,,Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte." - regula principală într-un joc de putere și dominanță.
Diamond Ross: puternic, acerb și bântuit de fantomele trecutului. Cu umerii căzuți și spatele îngreunat de povara ce-l apasă, fiind ferm convins...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Ai mai făcut asta vreodată?
Mă încrunt, dar ea nu vede asta. Totuși, îmi înțelege neîncrederea, căci își lasă mâinile jos, privindu-mă supărată și bosumflată asemenea unui copil mic.
— Sunt mai bună la urmărit cu mașina decât cu un binoclu. Mi-l așează în mână îmbufnându-se. Aproape ca aș tinde să cred ca ea chiar s-a supărat.
— Sigur că ești. Chiar nu o tachinez, însă nu mă crede. Sau poate o fac și eu nu mă cred.
Îl pun la ochi urmărind intrarea clubului. Paznicul mai are puțin și adoarme, însă ca și cum ar avea un al șaselea simț, Mike apare din spatele său dându-i puternic una peste ceafă. Cel mai de încredere om pe care Andreas îl are. Poate chiar singurul.
— Ești sigură de asta? Mă întorc spre ea lăsând binoclul din mână. Ne asumăm niște riscuri acolo. E foarte greu să îl urmărești pe Mike.
— Contează pe mine. Și deși mi-e al naibii de greu s-o fac, într-un oarecare fel simt ca mi-am pus deja încrederea în ea. Îmi face cu ochiul punând mâinile pe volan ca și cum ar fi deja pregătită.
Da, de condus chiar știe să o facă, dar rămâne de văzut cum se va face nevăzută de către Mike, dar în așa fel încât noi să-i respirăm în ceafă vărului meu.
Ora nu indică mai mult de două. Dimineața. Am fost atât de setați pe plan încât n-am vrut să mai ratăm nici măcar o secundă.
Să îl urmărim, să scăpăm de Mike, să îi implantăm codurile în mașină.
Dar acum, la o sută de metri și foarte multă atenție de a-l îndeplini, parcă totul se metamorfozează în ceva fără sens. Nila a făcut ca totul să sune mult prea simplu.
— Uite, mai mult ca oricând am nevoie să ai încredere în mine.
Clatin din cap. Chiar nu înțelege.
— O fac, Nila. Nu sună prea încurajator. Nu mă mint. Nu. Totuși, îmi pun un semn de îndoială asupra propriilor simțiri când cu coada ochiului nu contenește să mă scape din privirile sale acuzatoare. Îmi frec baza nasului scăzând din presiunea acumulată. Al naibii să fie el somn cât este de important! Dar ceva îmi spune că nu asta este calea, zic animat, însă cade sub privirea războinică ce o posedă. Nu vreau să mă joc de-a șoarecele și pisica cu el.
— Pentru că?
Și mă iscodește.
Îmi strâng mâinile în pumni. Și mă abțin. Câteva clipe doar pendulez între furie de dezamăgire, dar pierzând controlul - unul a cărui apartenență îmi este incertă, cele două fuzionează, iar ceea ce iese este departe de ceea ce eu am promis sau ceea ce Nila și-a dorit.
