Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
|| LEA P.O.V ||
" Lea? Iubirea se simte dincolo de realitate. Iubirea însăși e desprinsă de realitate. Te desprinde de realitate. Lea, lasă-mă să-ți arăt cum se simte iubirea mea! Îmi spune persoana de lângă mine, eu doar privind tabloul minunat al lacului din fața mea, de altfel, gândindu-mă la spusele celui de lângă mine. Vârfurile buzelor mi se ridica într-un zâmbet timid, imediat observând mâna întinsă a celui de lângă mine care, acum stă în fața mea blocându-mi priveliștea. Îmi urc privirea spre cel cu păr blond nisipiu, dar fără a-i putea distinge fața din cauza soarelui ce-mi bătea în ochi. Îi cuprind mâna cu a mea acesta tragându-mă de pe banca pe care stateam fix în brațele sale, cuprinzându-mi umerii. Acesta își da drumul pe spate, căzând amândoi în lacul de lângă noi, îmbrățișați."
Mă trezesc imediat și mă uit în jur observând că, am adormit în sala de curs. Mă uit în jurul meu și observ că sunt singura din încăpere ceea ce înseamnă că, cursul s-a terminat, iar eu am rămas ca fraiera în urmă. Îmi scutur capul și-mi șterg balele de la gură, urmând să mă ridic. Îmi așez caietul de notițe în geantă urmând să-mi aranjez puțin hainele deranjate din cauza somnului. Îmi iau telefonul de pe banca maronie și mă îndrept spre ieșire, Sun-Hi probabil așteptându-mă în afara facultății.
Ajung în fața facultății și o caut pe Sun-Hi cu privirea, dar nu îmi zăresc prietena nicăieri. Caut mai atentă și observ un mic grup de băieți care râd și stau într-un grupuleț restrâns.
- Te rog, Sun-Hi. Te rog, spune-mi că te-ai gândit la mine și că nu te-ai aventurat din nou în găsirea sufletului tău pereche. Te rog, doamne, dă-mi un semn că prietena mea nu fliertează cu băieții aia și că eu nu trebuie să mă duc la ea. Te rog!
Îmi spun mintal, de fapt, îmi plâng mintal de milă privind spre cerul senin cu nori albi și pufoși, făcându-mi în același timp și rugăciunea.
- Omo! Mark, ești atât de haios!
Îi aud vocea subțire a prietenei mele, după care aud un chicotit. Vreau să înjur, dar sunt mult prea drăguță pentru așa ceva, așa că nu fac decât să bat din picior nervoasă.
- Și am crezut că suntem prieteni, bărbosule! Spun către cer, dar de data asta cu voce tare, câțiva studenți privindu-mă ciudat, ca și când nu aș fi normală la cap.
Îmi îndrept privirea spre grupul mic de băieți și reușesc cumva să o observ pe Sun-Hi între cei 5 sau 6 băieți, chicotind și fliertând cu fiecare în parte. Ne având ce să fac, îmi iau inima în dinți și cu toată rușinea și frica, mă îndrept cu pași tremurânzi spre locul în care, prietena mea este înconjurată de rechini. Ajunsă lângă ei, încerc să mă fac văzută de Sun-Hi, dar aceasta nici că mă bagă în seamă.
