Cu degetul cel mare îi trăgea cercuri pe obrazul mult prea moale .Coborâ încet , cu mare grijă spre buze care erau fine şi roşi.
Ca două petale , roşcatul se opri din a-şi muşca buzele , doar pentru a le umezi cu limba .
Îşi coborâ degetele şi mai jos , pe gât mângâindu-l până pe claviculă pe care o trasa cu lini .
Ajungând să atingă şi să exploreze fiecare părticică însă mai jos de banda boxerilor nu îndrăzni să se ducă .
Chiar dacă vroia atât de mult să o facă, dar nu .
I-ar fi foarte uşor să îl sărute , să îl atingă peste tot , însă nu poate .
Cel puţin nu acum deoarece nu vrea să strice tot ce a clădit până acum cu Yoongi .
Nu vrea să îl vadă cum se îndepărtează devenind şi mai homofob decât este .
Corpul îi este rece , aşa că se ridică luându-i hainele .
Îl trage cu mare atenţie spre el ridicându-i braţele ca să îi poată pună hanoracul mult prea mare pentru corpul lui fragil şi slab .
La fel procedă şi cu blugi , ridicându-l încet în sus ca să îi poată trage până sus .
Se îmbrăcă la rândul lui luându-l ca pe un copil din nou în braţe , mergând pe cărare spre maşină .
Ajunge punându-l înauntru, urcând la volan . Dăduse drumul la căldură cu o mână luându-i grijiliu mâna palidă între a sa , iar cu cealalta conducând.
Din când în când mai trăgând câte o privire la el .
Deja în maşină era cald , Hoseok zâmbind la gândul că pisoiului lui nu îi era deloc frig .
Problema acum era unde să îl ducă ? O parte din el spunea să îl ducă acasă înapoi dar alta ţinea foarte mult să îl i-a la el .
Nu vroia să îl lase , ştind că altădată s-ar putea să nu mai fie , ca să iasă împreună .
Aşa că destinaţia acum era spre casa lui Hoseok care gândul lui era numai la un Yoongi în patul său .
Relaxat dormind în braţele lui. Simţindu-i corpul presându-se de a său şi respiraţia .
Parcă maşina luându-l din nou în braţe întrând în propia casă mult prea spaţioasă.
Urcă apăsat scările către dormitor deschizând uşa şi lăsându-l pe aşternutul alb .
Acum urma partea ceea mai grea , aceea find de-al dezbrăca de hainele murdare .
Luă o gură de aer reuşind să îl dezbrace , lăsându-l doar în perechea de boxeri .
Rămase minute bune holbându-se la Yoongi însă îşi înghiţi saliva plecând să facă un duş nu înainte de al înveli.
Ieşi peste ceva timp numai cu un prosop în jurul bazinului şi cu părul pe spate .
Îşi făcu loc spre dormitor, observând că pisoiul nu se trezise.
Zâmbi luând pe dândul la fel doar o pereche de boxeri care erau negri . Punându-se lângă Yoongi trăgându-l corpul în braţe .
Se juca cu şuviţele blonde presându-şi buzele de fruntea lui Yoongi care scoase un sunet mic printre buze .
Dimineaţa îi prinse pe cei doi lipiţi unul de altul .
Yoongi era colac strâns în braţele roşcatului care avea mâinele în jurul lui .
Oftă încercând să se mişte însă nu putea . Îi era foarte cald aşa că deschise încă adormit ochi .
Dăduse de un corp plimbându-şi privirea . Dând de un tatuajul cu Never Mind , sângele lui îngheţând .
Împinse cu forţă , Hoseok oftând deschizând ochi dând de o privire a blondului care până acum nu o mai văzuse .
Era stupefiată , îngrozită , plină de frică .
Însă îi oferi un zâmbet poate va reuşi să îl calmeze . Dând drumul la strânsoare .
—Bună dimineaţa pisoi ~
Însă blondul nu îl bagă în seamă ridicându-se în fund. Privirea findu-i pe geam.
- Ce caut aici? De ce eşti gol?
Îl întreabă cu o voce răguşită plină de panică.
Iar atunci o idee bolnavă îi venise roşcatului.
- Ohh pisoi.. ai uitat ceea mai minunată noapte din viaţa ta? Ştiu că îmi gemeai numele atât de tare şi mă imploreai uite aşa " A-ah m-mai tare m-ai tar-
Însă Yoongi se întoarce spre el cu sprâncele încruntate şi ochi sticloşi ceea ce îl făcuse pe roşcat să se oprească şi să îl privească îngrijorat.
- TACI NU E ADEVĂRAT ! E-eu nu m-am culcat cu t-tine !!! E IMPOSIBIL!
Ţipă enervat la maxim încât sări pe Hoseok find deasupra .
- J-JUNG H-HOSEOK !! DU-TE DRACU !! H-homosexual scârbos c-ce e-eşti !!
Îşi ridică pumnul dorind să îl lovească însă roşcatul îl prinse în palmă , împigându-l pe pat urcând el deasupra .
- Yoongi calmează-te !!
Spuse pe un ton jos încercând să potolească furia din el . Însă degeaba deoarece blondul se zbătea ţipând .
- N-nu are cum să mă fi culcat cu tine...nu are cum...
Tremura din toate încheieturile , privirea findu-i în altă parte.
Atunci Hoseok înţelese că lui Yoongi îi era frică ... poate şi de aici comportamentul homofob.
Îi era frică să nu devină gay , îi era frică să iubească .
Îl ridică în braţe chiar dacă Yoongi s-a împotrivit . Acum ţinându-l ca pe un copil mic .
Apucându-l de fund obligându-l să îşi încolocească picioarele în jurul bazinului său.
Yoongi îşi puse capul pe umărul roşcatului oftând lung .
Merse în bucătărie dorind să îl aşeze pe un scaun însă nu se dădea jos din braţele lui.
- Yoon..
Îi şopţi calm şi încet , mângâindu-l pe spate .
- Lasă-mă să stau aşa un moment te rog...
Şi îşi trase năsucul un alt oftat urmând.
- Bine...îţi fac un milkshake..cu ce vrei să fie pisoi~ ?
- Ciocolată...
Yoonz_💞

YOU ARE READING
𝘵𝘩𝘦 𝘸𝘢𝘺 𝘺𝘰𝘶 𝘢𝘳𝘦 | 𝗌𝗈𝗉𝖾
FanficMin Yoongi este un mare homofob,iar prieteni lui fac mai mult rau deoarece sunt homosexuali. Dar aparitia lui Jung Hoseok va crea scantei si sentimente pe care Yoongi nu le simtise pana atunci. Va reusi oare sa il schimbe? Invatandu-l ce este iubire...