taehyung
cu fiecare zi care trece, am din ce în ce mai mari emoții.
mai sunt 2 zile, 3 ore și 27 de minute până când jimin se va muta la mine.
să fiu al naibii, doar gândindu-mă la faptul că-l voi vedea în fiecare zi, simt cum explodez de fericire. schițez un zâmbet, închipuindu-mi cum ar arăta dimineața cu părul ciufulit, ochii întredeschiși din cauza oboselii...
brusc, aud soneria de la telefon, care mă scoate din gânduri. mă întristez puțin văzând că nu jimin e cel care mă sună, dar realizez că nici nu ar avea sens să mă sune, de vreme ce nu poate vorbi. răspund la telefon, fără să mă uit de două ori la numele contactului.
"alo?" murmur plictisit.
"hei frate, care-i treaba?" răsună o voce entuziasmată.
"la fel ca de obicei, yoongi. tu ce-ai pățit de ești așa de bucuros?" întreb confuz. nu era genul lui... mă îngrijora.
"păi, am cunoscut o fată și ne dăm întâlnire..." se oprește, semn că roșea.
"a, da? și cum o cheamă pe norocoasă?" spun rânjind, făcându-l pe yoongi să râdă emoționat.
"ă, numele ei e soyeon."
"stai, ce?"
"da și, ă, voiam să te întreb dacă vrei să avem o dublă întâlnire?" dar sunt prea șocat de ce mi-a spus mai devreme. prietenul meu cel mai bun iese cu tipa pe care am făcut-o să plângă în ditamai biblioteca.
"ă, o dublă întâlnire?" mă bâlbâi, simțindu-mă stresat.
"păi poți să-ți aduci noul iubit." spune yoongi, pe o voce tachinatoare. "tae! nu am apucat să fac cunoștință cu el, iar asta e o oportunitate perfectă!" exclamează el.
"yoongi, nu suntem împreună. nici măcar nu știu dacă mă place..."
"aoleu, dacă a acceptat să se mute la tine, te place mai mult decât crezi."
"așa o fi." mormăi. "dar să nu o numești întâlnire de față cu el, okay? nu vreau să se sperie de mine și să fugă."
"da, da. e okay sâmbătă?" întreabă el. sâmbătă va fi a doua zi de la mutarea lui jimin la mine acasă. oh doamne, iar îmi bate inima tare.
"ă, sigur, sâmbătă e perfect."
"super, îți dau mesaj mai încolo. pe curând."
"la revedere."
închid apelul, începând să fac ordine prin apartament. cutii goale de pizza și ambalaje rupte, sticle goale de bere, împrăștiate peste tot. i-ar face o impresie proastă lui jimin. trebuie să fac curățenie ca să nu mă creadă dezgustător sau ceva.
gândul că va sta aici mă face să tremur de emoție, aproape că scap sticlele din mână. soneria de la ușă mă bagă în sperieți în ultimul hal. cine naiba poate fi la 11 noaptea?
pun toate lucrurile înapoi pe jos, grăbindu-mă spre ușă și deschizând-o. ochii mei se lovesc de o privire tristă, pierdută, dar care radiază de frumusețe. stă nemișcat în fața mea, având obrajii plini de lacrimi; pomeții îi sunt roșii de la plâns, iar ochii îi sunt umflați și umezi.
"jimin?"
