Amintirea mea și a lui

1.

    O rază de soare își face loc printr-o crăpătură a perdelei trezindu-mă din somn.
    Îmi deschid ochii și mă ridic în capul oaselor.
    Pentru câteva secunde clipesc foarte rapid și îmi iau telefonul de pe noptieră.
    
    Este luni, ora 6 dimineața și simt că o să îmi explodeze capul. Nu am reușit să adorm decât la 4.   
    M-am gândit mult la ziua de astăzi.
    De atâția ani am așteptat liceul,  zilele departe de părinți, noii colegi, noii profesori, noile experiențe, un început nou mai bine zis.

    Lângă pat am niște bagaje neterminate de câteva săptămâni. Am lăsat totul pe ultima sută de metrii.
     Simt un gol în stomac și îmi mușc buza de jos cu puțină nesiguranță.
    Se pare că plecarea mea este mult mai dificilă.

    Cobor treptele iar mama își face apariția de după ușa bucătăriei:
  - Ce bine că te-ai trezit! Voiam să fac eu acest lucru dar am avut de împachetat, fiindcă ai lăsat totul din nou pe mine.
    Ochii mei sunt ațintiți asupra bagajelor care ocupă tot holul. O să vin acasă în fiecare săptămână,dar ce a împachetat ea mă face să îmi imaginez că mă vor muta de tot acolo.

    Mă trezește ea totuși din presupunerile mele fluturându-mi o mână prin față:
  - Clara! Pământul către Clara! Tu ai auzit ce am spus mai devreme?
    Se uită la mine cu o privire tăioasă iar creierul meu nu își amintește nimic din ce mi-a spus în ultimele minute.

  - Când plecăm?
    Reușesc să o întreb și mă îndrept către bucătărie lăsând-o să ofteze în urma mea.
  - Plecăm imediat,îmi spune punându-mi un bol de supă în față.
  - Ai vorbit cu Gabriela? Ei la cât pleacă?
  - Nu, nu am vorbit cu ea și nu, nu știu când pleacă, îi spun încercând să o fac să înțeleagă că Gabriela și părinții ei sunt mereu pe cont propriu.

    Știu că se uită atentă la mine chiar dacă privirea mea este ațintită asupra lingurii pe care o învârt în supă de câteva minute.
    Întrebarea pe care așteptam deja să mi-o pună apare după câteva secunde:
  - Iar nu ai dormit azi noapte?
    Conversația noastră este întreruptă de tata și pot să spun că îl iubesc foarte mult pentru acest lucru.
  - E aproape 8,se agită el din nou ca de fiecare dată,de ce nu sunteți îmbrăcate?

    Ies grăbită din bucătărie și când ajung în camera mea îmi dau seama că trebuie să îndes ultimele haine care mi-au rămas în bagaje.
    Îmi iau o pereche de blugi crem,un tricou negru cu două dungi albe pe fiecare mânecă,niște teniși albi și îmi întind părul.
    Mama o să se lege din nou de îmbrăcămintea mea lipsită de culori vii.

    Dau cu puțin fond de ten pe față,adaug niște rimel și un ruj. Nu îmi place să mă machiez foarte strident,mai ales că este prima zi de liceu și nu cunosc regulile institutului.
    Fac o piruetă să îmi mai văd camera încă odată.

    Aproape că zbor cu bagajele pe trepte fiindcă l-am auzit pe tata strigându-mi numele deja de 3 ori.
    Îi înmânez mamei ultimele lucruri rămase iar ea închide capota.
    Mă așez pe locul din spate și îmi las capul pe geam. Îmi pun căștile în urechi și aleg de pe playlist piesa: "Don't play"de Ozzie&Themxxnlight.

     Mașina pornește și ne îndepărtăm de casă. O să îmi lipsească orașul acesta,chiar dacă l-am înjurat de atâtea ori și pe el și pe toți locuitorii.  

     Închid ochii. Îmi este frică de noul început dar sunt pregătită și am încredere că totul o să fie bine.