Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
|| LEA P.O.V. ||
Trecură deja minute bune de când stăteam pe jos, în brațele băiatului pe care-l iubesc. Aveam fruntea lipită de umărul lui, iar degetele îmi erau încleștate în materialul hanoracului lui negru. Stând așa, într-o liniște absolută, puteam să aud inimile amândurora cum băteau într-un ritm accelerat, părând o percuție perfect executată de către un toboșar perfecționist. Degetele mi s-au încleștat mai tare, acum strângând materialul în pumn. Yoongi, simțind micul meu gest, mi-a cuprins mai bine spatele cu brațele lui trăgându-mă mai aproape de el.
- Îți e frig? Mă întreabă grijuliu, eu dând din cap negativ.
Încă nu puteam realiza. Nu puteam să cred că, totul este real. Totul se simțea real, întra-devăr, însă îmi era teamă. De fapt, eram îngrozită că, o să închid ochii pentru o clipire, iar când o să-i deschid, o să privesc același tavan alb din salonul spitalului. La acel gând, am tresărit. Yoongi a simțit asta.
- Sigur ești bine, Lea? Mă întreabă, eu stând puțin pe gânduri. Le~
Mă depărtez de el, privindu-l cu ochi umezi, acesta oprindu-se din a-mi spune numele, ușor șocat. Las liber materialul pe care-l strângeam în pumn și ridic mâna la nivelul feței lui, atingându-i ușor obrazul cu vârful degetelor. Pielea lui ușor palidă și foarte curată, se simțea foarte bine sub atingerea mea. Era foarte cald. Acesta și-a lăsat obrazul în palma mea, eu oftând ușor.
- Am așteptat acest moment mult timp. Momentul în care, te pot atinge cu adevărat. Spun, abținându-mi lacrimile cu greu.
Acesta nu zice nimic. Doar zâmbește. Zâmbește cu adevărat. La fel cum făcea când eram mici. Zâmbetul lui adorabil și totuși sexi mă fermeca. Felul în care îi dispărea ușor buza de sus și lăsa la vedere dinții lui perfecți și albi, și gingia rozalie și sănătoasă, mă înnebuneau. Oftez ușor atunci când acesta își întoarce fața și-mi sărută ușor palma. Un sărut scurt și cald.
Ridică și el mâna și o duce spre fața mea, dându-mi câteva șuvițe de păr după ureche și restul părului care îmi acoperea gâtul, îl dă pe spate.
- L.Lea...spune pe un ton surprins și destul de îngrijorat.
Îl privesc nedumerită.
- Ce sunt cu cicatricile de pe gâtul și umărul tău? Întreabă curios și destul de încruntat, eu amintindu-mi că el nu știe de accident. Adica, de unde ar trebuii să știe?
- Oh! Am fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni acum o săptămână, dar sunt în regulă. Spun, zâmbind ușor, el prinzându-mi fața între mâinile lui.
