13th Street

8. Nici măcar ură

     8. Nici măcar ură

     Nu e nevoie să mă uit la ea pentru a știi că, fix acum în momentul ăsta, rotițele din capul ei lucrează intens pentru a înțelege ce se întâmplă. Sau invers, s-au oprit din cauza lui Kike. Este atât de evident că-l place și mă întreb când va face ceva în privința asta. Pe de altă parte, nu știu ce simte Kike față de ea. L-am văzut de multe ori pierzându-se cu privirea după ea. Dar cu Kike nu poți să știi niciodată ce are în cap. Este spontan și vulcanic, făcând tot timpul fix ce nu te aștepți.

     Închid ușa și când mă întorc cu fața spre drum, îi găsesc pe amândoi stând la o distanță relativ mică unul de celălalt, privindu-se parcă nervoși. Am pierdut ceva? Merg spre ei și când mă zăresc se schimbă la față, adoptând niște expresii vesele. De ce toată lumea din jurul meu trebuie să fie atât de complicată?

     — Coco, vrei să mergem până la ei? o întreb încet, vrând să mă asigur că este ok cu asta.

     — Da, pot să împart cu ei dulciurile mele, răspunde râzând și rămân surprinsă puțin.

     Oare nu am interpretat eu bine ce am văzut mai înainte? Kike își strecoară brațul pe după umerii mei, afișând pe buze un rânjet subtil.

     — Mergem? mă întreabă și tocmai mi s-a format un gol în stomac.

     Coco îmi prinde privirea, dar mă forțez și-i dăruiesc un zâmbet. Trecem strada și când mă uit spre casă îl văd pe River cum se ridică și intră grăbit în casă. Perfect.

     — Avem invitați, strigă ușor entuziasmat Kike, iar Callan și Nadia se ridică și vin spre noi.

     Ne întâlnim la jumătatea scărilor și Nadia mă prinde și mă trage în brațele ei. Mă strânge la piept, suficient încât să mă treacă toate stările posibile. O strâng și eu, la rândul meu, apoi ea se retrage puțin și după ce se uită la mine cu dragoste, cu acei ochi de un căprui plin de viață, mă sărută pe frunte. Callan îmi zâmbește călduros din spatele ei și-n în ochi verzi pe care-i posedă îi dansează un licăr de entuziasm.

     — Bine ai revenit acasă, Juliana! îmi spune entuziasmată și nu mă lasă inima să-i spun că poate nu o să mai trec pe aici. Coco, ce mai faci? i se adresează și mă întorc în brațele ei pentru a-i vedea fața lui Coco.

     Este dată peste cap din nou. Este atât de comică.

     — Mă bucur de vacanță, răspunde în sfârșit. Voi? întreabă, ușor intimidată.

     — Ne bucurăm și noi de vacanță. Hai să intrăm, îi răspunde Nadia, folosind un ton reconfortant.

     Kike trece pe lângă Coco, privind-o puțin, apoi se oprește în dreptul meu și-al Nadiei. Se întinde peste mine și-i fură un sărut pe obraz mamei lui. Nadiei îi scapă un chicot, apoi îi aruncă băiatului o ocheadă drăgălașă.

     — Hai să mâncăm! Cred că voi muri dacă nu bag ceva în gură. Toată nebunia lui River cu terasa modificată m-a epuizat, spune repezit și Callan începe să râdă.

     — Copilul acela dispune de prea multă energie, adaugă Callan înainte să deschidă ușa casei.

     Intrăm în casă, iar Kike și Callan ne anunță că merg să facă un duș. O stare de melancolie mă lovește când văd interiorul casei și mă trezesc că mă uit avid peste tot, înfruptându-mă cu imaginea familiară. Nu s-a schimbat aproape nimic. Cele trei canapele din mijlocul sufrageriei sunt tot acolo, cu masa de lemn tronând în mijlocul lor, covorul gri și pufos pe care am stat de nenumărate ori și-am mâncat taco este și el prezent. Același șemineu, cu câțiva boci decorativi de lemn, se află în partea stângă a canapelelor. Apoi în partea dreaptă, bucătăria este direct din sufragerie, fiind separate doar de un perete despărțitor, folosit în loc de masă.