lacrimi, prinzându-mă de nas și rămânând cu capul sub apă.
merit asta.
nu sunt bun de nimic.
sunt o pierdere de timp și spațiu.
e vina mea că au murit.
e doar vina mea...
"jimin?"
ignor vocea care se aude de la suprafață, ținându-mă mai tare de nas, fără vreun efect.
"jimin, te rog..." îmi scot capul din apă, ștergându-mi ochii și făcând contact vizual cu cea mai importantă persoană din viața mea.
taehyung.
"jimin, te implor, oprește-te, nu vezi cât de tare mă doare să te văd așa? te rog, gata... te rog." avea ochii plini de lacrimi. s-a apropiat de mine, așezându-se pe marginea căzii și îmbrățișându-mă. plângeam la pieptul lui.
"când îți faci rău, pe mine mă doare și mai tare..." a murmurat, pe o voce slăbită. simțeam ceva cald prelingându-se pe tricoul meu. mi-am deschis ochii umflați, văzând șiroaie de sânge țâșnind din pielea sa. eu nu simțeam nimic, în schimb corpul lui suferea de durere.
"am luat asupra mea durerea, jimin, mereu te voi proteja de ceea ce te rănește." a murmurat. deși mi-am făcut mie rău, el era cel rănit.
"jimin, trebuie să-ți spun ceva." se chinuie să zică.
"jimin, e-eu..." expiră greu, apoi capul îi cade pe o parte, iar pleoapele i se închid.
țip din răsputeri când văd imaginea din fața mea. tocmai l-am omorât. a luat asupra lui tot răul meu, iar acum s-a stins din viață.
numai din vina mea.
nu-l voi mai vedea niciodată zâmbind. nu-i voi mai vedea niciodată ochii. nu-l voi mai putea săruta niciodată, sau să-l țin în brațe. nu o să mai fiu fericit... niciodată.
mă trezesc din coșmar cu obrajii plini de lacrimi, și încep să plâng și mai tare. mă ghemuiesc cu picioarele la piept și îmi îmbrățișez genunchii, tremurând. încerc să-mi scot imaginile sângeroase din minte. trebuie să verific dacă e okay și dacă totul a fost doar un vis.
mă ridic ca ars din pat, coborând repede scările și luându-mi telefonul pentru a-mi reaminti din mesaje unde locuiește. când fac rost de adresă, ies grăbit din casă, trântind ușa în urma mea.
tot drumul părea că durează ore întregi, și eram atât de obosit încât credeam că plămânii mei vor ceda. când ajung în fața ușii lui taehyung, apăs pe sonerie și aștept. nu a răspuns imediat, ceea ce m-a făcut să plâng și mai tare de frică.
într-un final, taehyung a deschis ușa, cu o privire confuză.
"jimin?" întreabă el.
îl îmbrățișez emoționat, suspinând la pieptul lui. mă simt atât de ușurat. e bine, e totul bine, nu a pățit nimic.
"hey, hey." mă liniștește el, punându-și brațul în jurul taliei mele și conducându-mă înăntru. trecem prin apartament, până la camera lui, care era în capăt. camera lui. e extrem de dezordonată, cu haine și cutii goale cu mâncare aruncate peste tot. avea un saxofon prins de perete și postere cu chet baker. exact vibe-ul lui.
mă așează pe pat.
"vrei să-mi spui ce s-a întâmplat?" întreabă îngrijorat. îmi scutur capul în semn că nu.
"okay, atunci încearcă să te odihnești, camera de oaspeți nu are încă cearșafurile puse, deci eu o să mă duc pe canapea... ai nevoie de vreo ceva, jimin?"
nu scot niciun cuvânt, ceea ce-l face să ofteze și să se aplece spre mine, pupându-mă pe frunte. se ridică pentru a pleca, dar îl apuc de încheietură. se uită confuz la mine și îi prind brațul mai bine, trăgându-l spre mine.
"ce e?"
îl privesc cu ochi rugători, iar el înțelege la ce mă refer. se așează lângă mine pe pat, acoperindu-ne pe amândoi cu o plapumă. mă ghemuiesc lângă corpul lui, expirând ușurat. își pune brațele în jurul meu, pupându-mă pe frunte.
"ești sigur că e în regulă?" mă întreabă, pe un ton moale. dau din cap, zâmbind.
"okay, noapte bună, jiminie." murmură dulce, închizându-și ochii și adormind. pieptul i se ridica și îi cobora regulat, făcându-l adorabil. îl priveam gânditor, admirându-l. cum poate cineva să fie atât de frumos?
nu am putut dormi în acea noapte, pentru că încă eram speriat de coșmarul pe care l-am avut. așa că m-am uitat la el cum dormea, sperând la un viitor alături de el. știam că dacă va rămâne alături de mine pe vecie, voi fi fericit.
