Amintirea mea și a lui

8.

Își dezlipește buzele de ale mele și îmi dă o șuviță de păr după ureche.
- Nu te așteptai la asta, bănuiesc.
Îmi zâmbește și pot să spun că nu am fost de mult atât de fericită.
Are dreptate, nu mă așteptam, dar mă bucur că a făcut-o.
Nu îi răspund, îi întorc zâmbetul și îmi afund capul în pieptul său.

Peste câteva minute îi urmăresc silueta îndepărtându-se pe străduța dintre blocuri .
Mă lipesc din nou de perete și încerc să îmi revin.
Meditez la ceea ce s-a întâmplat de la venirea mea în București.
O să îi spun Gabrielei, trebuie să spun cuiva.
Dacă o să țin emoțiile acestea în mine sunt sigură că o să le vărs pe toate în cel mai scurt timp.

Urc scările, deschid ușa, trag aer în piept și mă îndrept sper bucătărie.
Gabi taie niște cartofi. Decid să sparg tăcerea.
- M-a sărutat!
Îmi pun mâinile pe față și ii urmăresc privirea printre degete.
Se uită la mine și își dă jos casca care i s-a prins puțin de păr.
- Ce?
Nu știu dacă a auzit și este crispată la spusele mele, sau destinul mi-a dat o nouă șansă să tac din gură, evitând astfel un nou posibil scandal.

- V-ați sărutat?
Privirea ei are o urmă de dezamăgire și poate puțin de " Ce este în capul tău de o vreme?"
- Se poate spune și așa, adică el m-a sărutat pe mine, eu doar...
- Tu doar ai stat ca o proastă! Ce e în capul tău? De abia am ajuns la liceu și tu deja ai cunoscut un tip, despre care nu știi aproape nimic, te-ai sărutat cu el și acum ce urmează?

Nu țipă niciodată la mine, noi nu ne certăm.
Poate că are dreptate, poate că am făcut o greșeală mare, dar nu știu cum să mă lupt cu emoțiile acestea.
Nu am simțit niciodată atât de mulți fluturi în stomac, atâtea noduri în gât doar la auzul numelui cuiva.

Gabriela se apropie de mine, mă ia în brațe și îmi dau seama că plâng cu chicote.
Sunt atât de sensibilă câteodată, în momente nepotrivite, când vreau să mă abțin, dar pur și simplu nu pot.
- E ok, stai liniștită, scuze că am reacționat așa , poate e și vina mea că nu accept ideea că "ai crescut".
Nu are sens ce spune, sunt cu câteva luni mai mică decât ea și amândouă știm că nu mi-a stat niciodată în fire nici să mă gândesc la posibilitatea de a avea un iubit înainte de facultate.

Nu îi mai spun nimic, deschid dulapurile și caut niște farfurii. Ceva trebuie să îmi distragă atenția de la sutele de gânduri care îmi trec prin cap.
Sunt derutată, nu mă mai cunosc, nu știu dacă persoana care tocmai s-a sărutat cu un băiat, pe care l-a întâlnit întâmplator acum câteva zile pe stradă, sunt eu.

________________________________
- De ce mă sună Adrian?
Îmi ridic capul din cartea pe care o citesc și mă uit pe ecranul telefonului.
Singurul motiv pentru care o contacta, era în generală, pentru teme sau teste.
Nu cred că acum ar avea nevoie totuși de ajutorul ei la profesională.
- Răspunde.
Gabriela se uită la mine, se strâmbă apoi la telefon și îl pune la ureche.
- Da, bine, ce?
Mă aplec spre ea fiindcă vreau să aud conversația mai bine.
" .. și m-am gândit că tu și Clara ați vrea să ieșiți seara asta prin parc."

________________________________
- Clara, am spus odată nu, nu e nu.
- Dar, Gabi, i-ai spus că o să vedem, i-ai spus că ne gândim. De ce nu i-ai spus și lui direct nu? Și tu vrei să mergi!
- I-am spus că o să mă gândesc pentru a scăpa de întrebările lui cu: " De ce nu veniți? ", dar se pare că acum am o problemă cu tine!
- Serios, știi că nu ne-au invitat niciodată să ieșim cu ei, asta e șansa să facem parte și noi dintr-un cerc de prieteni!
- Cerc de prieteni? Dacă te-ai săturat de mine, poți să îmi spui!
Gabriela își ridică mâinile în sus și se îndreaptă spre bucătărie.
Conversația asta nu decurge bine.

Îmi ating buza de jos cu degetul mare. Nu credeam că un sărut poate fi atât de dulce.
Nu credeam că o să îi simt atingerile cu aceeași intensitate la câteva ore de când a plecat.
Fantezia mea este rapid strivită de vocea Gabrielei.
- M-a sunat iar, i-am zis că mergem. Doamne, m-a sunat de 5 ori și mi l-a dat și pe Dani la telefon. Oamenii ăștia sunt incredibili.
Țopăi de fericire, o iau în brațe și o strâng fără să îi spun altceva.
Oftează, dar îmi întoarce gestul, nu prea are opțiuni.
Nu îmi pare rău, nu poate să îmi pară rău pentru un lucru care m-a făcut fericită și încă mă face.Câteodată riscăm pentru a putea simți ceva, nu contează că acele sentimente ne fac rău sau bine.
Eu risc să-l iubesc, risc să îmi petrec timpul cu el, risc să am încredere, fiindcă vreau să simt iubirea, să o simt în realitate, nu doar în capitolele dintr-o poveste de dragoste.

Își flutură mâinile prin fața mea și îmi face semn să îmi iau telefonul din buzunar.
Eram prea concentrată la ieșire, încât nu am simțit că acesta vibrează.
Este mama, a treia oară când mă sună pe ziua de azi.
- "Bună, draga mea, ce faci? Cum stai cu învățatul ?"
- Mamă, de abia a început anul...
- " Și ce vrei să spui? Că nu o să înveți? Ai manuale, poți să te apuci de studiat materia.
- Apropo, sunt bine, că asta ai uitat să mă intrebi.
Îmi dau ochii peste cap, mereu școala a fost pe primul loc, mereu notele mele au contat mai mult decât sănătatea sau restul problemelor pe care le-am avut.
-" Foarte amuzant, Clara. Te sun mai încolo să văd ce faci.
Nervii mei sunt la pământ în acest moment.
Dacă o să mă sune fix în momentul în care o să ies din apartament, o să facă o scenă, o să țipe la toată lumea. Nu vreau să mă transfer, după câteva zile, de la liceu.
- M-ai sunat de trei ori azi, cred că este destul.
-" Îmi interzici să te sun? Ai și uitat de unde ai plecat!"
- MAMĂ! De ce trebuie să dramatizezi atât!?
-" Foarte frumos, domnișoară! Ne auzim mâine! Gândește-te la vocabularul acesta, o să avem o discuție serioasă la sfârșitul săptămânii!"

Strâng telefonul în mână atunci când îmi închide în nas.
Cuvintele părinților ajung direct în suflet, se stabilesc acolo și răsună ca un ecou în fiecare zi. Au fost momente când mi-au rupt sufletul în două, când m-au făcut să-mi doresc să nu mă fi născut, când străinii m-au înțeles și m-au sprijinit de sute de ori mai bine.
Îi dau mesaj lui Dani, îi spun că ne pregătim și peste 15 minute o să fim gata.
E ora 10 și ceva. E seară. Am făcut prea multe lucruri bune în viață încât un rău să poate să le șteargă.