13th Street

22. Mă faci să sper din nou la zile colorate

     22. Mă faci să sper din nou la zile colorate.

     Buzele i se ridică, scoțând la lumină un zâmbet obscent. Își mușcă buza de jos, apoi și-o linge pe cea de sus. Îl privesc fără rușine, plăcându-mi ceea ce văd. Degetele lui ajung peste obrazul meu pe care-l mângâie puțin, apoi trasează o linie între pomete și gură, ajungând să-mi atingă buzele. Desenează conturul lor, reluând procesul. Acel zâmbet este tot acolo, iar în loc să simt semnale de alarmă, tot ce simt este plăcere. Este plăcut să fii atins de-o persoană care te atrage.

     — De ce m-ai sărutat, Juliana? vorbește pe un ton la fel de obscen ca zâmbetul care-i joacă-n privire și pe buze.

     — Aș putea să mint așa cum ai făcut-o tu, dar nu o voi face, spun și începe să râdă, privindu-mă fără rușine în ochi, nepăsându-i că s-a dat de gol. Am vrut să repet sărutul de sâmbătă, Riv, pentru că m-am tot gândit la asta încă din acea noapte.

     — Și tu ai mințit atunci, ca să clarificăm, murmură amuzat, mușcându-și buzele. Ce facem acum, Juls? Continuăm să ne jucăm sau devenim raționali?

     Raționali? Să ne jucăm? Inima îmi sare peste o bătaie când își dă seama că sunt pe cale să greșesc rău de tot.

     — Ce înseamnă raționali și ce înseamnă să ne jucăm? spun, băgându-mi degetele în părul lui, primind un râset din partea sa.

     — Ne oprim acum din acest joc și ne purtăm ca doi prieteni. Fără atingeri, fără săruturi. Sau continuăm cu jocul, ceea ce înseamnă că eu și cu tine vom trece toate granițele unei prietenii și vom lăsa atracția să ne controleze pe deplin. Fără nici o regulă.

     Ochii lui verzi sclipesc, atrăgându-mă spre pierzanie. Știu și eu, știe și el, știm toți că acest gen de joc va aduce cu sine sentimente peste care va fi greu să treci când celălalt va spune stop. Am văzut asta în filme, cărți și realitate, sfârșindu-se cu inimi rupte. Atunci de ce sunt atât de proastă să vreau așa ceva? Pentru că doar așa aș putea ajunge din nou la inima lui. Poate aș reuși să șterg toată durerea pe care am pus-o acolo. Pentru că sunt idioată și sper că va ieși ceva bun din faptul că îmi arunc inima la picioarele lui.

     — Și dacă ajungem să ne îndrăgostim unul de celălalt? Atunci ce se va întâmpla? întreb, privindu-i linia pulsului.

     — Nu cred că te vei îndrăgosti de un un tip distrus și instabil, Juls. Tu ai nevoie de culori în viața ta, cariño. Eu nu sunt capabil să mențin vii acele culori.

     Și, brusc, simt o înțepătură adâncă în inimă. Cât de naivă sunt. Îmi mușc buzele, dar creierul meu țipă la mine, îndemnându-mă să-i spun da. Nu pare să-mi pese de multe chestii raționale în momentul acesta. Continui să-i evit ochii, știind că mă va distruge acel verde metalic. Mă vor răscoli de tot, și nu-i un moment tocmai bun să fiu și mai tare dată peste cap.

     — Și pentru cât timp ne vom lăsa pradă atracției? Când vom spune stop? continui cu întrebările, știind și eu că orice ar spune decizia este luată deja.

     — 13 iulie. E bine? întreabă crud, și pieptul îmi zvâcnește de durere.

     — De ce atunci? șoptesc stins.

     — Pentru că acea zi are o semnificație anume pentru noi pe care o știi foarte bine.

     Pentru că ne-am pierdut unul pe celălalt în acea zi, gândesc, pieptul tresăltând din cauza înțepăturilor.

     — O să regretăm asta, Riv, spun și de data aceasta îmi fac curaj și-l privesc în ochi.

     Mi-e rușine de mine. Juliana din urmă cu câteva săptămâni nu ar fi fost de-acord cu așa ceva niciodată. De ce? De ce vreau să renunț atât de tare la mine doar pentru a fi aproape de el și tot ce înseamnă? Chiar atât de multă nevoie am avut de el în anii ce au trecut încât acum sunt dispusă să fac așa ceva?