jimin
m-am decis până la urmă să mă întorc la bibliotecă.
i-am deschis ușa unei bătrâne, ajutând-o să intre împreună cu nepoții ei. mi-a zâmbit cald și i-am zâmbit și eu înapoi, intrând în clădirea răcoroasă.
mă grăbesc să intru în lift și urc până la ultimul etaj, nerăbdător să-l văd pe taehyung.
încep să devin din ce în ce mai emoționat... adică, dacă se va plictisi de mine și mă va da la o parte? deși, nu mi-a dat niciun semn cum că s-a săturat de mine. vorbim mereu prin mesaje, dar dacă nu vrea mai mult de atât?
îl vreau atât de mult. îi doresc tot corpul, toată ființa. mă face să mă simt important... să simt de parcă am o voce. mă simt în siguranță lângă el, ca și cum mă protejează de toate lucrurile rele din jur.
niciodată nu am simțit nevoia să vorbesc în preajma lui. dar în clipa în care s-a deschis liftul, am vrut să țip mai tare ca niciodată. taehyung stătea în același colț al bibliotecii, vorbind cu o fată.
fata este foarte frumoasă, iar taehyung îi zâmbește. simt cum rămân fără aer, iar fata se întoarce spre mine, taehyung făcând la fel.
dar înainte să fac contact vizual cu el, mă întorc și fug ca ars înapoi în lift, vrând să dispar cât mai repede posibil. vreau să urlu la fata aceea și să-i bag mințile în cap. că taehyung e al meu. nu-și poate permite să se dea la el. e. al. meu.
dar se vede cu ochiul liber că nu simte la fel. simt cum inima mi se rupe în mii de bucăți, din cauza unui băiat pe care l-am întâlnit abia acum două zile.
tot cerul cade peste mine și nu-mi pot stăpâni lacrimile.
brusc, îmi aud telefonul sunând, iar tonul de apel răsună în liftul gol. pe ecran, era numele lui taehyung.
îi răspund, punându-mi telefonul la ureche. de ce dracu mă sună? nu pot vorbi naibii.
dar, într-un fel, era adorabil.
"jimin! jimin, ești acolo?" a întrebat agitat. expir puternic în difuzor.
"jimin, te rog vorbește cu... oh, la naiba, ce prost sunt." oftează el. "okay, de vreme ce știu că nu poți răspunde, te rog doar ascultă-mă. te implor, nu pleca, vino înapoi aici, nici măcar nu o știu pe tipa aia, a venit pur și simplu și a intrat în vorbă cu mine! am nevoie de tine... e okay dacă nu simți la fel, jimin... dar mi-e dor de tine. te rog." s-a bâlbâit, emoționat.
oftez în răspuns.
"ă, doar, știi tu... poți să bați în telefon dacă ai auzit ce am spus?"
chicotesc încet și îmi depărtez ecranul de față, bătând ușor cu degetele și zâmbind larg.
"deci, ne vedem jos la terasă?" întreabă, emoționat.
bat din nou din degete, făcându-l să râdă.
"okay, vin imediat."
când a închis, am rămas îngândurat și fericit, zâmbind ca un idiot.
