Asasini cu ochi albaștri - 2. Spionaj și alte amintiri

> Pariu pe o sticlă de vin <

         • Capitol scris în colaborare cu Tasmmyn •

         Aveam ochii ațintiți în oglinda retrovizoare, asupra mașinii negre ce ne urmărea cu o viteză deja periculoasă. Botul mașinii lui Jacques era aproape de portbagajul mașinii în care eram noi, și pentru câteva secunde, am fost aproape sigură că îi trecu prin minte să ne lovească. Ușor, de avertizare. Ușor, cât să ne transmită să ne potolim. Accelerația era lipită de podea, iar presiunea îmi făcu timpanele să îmi țiuie. Morgana nu avea de gând să piardă micul nostru pariu. Și deși realizasem cât iubesc sentimentul de a mă afla într-o mașină ce mai are un pic și decolează, eu pariasem pe Jacques.

          De ce? Pentru că Jacques nu pierde și nu renunță. Jacques obține fără să ceară. Dacă se întâmplă să îi fii țintă, te poți considera ca fiind deja nimerit. Și dacă se întâmplă să te urmărească, poți fi sigur că sub o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu, te va prinde. Iar eu știam că ne va prinde. Voiam doar să văd cât de departe era dispus să meargă. Urma să beau vin roșu după toată nebunia asta.

        Morgana are degetele încleștate pe volan și o adrenalină evidentă ce îi sclipește în ochii albaștri. Întoarce brusc volanul, virând în viteză pe o stradă la stânga, lăsând doar praf în urma noastră. Drumul se îngustează și se întunecă. Ieșisem de pe șoseaua principală, iar înainte vedeam intrarea într-o pădure de brazi. Marginile mașinii se zgâriară de ramuri, iar sub roți se simțea pietrișul. Una dintre oglinzile laterale a zburat la impactul cu trunchiul unui copac înalt, iar piciorul Morganei încă  presa accelerația. Își umezi buzele cu vârful limbii, părând că viața ei depinde în acel moment doar de fuga asta nebună. Luase pariul mai în serios decât mă așteptam. Strânse din dinți, apoi îmi aruncă o privire scurtă.

          - Ești gata să sari de pe un pod? spuse forțând accelerația, iar în acel moment m-am gândit că, ei bine, poate tipa asta era dispusă să meargă chiar mai departe decât Jacques. Asta avea să fie interesant. M-am prins de mâner, simțindu-i provocarea din privire. Trag adânc aer în piept.

         - N-ar fi prima dată, draga mea, îi spun, iar în clipa următoare mașina își ia avânt.

          Aud sunetul roților forțate și al motorului nervos, apoi corpurile parcă ne devin brusc mai grele. Eram în aer. La propriu și la figurat. În urma noastră, plăcile de lemn ale podului șubred cădeau în râul ce traversa pădurea întunecată, părând că un monstru imaginar ne înghițea urma pentru a nu mai fi găsite niciodată de nimeni. Frânghiile groase ale podului se balansează haotic, sunt pe cale să cedeze. O fracțiune de secundă, îmi dau seama că dacă vom ateriza pe următoarele plăci de lemn, aveam să cădem cu mașina în râu. Adrenalina îmi pulsează în vene iar umărul în care fusesem împușcată îmi zvâcnește. Încă o noapte în care sunt atât de aproape de moarte.

             Doar că roțile au atins din nou pământul pietros în aceeași clipă în care frânghiile podului s-au rupt, lăsând și ultimele plăci de lemn să cadă în gol, până în apă. Morgana zâmbea nebunește, o venă zvâcnindu-i pe gât. Impactul cu solul ne zguduise măruntaiele și ne tăiase respirația mai tare decât părăsirea acestuia, simțind cum greutatea mașinii mi se răstoarnă pe creștetul capului și pe umeri. Morgana respira accelerat și recăpătă controlul mașinii cu mișcări pricepute, evitând la milimetru impactul cu un brad. Încetini mașina, iar Luna argintie apăru din nou de după crengile subțiri și încrucișate. Îmi trec limba peste buze. Tipa chiar era nebună.

         - Ce ziceai de sticla aia de vin? mă întreabă după câteva clipe, pe un ton calm. Izbucnesc în râs, privind-o fix. Să mori pentru o sticlă de vin.