Amintirea mea și a lui

6.

Nici nu realizez că am ochii închiși și buzele puțin țuguiate atunci când își ia mâinile de pe talia mea.
- Ești bine, Clara?
Ridică o sprânceană, privindu-mă cu nedumerire, iar un zâmbet îi apare în colțul gurii.
Sper că nu a observat cât de mult voiam acel sărut. Nici nu vreau să îmi imaginez cât de penibilă arăt.
Pentru câteva secunde m-am pierdut complet de realitate.
- Daa, ssuntt bbinee, îi răspund
Las capul în jos și mă îndrept către bancă.Îmi este atât de rușine și simt că îmi ard obrajii, din nou.

Gabriela îmi aruncă o privire din care nu pot să înțeleg prea multe.
Normal că a văzut și ea ce s-a întâmplat mai devreme și normal că îmi știa dorința.
Știe toate aceste lucruri, este singura mea prietenă și mă cunoaște foarte mult, prea mult.
Cel mai probabil are o părere proastă legată de toată această situație.

- Mergem?
Îi întreb pe amândoi și sper ca răspunsul să fie afirmativ.
Mă doare foarte tare stomacul și de fiecare dată, când mă gândesc la ce s-a întâmplat acum câteva minute, îmi vine să vărs.
Mereu reușesc să mă fac de rușine.
Câteodată spun sau fac lucruri care în mintea mea au un înțeles, dar care în lumea reală sunt complet lipsite de sens.

În drum spre casă, începe să mă tachineze, face glume și destinde atmosfera.
De fiecare dată reușește să mă relaxeze.
Mă bucur că nu mi-a dat de înțeles că sunt o ciudată și că dorința mea de a-l săruta nu l-a făcut să se răcească față de mine.
Nu mă place, știu asta, nici eu nu sunt în stare să plac un om ca mine.
De fiecare dată când cineva mă pune să înșir niște defecte și calități, referitoare la propria persoană, am o rubrică plină și una goală.
Știu că este un lucru total greșit că nu văd nimic bun la mine, dar pur și simplu nu găsesc nimic de care cineva s-ar putea îndrăgosti.

Daniel e perfect, perfect prin imperfecțiunile lui.
Este mereu zâmbitor, plin de viață, deștept și cu un simț al umorului foarte dezvoltat, câteva din lucrurile pe care eu nu le găsesc la mine.
Mi-aș dori să am pe cineva la fel ca el.
Viața mea a fost atât de calculată, atât de plictisitoare până l-am cunoscut pe el.
Pot să spun că mi-a schimbat concepția legată de orice, m-a făcut să râd, m-a făcut să simt că îmi este dor de cineva și m-a făcut să iubesc.
Da, îl iubesc, mi-am dat seama din prima clipă în care l-am văzut.
Nu pot să enumăr toate motivele pentru care îl iubesc, fiindcă nu sunt lucruri concrete, îl iubesc pentru că este diferit și pentru că mă face pe mine să fiu diferită, iar un lucru care să mă scoată din rutina zilnică, este tot ce am nevoie.

Atunci când ajungem lângă bloc, Daniel ne îmbrățișează pe amândouă.
Sper ca această îmbrățișare să devină un obicei.
Nu mă deranjează că face același lucru și cu Gabriela, știu că nu e al meu și nu trebuie să fiu geloasă.

Seara trece rapid. Mănânc împreună cu Gabi, râdem citind niște meme-uri pe Instagram și adormim pe la vreo 12 și ceva.

Orele sunt plictisitoare.
Ne întâlnim cu câțiva profesori noi, se prezintă, ne prezentăm și vorbim despre materia de anul acesta.
Nimic nou, nimic interesant.
Nu m-am mișcat prea mult din bancă. Am fost odată cu Andreea să cumpărăm niște cafea , am fost la celălat etaj să o văd pe Gabi și să le fac cunoștință, iar în rest am făcut poze și am povestit întâmplări din vacanța de vară.
Nu l-am văzut pe coridor, sau în vreo clasă care avea ușa deschisă și nici nu am vrut să îl caut.
Am avut o tentativă să o întreb pe Andreea dacă îl cunoaște, dar am decis că nu vreau să afle că sunt atât de interesată de el.

Nu am purtat nici o conversație de când ne-am despărțit aseară, nu i-am scris, nu mi-a scris.

O aștept pe Gabi la poartă.
    Am terminat cursurile de 5 minute și i-am dat mesaj că am ieșit .
    Ea este la Bio-Chimie și anul acesta se pare că ultimele ore din orar s-au nimerit a fi nașpa.

    Primesc un mesaj.
    Nu am simțit niciodată atâtea furnicături în picioare, iar trupul mi se înmoaie complet.
    Simt că o să cad dacă nu mă sprijin de ceva.
    Știu că totul sună aiurea și nu ar trebui să fiu atât emoționată de la un mesaj pe care nici nu l-am deschis, dar pur și simplu e un sentiment nou pentru mine, ceva ce încă nu știu să gestionez, mai ales că numele lui este pe ecranul telefonului.

ora 2:10
Daniel Costea: Hei! Îmi pare rău că nu ți-am scris aseară. Am avut niște teme și apoi am adormit, iar azi nu prea am avut baterie la telefon.

ora 2:12
Clara Ionescu: Hei! Nu e nimic, nu trebuie să îți ceri scuze :))

ora 2:13
Daniel Costea: Ba da, chiar îmi pare rău. Vreau să vorbim ceva...

    Simt că nu mai am aer.
    Normal, ăsta este momentul în care o să mă bage direct în friendzone și nu o să mai pot da ochii cu el timp de 4 ani de zile și posibil pentru totdeauna.
    Vreau să îi scriu că am iubit, chiar dacă nu am, măcar așa nu ar fi nevoit să mă respingă.
    Nu pot să îl mint totuși, asta ar complica situația fiindcă fostul meu coleg știe că nu am avut un iubit în viața mea.
    Tastez, șterg, tastez, mă mut de pe un picior pe celălat și sper că nu atrag prea multă atenție.

ora 2:17
Clara Ionescu: Spune.

    Un răspuns la fel de penibil ca mine.

ora 2:18
Daniel Costea: Știu că sunt foarte direct, dar nu îmi place să fiu altfel. Știu că simți ceea ce simt și eu. Am văzut asta aseară.

    Mâinile îmi tremură și am transpirat atât de tare.
    Tastez fără să gândesc prea mult, nu ăsta era răspunsul la care mă așteptam.

ora 2:19
Clara Ionescu: Credeam că vrei să fim doar prieteni...

ora 2:20
Daniel Costea: Nu cred că noi putem fi doar prieteni :))