Asasini cu ochi albaștri - 2. Spionaj și alte amintiri

> Toate viețile-s mărunte <

Apa a dat în clocot pe aragaz, stingând flacăra și lăsând gazele să se împrăștie în bucătărie, în hol, apoi în toată casa. Când mirosul deranjant a ajuns până în dormitorul lui, s-a întrebat dacă otrava din aer e reală sau nu cumva e doar o parte din visul pe care-l avusese. Chiar, v-ați întrebat vreodată cum să trezești un om dintr-un vis urât, fără să-l sperii? Dacă realitatea și conștientizarea acesteia îl vor speria mai tare? Îți asumi tu vina că n-ai știut cum să-l trezești?

În orice caz, ideea e că a sărit din pat și s-a împiedicat în cearșaf. A trântit ușa camerei sale de perete, mergând împleticindu-se până în bucătăria anormal de dezordonată și s-a înjurat pe sine pentru că adormise și uitase de ibricul de pe foc. Duhnea a gaze atât de tare încât îl usturau ochii și îl luase deja amețeala. A tușit tare de câteva ori, răsucind butonul aragazului și grăbindu-se să deschidă larg toate geamurile din casă. Ceața îi persista înaintea ochilor chiar și după ce a scos capul pe fereastră, luând o gură mare de aer rece și proaspăt. Se întreba cât de idiot putea să fie.

Totuși, când a auzit cheia intrând în ușa de la intrare, se gândi că mai bine și-ar fi aprins o țigară și ar fi lăsat blocul ăla împuțit să sară în aer. A oftat, pregătindu-se de veșnica și inutila morală.

- Iisuse, Chris! Duhnește a gaze de pe sală, ce-ai făcut? își auzi tatăl răstindu-se încă din prag. Sebastian lăsă ușa deschisă și înaintă în casă, aruncându-și servieta cu acte pe jos.

- Le-ai uitat deschise? Sau le-ai lăsat intenționat? Ai înnebunit, vrei să mori? continuă Sebastian, verificând butoanele aragazului și nereușind să își ascundă crunta îngrijorare din glas. Într-adevăr, fiul lui o luase razna rău de tot în ultima vreme și nu știa cum sau dacă se va descurca să-l aducă pe calea cea bună. Chris își dădu ochii peste cap, aparent plictisit.

- Dacă voiam să mor, găseai văgăuna asta în flăcări. Am deschis geamurile, vezi? îi răspunse, batjocoritor.

- Ce s-a întâmplat? îl întrebă bărbatul, apropiindu-se de el. Chris ridică din umeri.

- Am vrut o cafea și am adormit, mare scofală, zise.

- Puteai să mori! E mare scofală, Christian! Fii mai atent cu lucrurile astea! se răsti tatăl său, iar băiatul îl ocoli cu nonșalanță.

- Aș fi putut muri de multe ori, tati. De fiecare dată când plecai în misiunile tale ultra secrete și pe mine mă lăsai baltă, de exemplu, mințindu-mă că ești de gardă la spital. Aș fi putut muri și-n după amiaza aia în care m-ai lăsat cu Sarah la mall, și m-a prins inamicul vostru, sigur îți amintești! Sau poate că nu, pentru că nu erai acolo! se trezi răstindu-se și el, iar Sebastian se grăbi să închidă ușa de la intrare, trântind-o cu putere.

- Chris, mai încet! îl atenționă panicat.

- Mai încet?! se încăpățână el. Nu erai acolo! Sarah a trebuit să urce în dubă cu ei, altfel mi-ar fi zburat creierii în parcarea aia! Îmi lipise țeava pistolului de ceafă și mă amenința! M-ai mințit că nu mă crezi, când știai totul! îi reproșă, vorbind tot mai tare. Sebastian îl prinse strâns de umeri și îl privi în ochi.

- Și ce puteam să fac? Cum puteam să-ți explic? îl întrebă cu vocea stinsă, vinovată. Chris se trase de lângă tatăl său și se eliberă. Îl privi cu un dezgust greu de măsurat, cu o ură ce nu-i mai încăpea în piept. Era numai vina tatălui său. Pentru tot.

- Ești suficient de mare pentru a înțelege cum au stat lucrurile, încercă Sebastian să se apere, deși simțea cum i se strânge stomacul cu fiecare cuvânt aruncat de fiul său.