Amintirea mea și a lui

7.

    Mă uit la ecranul telefonului, îl închid și îl deschid iar.
    Mă uit atent la propoziție, la expeditor, dar nu îmi vine să cred.
    De multe ori mi-am imaginat că o să fiu genul de persoană care trăiește o iubire neîmpărtășită sau care rămâne singură cu câteva pisici și o pensie mare.
    Da, gândesc prea mult și merg prea departe cu presupunerile când vine vorba de dragoste, dar să iubești și să fii iubit, pare o experiență ce o poți trăi doar în basme. În lumea în care trăim, dragostea nu e mereu indeajuns.

O văd pe Gabi, mă salută și îi întorc gestul, apoi îmi las privirea în telefon.
Se apropie de mine și îmi face semn să mergem înainte.
- Cum a fost astăzi, o întreb
- Bine, îmi răspunde și își deschide și ea telefonul

Tonul vocii sale mă face să cred că s-a întâmplat ceva, o să o întreb când ajungem la apartament.
Trebuie să găsesc un răspuns la mesajul lui.
Nu știu ce să îi spun, dar trebuie să îi scriu ceva.
Nu vreau să creadă că nu sunt deloc interesată de el, ar fi o minciună, l-aș pierde înainte de-al avea.

ora 2:28
Clara Ionescu: Știu...

    De ce nu pot să îi spun ce simt?
    De ce nu pot să îmi exprim sentimentele care îmi țin mintea trează de câteva nopți, care îmi fac trupul să vibreze doar la amintirea atingerii lui?
    Pentru prima dată în viață vreau să-i spun cuiva ceea ce gândesc, vreau să nu mă mai ascund după perete, vreau să mă eliberez de toată tensiunea pe care am acumulat-o încă din prima zi.

ora 2:30
Clara Ionescu: Nu credeam că vrei să fie ceva între noi. Adevăratul este că îmi placi, îmi placi foarte mult.

    Zâmbesc, zâmbesc la propriul mesaj.
    Când recitesc ce am scris, nu mă recunosc, dar îmi place.
    El m-a făcut să fiu așa, faptul că am început să-l iubesc m-a dezlegat de propriile restricții legate de felul în care vorbesc, felul în care mă comport și felul în care simt.
    M-a făcut să trec prin atâtea stări, stări despre care doar am citit până acum și doar mi le-am imaginat.
    Mi-am imaginat până acum că sunt îndrăgostită de cineva, dar ceea ce simt acum întrece limitele imaginației.

ora 2:35
Daniel Costea: Vreau să te văd. Ești ocupată? Ne putem întâlni lângă bloc?

Îmi vine să țopăi de fericire.
Sunt la fel de entuziasmată ca atunci când aveam un test important la școală, dar diferența ,dintre studii și el, este că întâlnirea abia o aștept.

ora 2:40
Clara Ionescu: Imediat ajung în apartament, îmi las geanta și ies.

ora 2:41
Daniel Costea: Și eu plec imediat. Te pup

Caut cheile în geanta, dar știu că am început să tremur și chiar dacă ar fi în fața mea nu le-aș vedea.
Aud ușa deschizându-se și observ că Gabriela a intrat deja.
Nu e niciodată atât de tăcută.

Intru și mă așez în fața ei, fiindcă s-a pus deja în pat și stă pe telefon.
Nu își ridică privirea, nu zice nimic, știu că se preface că nu mă vede, dar trebuie să aflu ce are.
- Gabriela? Ești bine?
- Da.
Se ridică și se îndreaptă spre bucătărie.
- Vezi că cobor puțin jos, mă întorc imediat, îi spun și aștept să îmi pună multe întrebări, să râdă pe seama mea, dar în schimb se uită la mine și îmi spune:
- Nu cred că ai nevoie de permisiunea mea, deci du-te.

Rămân mască, nu știu ce să mai zic, pun mâna pe clanță și ies afară din apartament.
Aceasta a fost prima noastră ceartă?
Noi nu ne certăm niciodată, nici nu am făcut ceva greșit zilele astea.

Mă eliberez de toate gândurile negative, cobor scările și ies din bloc.
E aici, se uită în direcția mea.
Are brațele larg deschise și zâmbetul care mi-a luminat toată existența din clipa în care l-am cunoscut.
Picioarele nu mă mai ascultă, alerg, alerg și îl strâng tare în brațe.
Mă trage spre el, iar eu îmi trec degetele prin părul său, atât de moale și atât de negru.
Mi-aș putea pierde mâinile în acest abis, la fel cum m-am pierdut în ochii lui atunci când privirile ni s-au intersectat pentru prima dată.
Îmi ia fața între palme, îmi zâmbește și îi zâmbesc și eu.
În clipa următoare am parte de cel mai dulce sărut.
Închid ochii, nu știu ce fac, dar nici nu trebuie.
Ne sărutăm, nu am învățat niciodată cum să fac asta, nu am citit nicăieri, dar totuși buzele mele știu exact ce trebuie să facă.
Mă dau umpic înapoi, iar el mă urmează.
Sunt lipită de perete și pentru prima dată nu îmi pasă dacă doamna o să vină și o să ne vadă sau dacă Gabriela este de acord sau nu cu acest lucru.
Sunt doar eu și el, doar sărutul dintre noi, doar sentimentul acesta nou pe care îl experimentez.